ZIUA LIMBII ROMÂNE - „Pe urmele lui Badea Cârţan”; „De la Eminescu la Grigore Vieru” de Răzvan Ducan, Editura „Vatra veche”, 2019

Volumul a fost lansat într-un loc neconvenţional, pe 1 Decembrie 2019, de ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, la Alba-Iulia, în faţa Monumentului CENTENAR (imagini de la eveniment).
„ÎN ACEEAŞI LIMBĂ…!”
Răzvan Ducan demonstrează încă o dată, prin această carte, că a înţeles care este valoarea memoriei culturale, care e semnificaţia clipei care trece, dar rămâne.
Încă o dată, Răzvan Ducan face proba disponibilităţilor sale, de a fi şi actor şi spectator, simultan, făcând ca nimeni altul rost „clipei cea repede”, cu scrupulozitate şi rigoare, privind în ansamblu dar şi în detaliu faptul de cultură care nu e de circumstanţă, care scrie istorie, pilduitor, în respect faţă de trecut, de prezent, dar şi scrutând cu încredere viitorul.
Reporter „de serviciu”, Răzvan Ducan a recuperat într-un rotund editorial, ceea ce pentru unii a fost o ştire de senzaţie, pentru alţii o excentricitate, iar pentru unii, din presă ori din tribunele ei, nu a trebuit semnalat, ca nu cumva să crească prestigiul unei idei şi caratele unor persoane sau instituţii.
Răzvan Ducan reporterul nu e un contabil, nu consemnează statistic evenimentele, ci le însufleţeşte cu informaţii la obiect, ori în conexiune, pentru a da mai multă culoare consemnărilor sale. Dar şi astfel, ele pot deveni ghid pentru turistul cultural. În plus, el vede mai mult decât ceilalţi, nu doar din raţiuni deontologice, ci şi din curiozităţi şi entuziasme personale.
Lucrurile sporesc în încărcătura de semnificaţii şi emoţii, atunci când tema „jurnalului de călătorie” este una cu o simbolistică aparte în alfabetul de sentimente - Ziua Limbii Române, înroşind calendarul sfârşitului de august cu o strălucire aparte.
Fireşte, „greul” cade pe umerii evenimentelor din 2019, când autorul s-a documentat cu ţintă precisă, realizarea acestei cărţi.
Din pelerinajul la Roma din 2018, autorul s-a limitat strict la evenimentul de la Columna lui Traian, în timp ce restul traseului (dus-întors) a fost lăsat deoparte, deşi el a avut culoarea şi dimensiunea lui temporală şi emoţională.
Accentele patetice ale reporterului nu ştirbesc cu nimic valoarea documentară a informaţiei. Cum nici referinţele la propria contribuţie nu ies din firescul relatării.
Arcul geografic al evenimentelor din cartea lui Răzvan Ducan leagă Roma de Chişinău, Pererîta - reperele care înscriu în orizontul lor nevoia de a cinsti, de a aduce un elogiu limbii în care ne-am născut, limbii în care trăim şi visăm.
Răzvan Ducan s-a purtat ca o instituţie media care a avut exclusivitate, parcă anticipând boicotul informativ mureşean.
Facebook-ul a fost, însă, în măsură să ofere date despre aventurile mureşene născute din cele mai pure şi mai sincere trăiri de înălţare patriotică, fără să ne facem din aceasta o culpă, ori o inadecvare la mode de circumstanţă.
Cartea lui Răzvan Ducan vine să aşeze sistematic informaţiile, constituindu-se într-un veritabil document de istorie literară/culturală, oferind imaginea unei mişcări care excede instituţiilor publice, completând incapacităţi, inabilităţi şi nepăsări ale celor care ar trebui, în primul rând, să fie factori de iniţiere şi dinamizare a vieţii culturale.
Albumul fotografic completează fericit sumarul unei cărţi pentru minte, inimă şi literatură.

Categorie: