Voluntariat la Topliţa, în cadrul Proiectului 4/4PentruPrieteni

Ambasada Statelor Unite în România, în colaborare cu Consiliul American pentru Educaţie, a lansat Proiectul 4/4PentruPrieteni. Activităţile din cadrul proiectului sunt dedicate memoriei activistului american Dr. Martin Luther King Jr., asasinat în urmă cu 50 de ani. Acesta a militat împotriva segregării rasiale, pentru schimbare socială şi pentru adoptarea unor metode nonviolente. Viziunea Consiliului American pentru Educaţie este de a creea o lume a cetăţenilor competenţi şi a instituţiilor de succes. Prin acest proiect, ziua de 4 aprilie 2018 a fost dedicată comunităţii şi faptelor bune. Peste 200 de parteneri locali din mediul rural şi urban s-au alăturat proiectului pentru a face o faptă bună şi pentru a celebra la această dată valorile prieteniei şi ale voluntariatului la nivel naţional. „Întrebarea cea mai stringentă şi importantă a vieţii este: ce faci pentru ceilalţi?”, spunea Martin Luther King Jr.
Peste 3.400 de voluntari de toate vârstele, din 38 de judeţe ale României, au ales ca pe 4 aprilie să dedice timpul lor comunităţii, implicându-se în activităţi diverse: acţiuni caritabile, activităţi de ecologizare sau campanii de informare. Proiectul 4/4PentruPrieteni este un program finanţat de Ambasada Statelor Unite în România şi implementat de Consiliul American pentru Educaţie.
Pe 4 aprilie, Biblioteca Municipală „George Sbârcea” împreună cu Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” şi Ocolul Silvic din Topliţa au derulat o acţiune locală de voluntariat în cadrul căreia 31 de elevi ai clasei a VI-a, coordonaţi de diriginta Melia Antal, au plantat arbori în localitatea Vâgani, pe creasta Tarniţei. Alături de ei a fost Mirela Petruţ, directorul Liceului Teoretic „O.C. Tăslăuanu”, Codruţ Duşa, directorul Ocolului Silvic Topliţa, Maria Mirabela Joandrea şi Viorica Lazăr, directorul Bibliotecii Municipale „George Sbârcea”. Acţiunea de voluntariat a avut sprijinul Primăriei municipiului Topliţa, a Centrului Cultural Topliţa şi a postului Ardeal TV.
În încercarea de a reconstitui în scris atmosfera de acolo, am cerut câteva impresii. „Întâi de toate, vremea a fost excelentă, i-a vrajit pe copii acolo pe colină. Erau tare încântaţi, au urcat imediat, au pus mâna pe unelte şi până să ne dăm seama au şi sădit puieţii. Aş relua activitatea dacă aş putea. Copiii au primit cu mare interes informaţiile oferite de domnul Codruţ Duşa, şeful de ocol, care le-a vorbit acestora deschis şi cu căldură. Ar trebui să se facă astfel de campanii pe parcursul a mai multe zile şi cu mai mulţi oameni. Pădurea este protectorul nostru, iar copiii au simţit ca pot şi ei veni în sprijinul ei”, a declarat Viorica Lazăr, director al Bibliotecii Municipale.
„Unul dintre obiectivele acestei activităţi desfăşurate la poalele Tarniţei a fost ca elevii să deprindă tehnica plantării unui copac. A fost o zi însorită, iar copiii au fost bucuroşi să petreacă timpul împreună într-un mod colaborativ. Ne-am promis că vom vizita din nou acel loc, iar pe când vor fi absolvenţi, să vedem braduţii crescuţi macar în echivalentul înălţimii copiilor de acum…”, ne-a mărturisit Melia Antal, diriginta clasei de elevi de la Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu”.
Am putea spune că ceea ce au învăţat copiii şi toţi cei implicaţi în proiect nu este doar tehnica plantării unui copac sau faptul că este important să avem grijă de natură şi de mediul care ne înconjoară, ci mai ales că atât ei cât şi fiecare dintre noi avem puterea de a schimba ceva în mai bine, de a ne implica activ în problemele societăţii din care facem parte. Având grijă de natură avem grijă de noi şi de cei din jurul nostru. Astfel de acţiuni sunt necesare, iar bunul exemplu merită multiplicat şi repetat constant.

Categorie: