Ziua Eroilor

Odată cu Înălţarea Domnului, noi, creştinii, mai sărbătorim şi Ziua Eroilor. Este o faptă înţeleaptă ca să ne aducem aminte de toţi cei ce s-au jertfit pentru dreapta credinţă, pentru Ţară şi Neamul Românesc. Noi pomenim eroii în această zi a Înălţării Domnului pentru că avem credinţa sfântă şi credem în nemurirea sufletului, aşa cum au crezut toţi adevăraţii creştini, moşii şi strămoşii noştri, şi chiar dacii şi romanii înainte de a se încreştina.
Noi nu cinstim astăzi doar ţărâna eroilor, ci opera lor care este Ţara şi sufletul lor nemuritor, care este la Dumnezeu. Credem că sărbătoarea aceasta ce se organizează în toată Ţara, are răsunet şi în cer, acolo unde eroii se bucură de recunoştinţa noastră pe care le-o oferim, pentru că prin jertfa lor avem bisericile în picioare, ni s-au păstrat atâtea bunuri şi, mai ales, credinţa. Prin jertfa eroilor şi a martirilor neamului nostru ne-am păstrat numele de creştini şi de români, căci un român adevărat trebuie să fie mai întâi un creştin adevărat.
Luminaţi de această credinţă vie, să mergem la mormintele eroilor şi martirilor noştri, să ne împărtăşim cu duhul lor şi cu adâncă recunoştinţă să trimitem cerului cântările şi rugăciunile noastre. Mucenicii şi eroii creştinătăţii au murit încredinţaţi că apără credinţa, apără adevărul şi dreptatea. Eroii neamului au murit încredinţaţi că cine luptă pentru dreptate şi libertate, luptă pentru Dumnezeu. Cine luptă şi îşi apără familia, credinţa, cultura, limba, legea, neamul, patria, luptă pentru adevăr şi dreptate. Astăzi toţi eroii cunoscuţi şi necunoscuţi ai Neamului nostru Românesc din totdeauna, vin şi ne întreabă dacă suntem vrednici de jertfele lor, chemându-ne să le urmăm credinţa. Biserica, mama Creştină Ortodoxă, se roagă pentru odihna eroilor, le binecuvântează amintirea şi, cântându-le veşnica pomenire, înalţă rugăciuni către Dumnezeu, ca sufletul lor nemuritor să se odihnească în veşnica fericire.
Nemurirea sufletului este cea mai veche credinţă a Neamului nostru Românesc. Dacii şi romanii, strămoşii noştri, au ţinut în mare cinste şi sfinţenie credinţa în nemurirea sufletului. Avem, deci, o frumoasă moştenire părintească de la care nu ne putem abate cu niciun chip, nici vii, nici morţi. Această Sfântă sărbătoare se mai poate numi şi sărbătoarea sufletelor nemuritoare. Toţi sfinţii lui Dumnezeu, proorocii, martirii, apostolii au vorbit despre existenţa şi valoarea sufletului, punându-ne în grijă mântuirea lui.
Toată bogăţia lumii nu cântăreşte cât un suflet omenesc. De aceea, şi Mântuitorul ne face atenţi de valoarea lui, zicându-ne: „Ce va folosi omului de va dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul?” sau „Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”. Lumea întreagă pentru noi nu mai are nicio valoare dacă sufletul se pierde prin păcate. Sufletul este un diamant mai scump decât toată lumea, un diamant cu multe şi minunate sclipiri. Sufletul este o putere, o taină. Sufletul este ascuns ca şi o piatră de diamant sub învelişul unei frunze. Trebuie mai întâi să se rupă frunza ca să poată fi văzute sclipirile diamantului. Învelişul sufletului este trupul. Mai întâi trebuie să moară trupul, să se desfacă învelişul, ca să se elibereze sufletul. Oricum, viaţa noastră este ascunsă prin el în Dumnezeu. Ochii văd, pentru că vede sufletul, limba vorbeşte pentru că vorbeşte sufletul.
Aşadar, sufletul nu e chimie, nu e materie, ci este scânteie divină.