„Zilele Administraţiei Arădene”

Începând din anul 2010, la mijlocul lunii mai, edilii municipiului Arad au instituit „Zilele Administraţiei Arădene”, manifestare complexă care angrenează în organizarea şi desfăşurarea sa principalele instituţii administrative, ştiinţifice şi cultural-spirituale - Consiliul Judeţean Arad, Primăria Municipiului Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, Arhiepiscopia Aradului, Serviciul Judeţean Arad al Arhivelor Naţionale şi Centrul Cultural Arad. Manifestarea îşi găseşte originea cu mai bine de 95 de ani în urmă. Administraţia românească, datorită situaţiei deosebit de complexe create după proclamarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, nu a putut fi instaurată în oraşul şi regiunea Aradului, care „aveau să cunoască o situaţie specială determinată de existenţa în zonă, la început, a două tipuri de autorităţi politico-administrative distincte, aflate în raporturi de incompatibilitate între ele. Pe de o parte instituţiile maghiare ale noului regim republican-popular aflate în funcţie îndeosebi în oraş, iar pe de alta consiliile şi gărzile naţionale române, constituite în mare măsură încă din noiembrie 1918, care îşi desfăşurau activitatea potrivit cu dispoziţiile Consiliului Naţional Român Central din Arad, până la 1 Decembrie şi apoi cu ale Consiliului Dirigent Român din Sibiu” (Mircea Timbus, Oraşul şi Judeţul Arad după 1 Decembrie 1918, Editura Gutemberg Univers, Arad, 2008, p. 5). Peste această dublă administraţie s-au suprapus, în următoarele luni, autorităţile militare sârbe şi franceze, fapt ce a împiedicat instaurarea administraţiei româneşti până în dimineaţa zilei de 17 mai 1919, când trupele române din Regimentul 6 Vânători de sub comanda colonelului Pirici au intrat în Arad. Astfel, această zi, de 17 a lui Florar, a devenit simbolul instaurării autorităţii Poporului Român în Arad şi, de acum 5 ani, se aniversează în cadrul „Zilelor Administraţiei Arădene” care cuprind o mare varietate de manifestări. Cea de-a V-a ediţie, desfăşurată în perioada 15-17 mai 2014, la care am avut cinstea de a fi invitat alături de dr. Ioan Lăcătuşu, a cuprins manifestări desfăşurate în diferite locaţii cultural-ştiinţifice arădene, timp de trei zile. Joi, 15 mai, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” s-a desfăşurat lansarea societăţii culturale „Asociaţia Naţională Arădeană pentru cultura poporului român - ASTRA Arădeană 1863” şi a fost inaugurată Biblioteca „ASTRA Arădeană”, iar vineri, 16 mai, la sediul Consiliului Judeţean Arad a avut loc Sesiunea Internaţională de Comunicări Ştiinţifice „95 de ani de administraţie românească arădeană” şi vernisarea a două expoziţii: „Simboluri heraldice în medalistică”, realizată şi prezentată de prof. Vilică Munteanu, directorul Arhivelor Naţionale Bacău, şi „Scrisori, documente şi materiale din Primul Război Mondial”, realizată şi prezentată de prof. Gheorghe Rancu, din Reşiţa. Sesiunea Internaţională s-a bucurat de participarea şi comunicările în plen ale Înaltpreasfinţitului dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, dr. Ioan Drăgan, directorul general al Arhivelor Naţionale ale României, Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad, precum şi a cercetătorului dr. Emil Arbonie, membru al Centrului de Studii de Istorie şi Teorie Literară „Ioan Slavici”, care a prezentat volumul al VIII-lea al colecţiei „Slaviciana”, serie nouă, intitulat „95 de ani, Administraţia Românească Arădeană - Studii şi comunicări din Banat-Crişana”, cuprinzând, în cele peste 700 de pagini ale sale, 52 de studii şi comunicări ale participanţilor la Sesiunea arădeană, susţinute în cele două secţiuni ale manifestării ştiinţifice. Contribuţia invitaţilor covăsneni s-a materializat în susţinerea, pe secţiuni, a comunicării „Aspecte privind proiectul interbelic de reromânizare a secuizaţilor din fostele scaune secuieşti”. În instituţiile muzeale arădene s-au desfăşurat, ceea ce ne-am obişnuit a spune, „nopţile albe”. Astfel, la Complexul Muzeal Arad, pe lângă expoziţiile permanente de arheologie şi istorie de care vizitatorii şi invitaţii au beneficiat, s-au prezentat proiecţii de filme documentare, expoziţii de carte, prezentarea de uniforme ale voluntarilor ardeleni în Armata Română, toate având ca tematică Marele Război de Întregire Naţională. Filarmonica de Stat Arad a prezentat un concert vocal simfonic extraordinar, avându-i la pupitru pe dirijorul Roberto Salvalaio şi solista Diana Trivellato, ambii din Italia, concert urmat de coruri şi arii din operele italiene ale compozitorilor Giuseppe Verdi şi Gaetano Donizetti. Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad a organizat cea de-a II-a ediţie a „Festivalului de Teatru Nou”, la care şi-au adus contribuţia şi trupele teatrale din Piatra-Neamţ, cu piesa „Gărgăriţele se întorc pe Pământ” de Vasili Sigarev, în regia lui Alexandru Mâzgărean, şi Teatrul „Odeon” din Bucureşti, cu piesa „Tipografic Majuscul”, de Geanina Cărbunariu.
Presa, Arhivele Naţionale şi comunitatea arădeană îşi cinstesc vrednicii
Un loc distinct în programul Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice, la care au participat 21 de doctori în ştiinţe, 7 doctoranzi, 16 profesori şi cercetători, l-a constituit timpul dedicat de participanţi, cu dragoste şi generozitate, omagierii vrednicului de înaltă cinstire profesorul, cercetătorul, istoricul şi arhivistul Eugeniu Criste, care, după o viaţă de muncă şi dăruire profesională, a ajuns „din cauze naturale” la vârsta bine meritatei pensii. Şi arădenii, conducători de instituţii, colegi sau prieteni, şefii din ierarhia Arhivelor Naţionale, colegii şi prietenii săi din întreaga ţară au simţit nevoia de a-i acorda atenţia cuvenită unicului şi importantului eveniment din viaţa dânsului. De ce? Pentru că numai şi numai faptele sale redau valoarea omului! Şi Eugeniu Criste a fost un OM al faptelor pozitive, benefice instituţiilor în care a trăit şi şi-a desfăşurat activitatea, dar, mai cu seamă, benefice neamului său şi oamenilor din preajma sa. În lumina acestor fapte l-au judecat şi apreciat şefii, colegii, prietenii ale căror aprecieri le voi reproduce în continuare. Sunt schiţe de portret care cumulate redau tabloul general, valoarea şi relieful moral-profesional al distinsei personalităţi arădene care este OMUL şi SPECIALISTUL EUGENIU CRISTE.
Sub titlul „Un om pentru Arad: Eugeniu Criste”, cotidianul „Glasul Aradului” din dimineaţa zilei de vineri, 16 mai, prin condeiul publicistului Horia Truţă, managerul Galeriilor de Artă „Turnul de Apă”, ni-l înfăţişează astfel: „Prezenţa şi luările sale de cuvânt în public, susţinute cu argumente din prima mână, constituie o garanţie a seriozităţii, informaţiei autentice, directe, lipsite de echivoc. Lider de opinie, cu o cultură impresionantă, cuvântul său a devenit treptat o voce autorizată şi competentă în spaţiul spiritual arădean. Om cultivat, cu o eleganţă a spiritului, istoric valoros, este unanim recunoscut în reuniunile ştiinţifice din întreaga ţară, studiile şi lucrările sale remarcându-se atât prin complexitatea documentării, cât şi prin contribuţiile importante, aduse cu privire la istoria naţională şi locală... Romantic din fire, este un fin cunoscător al obiceiurilor populare ancestrale, coordonate temporale ale vieţii ţărăneşti, el însuşi fiind scoborâtor dintr-o zonă bogată în practici magico-rituale, pe care le-a trăit şi descifrat încă din copilărie. Intelectual complex, se simte bine şi în lumea artelor. Pasionat de literatură, de poezie şi muzică, de folclor şi etnografie, de pictură şi fotografie, le gustă alături de un vin bun şi o companie plăcută, între prieteni sau cunoscuţi apropiaţi. S-a mulat perfect pe spiritul locului, ce mai, poate că aici şi-a descoperit adevăratul temperament”.
După sublinierea semnificaţiilor „Zilelor Administraţiei Arădene” şi a rolului de importanţă vitală jucat de Arhivelor Naţionale la renaşterea democraţiei şi guvernarea eficientă a ţării, dr. Ioan Drăgan, directorul general al Arhivelor Naţionale din România, a ţinut să sublinieze că se află la Arad şi pentru „un moment aparte în viaţa instituţiei noastre, a Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale. Încheierea mandatului, „din cauze naturale, de buletin” a domnului Eugeniu Criste, căruia vreau, în mod special, în acest cadru ştiinţific, să-i mulţumesc în mod deosebit pentru efortul şi dăruirea puse în slujba instituţiei noastre, pentru crearea unui model de personalitate în rândul arhiviştilor noştri, pentru colaborarea exemplară cu celelalte servicii judeţene şi, mai cu seamă, cu cel din Cluj-Napoca la vremea când eram şi eu acolo. Ca urmare, am decis, împreună cu colaboratorii mei din Bucureşti, să-i acordăm distincţia „Diploma de Onoare”. Deci daţi-mi voie să citesc înscrisul distincţiei: „Diplomă de Onoare, Se acordă domnului director Eugeniu Criste în semn de apreciere pentru întreaga activitate depusă cu competenţă şi devotament în serviciul Arhivelor româneşti”. Să ne trăieşti sănătos întru mulţi ani, dragă prietene!”.
A urmat prezentarea, de către colegul şi apropiatul său amic, prof. Vilică Munteanu, a documentului dedicat sărbătoritului, intitulat:
CARTE DE ONOARE
„La ceas de sărbătoare şi la schimbarea statutului din cel de salariat cu multă experienţă în cel de tânăr pensionar, noi, câţiva dintre arhiviştii români şi preţuitori ai slovei scrise din toate cele părţi româneşti, venim cu această carte a noastră, cu toată dragostea şi cu tot respectul, să aducem omagiul nostru profesionistului, omului, colegului şi prietenului, de care suntem legaţi sufleteşte prin însutite fire nevăzute dar simţite, Eugeniu Criste.
A venit pe lume în Coroienii mirificului Maramureş într-a şaisprezecea zi a lui cuptor din anul 1949 în familia lui Ioan şi Eleonorei Criste, oameni gospodari, harnici şi cinstiţi, preţuiţi de localnici, dar şi de cei cu care intrau în legătură, mai ales tatăl, care cutreiera ţara, până la Marea cea Mare, cu mere şi horincă de vânzare, în timp ce mama grijea de toate cele gospodăreşti, aşa ca să nu se cunoască lipsa capului gospodăriei de acasă. Astfel, a fost crescut în spiritul muncii, respectului faţă de oameni, dar, mai ales, al dragostei pentru meleagurile natale, pe care le poartă mereu în suflet şi la care se întoarce cu multă bucurie ori de câte ori îl îndeamnă inima. Şi nu de puţine ori…
După terminarea Şcolii generale din sat, a urmat cursurile Liceului din Târgu-Lăpuş, reşedinţa singurului raion din ţară care nu era străbătut de nicio cale ferată, unde s-a făcut remarcat de dascălii şi colegii săi pentru dragul de carte şi dorinţa de a-şi însuşi cât mai multe cunoştinţe. A reuşit, apoi, în anul 1967, la Facultatea de Istorie-Geografie din cadrul Institutului Pedagogic din Oradea, pe care a absolvit-o trei ani mai târziu, iar după câţiva ani a continuat studiile şi a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Şi-a început cariera profesională fiind repartizat profesor la şcoala la care urmase primele şapte clase (ultima promoţie cu acest număr de clase), pentru ca după numai doi ani să fie uns director. A iubit şi încă iubeşte şcoala, iar meseria de dascăl a făcut-o cu multă pasiune, cu drag de copii şi de tot ce înseamnă universul şcolar. În cei 18 ani de profesorat nu numai că a format generaţii de copii, ajunşi, între timp, cei mai mulţi dintre ei oameni bine realizaţi, dar s-a împlinit şi pe sine, iar satul şi acum, după mai bine de un sfert de veac îi poartă un respect aparte, fapt de care ne-am convins şi noi de câte ori am fost prin Coroieni. Şi, datorită lui, oamenii locului ne cinsteau ca şi pe el.
La şcoala pe care o conducea, în anul 1973, a fost repartizată tânăra profesoară Maria Costin, originară din Arad, care i-a căzut cu tronc, dar şi de ceea parte erau aceleaşi simţăminte, pe care avea să o ducă în faţa altarului bisericii din sat, unde le-au fost puse cununiile în ultima zi de florar, leat 1975.
După 13 ani, în aprilie 1988, soţii Criste au hotărât să se mute în Arad: Eugeniu arhivist la Filiala Arhivelor Statului Judeţul Arad, iar Maria profesoară la o şcoală din oraş. Avea să fie o schimbare majoră în viaţa şi cariera lui Eugeniu Criste. Intra într-unul dintre cele mai bune colective de arhivişti din ţară, fiecare dintre aceştia fiind nume de referinţă în breaslă. Dar moroşanul, cu ambiţia, tenacitatea şi dăruirea specifice, a reuşit, destul de repede, să se integreze în noua, pentru el, instituţie, să-şi însuşească, treptat, toate cunoştinţele necesare desfăşurării activităţii arhivistice. Nu a fost uşor, dar nu s-a lăsat! S-a făcut remarcat prin buna pregătire profesională, capacitatea de bun organizator, diplomat, atunci când era nevoie, însă întotdeauna riguros şi exigent, întâi cu propria-i persoană.
Aşa se face că, în iulie 2003, ajunge la al doilea directorat din carieră, cel la Arhivele Naţionale Arad. Vreme de mai bine de un deceniu şi-a pus amprenta personală pe întreaga activitate a instituţiei pe care o conduce. A stimulat şi sprijinit membrii colectivului, s-a sprijinit pe experienţa celor mai vechi, pe entuziasmul şi puterea celor tineri, iar spiritul său energic, neastâmpărul neîncetat a căutat să le imprime tuturor colegilor, reuşind să consolideze prestigiul instituţiei în judeţ şi nu numai. La acestea mai adăugăm volumele scoase, numeroasele manifestări ştiinţifice de înaltă ţinută, la care au participat şi participă cercetători, istorici, arhivişti, muzeografi, profesori şi alte categorii din întreaga ţară, dar şi din afara graniţelor.
Apreciat cum se cuvine de oamenii de bună credinţă cu care a lucrat sau a intrat în contact, la acest important moment, suntem, atât noi cât şi mulţi arhivişti care nu au putut veni, mândri de un asemenea coleg şi prieten şi îl asigurăm că simţămintele noastre nu se vor altera, ba dimpotrivă, deoarece acest ceas nu este unul de despărţire, ci unul de strângere a legăturilor dintre noi.
În aceste emoţionante clipe îi urăm prietenului nostru Eugeniu Criste să trăiască ani mulţi, frumoşi şi fericiţi alături de cea de care şi-a legat destinul, Doamna Mia, care îi este sprijin şi înger, şi să se bucure împreună de fiul lor Lucian-Eugen, nora Diana şi nepoţii Maria-Teodora şi Alexandru-Toma, cei care le-au dat şi statutul de bunici.
Mai dorim colegului nostru să fie sănătos, să-şi păstreze puterea de muncă şi vigoarea, să-şi ducă la îndeplinire proiectele începute şi cele care vor mai apărea, iar noi îi vom fi aproape, cum aproape vrem să ne fie şi el.
Şi pentru a întări cele spuse, ne punem semnăturile, noi,
Ioan Drăgan, directorul Arhivelor Naţionale ale României; Bogdan Bădiţoiu, Olt; Liviu Boar, Mureş; Bujorel Dulgău, Bihor; Vasile Ionaş, Hunedoara; Ioan Lăcătuşu, Covasna; Lavinia Micu, Caransebeş; Vilică Munteanu, Bacău; Tudor Răţoi, Mehedinţi; Raul-Ionu Rus, Timiş; Vasile Stancu, Covasna; Alexiu Tatu, Sibiu.
Arad, 16 florar 2014”.
La rândul său, colectivul arhivelor sibiene, condus de dr. Alexiu Tatu, a ţinut să-i aducă omagiul său printr-o „Slovă de mulţumire”: „Noi, din mila Bunului Dumnezeu, credincioşi slujbaşi ai Arhivelor Sibiene, prin cuprinsul Cărţii de faţă, aducem la cunoştinţa Domniei Voastre, că am avut mare sfat de taină faţă de trudnica Dumneavoastră robotă cu documentele şi cu toate cele angarale pe care n-aţi pregetat a le duce la capăt în răstimpul celor 26 de ani, cât s-au adunat în răbojul timpului care a trecut de la venirea Domniei Voastre în Arhive şi până în momentul binemeritat de începere a odihnei, după osteneala cinstită şi multă pe care aţi depus-o. Drept aceea, noi toţi, rugăm pe Domnia Voastră, diac de frunte al Arhivelor Arădene - EUGENIU CRISTE -, să primiţi ale noastre mulţumiri pentru tot ce aţi făcut pentru Archivele ARADULUI, să păstraţi în amintire clipele de mulţumire şi petrecute alături de noi şi să bateţi la poarta noastră ori de câte ori inima Vă îndeamnă. Dar aveţi grijă să nu leneviţi prea tare, să puneţi mintea să umble, că multe ştiţi şi aveţi a spune şi scrie.
Întru pomenirea şi veşnica trăinicie, am dat acest înscris, întărit prin puterea peceţii noastre mai jos pusă. Iar cine va citi ori va auzi citită această dreaptă şi cinstită Carte a noastră, să-i dea crezare că este dată de mâna noastră şi subscrisă, în a treia săptămână după Sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru, anul Domnului două mii paisprezece, iar de la facerea lumii şapte mii cinci sute douăzeci şi doi, pentru harnică şi credincioasă slujbă. Aşa să Vă ajute Dumnezeu! Cu acelaşi prieteşug statornic, Alexiu Tatu, prim diac al Archivei Sibiului”.
Din partea semnatarilor, alături de cele două documente, i s-au mai înmânat sărbătoritului o veche şi valoroasă icoană pe lemn, reprezentând pe „Maica Domnului cu Iisus copil în braţe”, pictată, în urmă cu mai bine de un veac, în atelierele iconarilor din Mărginimea Sibiului, sfinţită cu câteva minute mai devreme de IPS dr. Timotei Seviciu, şi o minunată ploscă din lemn sculptat, pentru întâmpinarea „tuturor oaspeţilor pe care-i vei avea de acum încolo şi a prietenilor care nu te vor uita”, cum i-a urat dr. Tudor Răţoi, directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Mehedinţi. În continuare, proaspătul pensionar, Eugeniu Criste a fost distins cu:
„Diploma de Excelenţă” a Colectivului Monografic Judeţean Arad „pentru întreaga activitate desfăşurată în fruntea Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale”;
„Certificatul Societăţii Numismatice Române - Secţia Arad, pentru competenţa şi profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea medalisticii, sigilografiei şi heraldicii româneşti din cadrul Serviciului Judeţean Arad al Arhivelor Naţionale”, înmânat de preşedintele Societăţii, domnul Puiu Emilian Velea;
„Diploma de Excelenţă” şi placheta jubiliară a Galeriilor de Artă „Turnul de Apă” conferite „în semn de aleasă preţuire a întregii activităţi în folosul comunităţii arădene” de managerul instituţiei de artă, Horia Truţă;
„Diploma de Onoare” a Societăţii Literar-Artistice „Tibiscus” din Uzdin - Serbia, oferită de domnul prof. Vasile Barbu, vicepreşedintele Societăţii, acordată „în semn de preţuire pentru colaborarea prietenească şi benefică spiritului, unirii şi cugetului românesc, pentru merite deosebite în promovarea ideilor umaniste şi a culturii româneşti”.
În final, a luat cuvântul fostul său coleg, „pensionar din secolul trecut”, Mircea Timbus, care, cu blândeţea înţeleptului şi experienţa octogenarului, a remarcat: „Timpul, în curgerea lui neîntreruptă, l-a învrednicit astăzi pe prietenul meu Eugenius să ajungă la acest ceas al retragerii din activitatea oficială în slujba instituţiei Arhivelor Naţionale. Multă lume, care se află în activitate, consideră momentul pensionării o eliberare. De fapt, pensia te eliberează de anumite servituţi pe care le înţelege şi onorează fiecare. Totuşi, s-ar putea ca această eliberare să nu fie uşor asimilată. Aceasta în sensul că tocmai rigorile muncii de până la pensionare i-au deprins pe oameni să acţioneze ca nişte maşinării, cu ore matinale de trezire, cu graba de a ajunge la serviciu, de a rezolva problemele de pe agenda zilei s.a.m.d.. Nu este cazul, cred, al lui Eugenius, care îşi va găsi curând cadenţa şi pentru faptul că îl va ajuta în această direcţie frumoasa lui familie, dragostea de nepoţi, colţul de rai pe care şi l-a creat în podgoria Aradului şi, nu în ultimul rând, dorinţa de a continua să cerceteze documentele pe care le-a îndrăgit.... Eugen a venit la Arhivele Naţionale după o frumoasă carieră didactică, de profesor ajuns la gradul didactic unu, şi a lăsat în urma lui multe serii de elevi care-i poartă o frumoasă amintire. Intrând în familia Arhivelor Naţionale, la început cred că nu avea suficientă încredere în forţele proprii, dar, s-a dovedit prin multiplele lui calităţi că se înşeală, în sensul că a reuşit rapid să se integreze în colectiv, să îndrăgească documentele, să înceapă să le preţuiască şi să le valorifice. De-a lungul activităţii trebuie să spun că a reuşit să-şi atragă în jurul lui cercetătorii, el fiind un om foarte plăcut, ospitalier, bun organizator. S-a făcut iubit de către aceştia şi a realizat lucruri foarte frumoase la conducerea Arhivelor Naţionale, cum de altfel au punctat-o şi antevorbitorii mei. În încheiere, vreau doar să-i transmit sincere urări de sănătate, să aibă parte în continuare de multe bucurii în familie şi de pe urma activităţii lui de cercetare! La mulţi ani! Să-ţi dea Dumnezeu sănătate!”.
De o rară nobleţe şi modestie, cu o emoţie greu de stăpânit, profesorul Eugeniu Criste a mulţumit tuturor celor care şi-au manifestat aprecierile, subliniind că „nu sunt decât ceea ce m-au făcut alţii. Fără toţi aceşti oameni deosebiţi, care mă înconjoară astăzi, nu aş fi reuşit nimic în viaţă. Dovada a ceea ce am ajuns este prezenţa dumneavoastră aici, a prietenilor mei, a colaboratorilor mei, a şefilor mei, a familiei mele. Vă promit solemn, tuturor, că nu voi întrerupe nicio clipă colaborarea cu toţi cei care mă acceptă şi mă solicită. Personal voi deschide o Sesiune privată de Comunicări Ştiinţifice, în fiecare vară, la Păuliş, în iulie. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât eu am nevoie de dumneavoastră pentru a-mi realiza visul. Nu abandonez şi nu voi abandona niciodată acest proiect. Cel al edificării, la Arad, a Monumentului Marii Uniri. Voi cerşi, oriunde şi oricând, câte un leu pentru acest monument. De unde om şti, Aradul trebuie să-l aibă. Istoria Marii Uniri începe la Arad, începe cu Consiliul Naţional Român Central şi cu Ştefan Cicio Pop. Dorinţa mea este Monumentul Centenar şi apelez la dumneavoastră pentru a propaga această idee. Ar fi o răsplată binemeritată pentru Arad, pentru contribuţia sa la Marea Unire. Trebuie să o realizăm cu prilejul împlinirii Centenarului. Dumnezeu să ne dea sănătatea şi puterea de a înfăptuii acest vis. Din suflet, vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru tot ceea ce aţi făcut până acum pentru mine şi veţi mai face! Vă urez tuturor sănătate, multe bucurii şi împliniri profesionale! Dumnezeu să vă ajute!”.
La sfârşitul acestor memorabile momente am simţit satisfacţia datoriei împlinite şi al lucrului bine făcut, atât din partea organizatorilor, reprezentanţii Arhivelor Naţionale ale României, Consiliului Judeţean, Primăriei municipale, Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, Arhiepiscopiei Aradului, Centrului Cultural Arad, cât şi din partea sărbătoritului şi familiei sale. Un sincer Bravo celor implicaţi! Şi, un zece cu felicitări oficialităţilor locale pentru modul exemplar în care au gândit să-şi sărbătorească vrednicii care au depus pasiune şi dăruire în slujba cetăţii. Să ne trăieşti întru mulţi ani, în mijlocul acestor oameni minunaţi care te înconjoară cu dragoste şi bucurie, prietene Eugeniu Criste!