UNPR Harghita îşi exprimă dezacordul faţă de înfiinţarea PPMT şi cere public radierea formaţiunii

Autor:

Uniunea Naţională pentru 7Progresul României (UNPR) Harghita şi-a exprimat, luni (19 septembrie 2011 - n.n.), într-un comunicat, dezacordul faţă de decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) de înfiinţare a Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi a cerut public atacarea hotărârii şi radierea formaţiunii.
În comunicat se arată că decizia de înfiinţare a acestui partid nu poate fi luată dacă cineva are minime cunoştinţe juridice şi puţină ancorare în viaţa publică românească, în condiţiile în care fondatorii formaţiuni luptă pentru crearea unui stat în inima României.
„De ce? Pentru că orice cetăţean român, cu o oarecare instruire, ştie că iniţiatorii acestui partid sunt Tokes Laszlo şi Toro Tibor, personaje care de-a lungul ultimilor ani se întrec, care mai de care, în a milita împotriva suveranităţii şi integrităţii României, strigând ca din gură de şarpe, ori de câte ori au ocazia, că doresc autonomia unui aşa-numit ţinut secuiesc. Drept urmare, ei nu vor altceva decât crearea unui stat în stat în inima României, adică separatism teritorial! Şi asta în condiţiile în care Constituţia României şi Legea 14/2003 privind partidele politice interzic activarea unor astfel de formaţiuni politice”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele UNPR Harghita, Claudiu Sere.
Conducerea UNPR Harghita consideră că decizia CAB este una „nefirească” şi îi acuză pe membrii noului partid al maghiarilor de iredentism. În sprijinul acestei afirmaţii, semnatarul comunicatului spune că, după înfiinţarea PPMT, membrii fondatori ar fi sărbătorit la Gheorgheni (judeţul Harghita - n.n.) 71 de ani de la intrarea trupelor horthyste în localitate.
„Astfel, la nici 24 de ore de la comunicarea deciziei de înregistrare a partidului, s-au grăbit să-şi dea arama pe faţă (dacă mai era nevoie) şi în stilul lor meschin au ţinut ca prima întâlnire oficială a partidului să aibă loc în Gheorgheni. Iar locaţia nu a fost aleasă deloc întâmplător. Pentru că ei trebuiau să fie în municipiul harghitean pentru că doreau să sărbătorească 71 de ani de la intrarea trupelor hortyste în Gheorgheni, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940. Asta în condiţiile în care noi ne pregăteam să-i plângem pe cei 58 de români ucişi de tocmai cei pe care-i sărbătoreau acoliţii lui Tokes, criminalii hortyşti”, se precizează în comunicat.
În context, conducerea UNPR Harghita cere public Procurorului General al României, Laura Codruţa Kovesi, şi ministrului Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, să atace, în condiţiile legii, decizia Curţii de Apel Bucureşti pentru radierea din Registrul Partidelor Politice a Partidului Popular Maghiar din Transilvania.

Categorie:

Tags: