Zilele „Miron Cristea” de la Topliţa Română, prilej de sărbătoare

O amplă suită de manifestări culturale şi ştiinţifice, cunoscută sub genericul Zilele „Miron Cristea” a avut loc în perioada 17-20 iulie la Topliţa şi la Bilbor, sub egida Consiliului Local, Primăriei, Bibliotecii Municipale „George Sbârcea”, Centrului Cultural şi Fundaţiei Culturale „Miron Cristea”, din Topliţa. Ediţia de anul acesta, prilej de sărbătoare ca în fiecare an, a fost consacrată comunicărilor ştiinţifice din multiple domenii de activitate sau de cercetare, cărţii, cântecului, artelor plastice, precum şi aniversării unor importante personalităţi ale meleagurilor transilvane, fiind onorată de prezenţa judecătorului Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale a României, şi a deputatului Mircea Duşa, fost ministru al Apărării Naţionale.
Având susţinerea unei echipe pline de dăruire şi de profesionalism, profesorul Ilie Şandru, amfitrionul evenimentului, a decis ca manifestările, cunoscute deja în toată Ţara, să înceapă duminică, 17 iulie, cu un moment aniversar dedicat profesorilor Vasile Stancu (Sfântu-Gheorghe) şi Traian Duşa (Târgu-Mureş), unde au rostit impresionante elogii ale celor sărbătoriţi dr. Ioan Lăcătuşu şi prof. Dimitrie Poptămaş. Atmosfera de sărbătoare de la Hotelul-restaurant „Mureş” a fost întregită de momentele muzicale susţinute, în aplauzele celor prezenţi, de talentaţii Dorin Gliga (Bucureşti), la oboi, şi Tudor Ungureanu (Chişinău), la nai, fluier şi cimpoi.
Luni, 18 iulie 2016, a avut loc deschiderea festivă a celei de-a XIX-a ediţii a Zilelor „Miron Cristea”, în Sala de Consiliu din incinta Primăriei Topliţa, unde au rostit cuvinte de salut, alocuţiuni şi comunicări Stelu Platon, primarul municipiului, prof. Ilie Şandru (Topliţa), prof. Lazăr Lădariu (Târgu-Mureş), dr. Nicolae Băciuţ (Târgu-Mureş), prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei (Iaşi), dr. Ioan Lăcătuşu (Sfântu-Gheorghe), prof. univ. dr. Ion Giurcă (Bucureşti) şi alţi invitaţi. Conform programului manifestărilor, prezentările de cărţi, reviste şi publicaţii (25 în total) au fost susţinute în plenul manifestării de Liviu Boar, Florin Bengean, Dimitrie Poptămaş, Vasile Stancu, Nicolae Balint, Bogdan Tofan, Ligia Dalila Ghinea, Vasile Şoimaru, Alin Spânu, Viorica Lazăr, Traian Duşa, Florin Ţuscanu, Maria Mărginean, Rafila Moldovan.
Ulterior, Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, desfăşurată pe trei secţiuni - I. Miron Cristea şi Biserica Ortodoxă Română, II. Istorie, III. Cultură şi civilizaţie -, a constituit momentul care a adus în prim-plan teme de interes general, probleme actuale şi preocupări ce reflectă varietatea activităţilor şi domeniilor de cercetare în care au fost angajaţi cei ce au prezentat şi au semnat comunicările publicate în volumul sesiunii: SANGIDAVA 4 (10). Astfel, anul acesta au prezentat comunicări, articole şi studii dr. Florin Bengean, Pr. dr. Petru Cătinean, dr. Elena Chiaburu, prof. dr. Traian Chindea, prof. dr. Anton Coşa, prof. Ilie Frandăş, dr. Ioan Lăcătuşu, prof. Lazăr Lădariu, dr. Ilie Manole, prof. Vilică Munteanu, Pr. drd. Laurenţiu Panciu, dr. Dan Prisăcaru, prof. Ilie Şandru, Pr. dr. Florin Ţuscanu (la prima secţiune), prof. univ. dr. Ion Agrigoroaie, prof. Nicolae Balint, prof. dr. Liviu Boar, prof. Mariana Boar, prof. univ. dr. Ion Giurcă, dr. Vasile Lechinţan, dr. Marcin Marynovski, Ioan Eugen Man, dr. Silviu Nicola, dr. Virgil Pană, conf. univ. dr. Gavriil Preda, dr. Alin Spânu, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, prof. Vasile Stancu, conf. univ. dr. Ştefan Vodă (la secţiunea a II-a), dr. Nicolae Băciuţ, dr. Gheorghe Bejan, prof. Pamfil Bilţiu, prof. Maria Bilţiu, prof. dr. Nicolae Bucur, prof. Ligia Dalila Ghinea, dr. Adrian Deheleanu, prof. dr. Viorica Lazăr, dr. Dorel Marc, pr. Ioan Morar, prof. Dimitrie Poptămaş, prof. drd. Violeta Rus, col. Dumitru Stavarache, prof. Ilie Şandru, prof. Vasile Şoimaru, prof. Ioan Torpan, Alexandru Ciubîcă (secţiunea a III-a).
În cea de-a doua parte a zilei, după slujba de pomenire a Patriarhului Miron Cristea, ce a avut loc în cadrul unui moment solemn încheiat cu depunere de coroane, jerbe şi flori, la bustul celui omagiat din Parcul central al municipiului, manifestările au continuat la Casa de Cultură din localitate. De data aceasta, participanţii la Zilele „Miron Cristea”, împreună cu alţi invitaţi de seamă - dintre care ne bucurăm să-i menţionăm pe parlamentarul Mircea Duşa şi generalul de brigadă Gheorghe Pop -, au avut bucuria de a asista la un eveniment editorial impresionant: lansarea volumului „Valer Dorneanu la 70 de ani”, apărut la Editura Eurocarpatica din Sfântu-Gheorghe, în colecţia Profesioniştii noştri, carte îngrijită de dr. Ioan Lăcătuşu, directorul editurii. Cu acest prilej, al sărbătoririi eminentului jurist Valer Dorneanu, în prezent proaspăt preşedinte al Curţii Constituţionale a României, au vorbit dr. Ioan Lăcătuşu, primarul municipiului Topliţa, Stelu Platon, deputatul Mircea Duşa şi prof. Ilie Şandru. Celebrarea a continuat cu alocuţiunea celui care şi-a închinat adevărului întreaga viaţă şi activitate, şi cu un program artistic susţinut cu virtuozitate de Dorin Gliga (Bucureşti) şi de Tudor Ungureanu (Chişinău). Sesiunea de autografe, felicitările şi atmosfera animată din finalul serii au constituit tot atâtea momente de neuitat care au contribuit la reuşita deosebitului eveniment desfăşurat la Topliţa.
Marţi, 19 iulie, în prima parte a zilei, la Casa de Cultură au fost vernisate expoziţiile: de artă plastică a prof. Traian Duşa, documentară a arh. dr. Andreea Pop şi de carte bisericească veche a Pr. Florin Ţuscanu, care au reprezentat o surpriză pentru cei prezenţi, impresionaţi deopotrivă de frumoasele desene, de imaginile / fotografiile monumentelor - proiect realizat şi prin contribuţia unui grup de studenţi inimoşi de la Bucureşti -, de cuvintele pline de har şi lumină ale părintelui colecţionar.
Restul zilei a fost dedicat unei vizite de documentare, participanţii având prilejul să se bucure de frumuseţea locurilor şi să imortalizeze pitorescul peisaj, comuna Bilbor, din nordul Harghitei, fiind destinaţia tuturor celor care au înţeles nu doar ce înseamnă „pe-un picior de plai” , ci cum este să trăieşti „pe-o gură de rai”. Şi de data aceasta organizatorii au avut grijă ca oaspeţii să se simtă ca acasă, iar ziua s-a încheiat cu multe impresii de călătorie aşternute pe hârtie de cei care au concluzionat că asemenea oameni ca în Topliţa şi Bilbor fac cinste Poporului Român renumit pentru ospitalitatea sa, pentru bunătatea sa şi pentru voioşia sa.
Miercuri, 20 iulie, încheierea manifestărilor, cu discuţii, propuneri, concluzii a avut loc după participarea la Sfânta Liturghie Arhierească, prilejuită de sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfântului Prooroc Ilie”, oficiată, în fruntea unui numeros sobor de călugări şi preoţi, de Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi de Preasfinţitul Visarion Bălţat, Episcopul Tulcii, în prezenţa prefectului judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, a altor oficialităţi, în faţa sutelor de creştini veniţi atât din zona Topliţei, cât şi de pe alte meleaguri ale Ţării.
În încheierea cronicii de faţă, se cuvine să adresăm felicitări organizatorilor şi gazdelor acestui deosebit eveniment, derulat timp de trei zile, exprimându-ne gratitudinea şi deferenţa faţă de toţi cei implicaţi şi, mai ales, faţă de Ilie Şandru, Stelu Platon, Costel Lazăr, Viorica Lazăr, Vasile Gotea, Vasile Stan, Marioara Stan şi Ilie Trif, primarul comunei Bilbor. Şi, celor doi Ilie amintiţi aici - Ilie Şandru şi Ilie Trif -, dar şi tuturor celor care poartă numele Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul şi care şi-au aniversat cu prilejul acestei mari sărbători creştine onomastica, le urăm să aibă parte de zile senine şi un sincer „La mulţi ani, cu sănătate!”.

Categorie: