Un obiectiv turistic unic în Ţara noastră: Cascada cu apă termală din Topliţa

Cascada din Topliţa, vestită pentru frumuseţe, dar mai ales pentru unicitate la nivel naţional, face parte din rezervaţia geologică aflată pe strada Cascadei, în lunca râului Mureş, pe a cărui terasă s-a format în urma depunerilor de calcar şi traventin, oferind o privelişte deosebită călătorilor din tren. Cascada este poate cel mai important obiectiv turistic pentru municipiul Topliţa, situat în nordul judeţului Harghita. Căderea de apă termală provine din izvorul Bradul, este bogată în carbonat de calciu, iar temperatura apei este de cca. 27 de grade la sursă, dar se mai răceşte în timpul căderii. Având în vedere temperatura constantă a apei în toate anotimpurile, cascada nu ar trebui să îngheţe. De fapt asta se relatează de obicei în toate reportajele şi articolele. Mai corect ar fi să spunem că nu îngheaţă de tot, pentru că tempetaturile foarte scăzute din timpul iernii caracteristice judeţului Harghita, îmbracă suprafaţa cascadei în ţurţuri cu aspect de stalactite. Dar gerul nu face altceva decât să schimbe peisajul cu care suntem obişnuiţi tot anul şi să confere cascadei un aspect spectaculos şi, o dată pe an, unul mai aparte. Acesta este un motiv în plus să o vizitaţi nu numai vara, ci şi iarna.

Rezervaţie de interes naţional

Timpul a creat o minunăţie şi un punct de atracţie pentru căutătorii de frumuseţe naturală. Cascada îşi schimbă mereu forma din cauza eroziunii rocii, a depunerilor de traventin precipitate din apa geotermală, dar şi culoarea apei. În anul 2000, cascada de la Topliţa a fost declarată rezervaţie de interes naţional şi, în teorie, arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României. Însă practic nu s-au schimbat multe, deşi s-a vorbit despre proiecte de consolidare şi amenajare, acestea nu s-au concretizat deocamdată, iar turişti care au vizitat obiectivul se arătau nemulţumiţi în mediul on-line că în oraş nu există nici măcar indicatoare care să faciliteze drumul spre cascadă.
În ianuarie 2015, ca urmare a temperaturii foarte scăzute, fragmente mari de rocă s-au prăbuşit în drum. Presa afirma tăios că un obiectiv unic în România s-a prăbuşit şi, referindu-se la timpul trecut, mai spunea că această apă avea caracteristici unice. Incidentul a fost unul nefericit, dar cascada este tot acolo, iar apa are aceleaşi proprietăţi. Tot ce s-a schimbat de atunci este aspectul estetic al momumentului natural, însă nu şi-a pierdut frumuseţea şi farmecul. Poate nu mai este exact cum era, dar azi o ştim într-o formă puţin modificată. Totuşi, după cum afirmă şi specialiştii, astfel de întâmplări sunt normale atunci când vorbim despre asemenea momumente naturale, iar dacă luăm în calcul aspecte precum solul şi fluctuaţiile de temperatură, totul se explică.
Pentru un obiectiv turistic unic în România şi al doilea din Europa după cascada din Saturnia, Italia, cascada din Topliţa nu este suficient promovată şi, probabil, complet necunoscută inclusiv în unele regiuni ale Ţării. Când spuneam la început vestită, mă refeream mai mult la planul regional. În lipsa atenţiei care se cuvine acordată oricărui obiectiv cu care ne mândrim şi care ne face Ţara mai bogată, în lipsa unor acţiunii de consolidare şi amenajare, cascada de la Topliţa rămâne, ca şi până acum, în voia naturii şi a oamenilor, care îi vor aprecia sau nu valoarea, care vor acţiona în vreun fel sau nu.

Poveste similară în Terme di Saturnia

Şi dacă tot am menţionat cascada din Saturnia, Toscana, este interesant de ştiut că nici aceasta nu se bucură de o popularitate mai mare. Cazul acesteia este foarte similar cu cel al cascadei din Ţara noastră. Mă refer la faptul că nici aceasta nu este mediatizată şi nu se regăseşte în lista atracţiilor turistice. Aşadar, puţini turişti îşi propun să ajungă la Terme di Saturnia pentru că puţini află de existenţa acestui orăşel care adăposteşte frumoasa cascadă, iar promovarea o fac doar turiştii care ajung acolo şi se bucură de beneficiile apei sale şi fac asta prin intermediul blogurilor în principal. Apa sulfuroasă a cascadelor din Terme di Saturnia atinge 37 de grade Celsius, iar nămolul are de asemenea proprietăţi terapeutice. Dar cum obiectivul nu intră în pachetul agenţiilor de turism, locul este aşa cum ni l-a dat natura, iar cine vrea să-l descopere va trebui să facă asta singur. Probabil cele mai frumoase şi preţioase locuri din lume, unde sănătatea fizică şi psihică poate fi fortificată, sunt aceste locuri modelate exclusiv de natură, asupra cărora omul nu a intervenit. Uneori intervenţiile umane asupra unor astfel de obiective pot deveni abuzive, alteori o intervenţie minimă este necesară.

Categorie: