judeţul Covasna)

Autonomie culturală secuiască pe banii românilor

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a acţionat întotdeauna împotriva Statului Român, a simbolurilor şi valorilor acestuia, distrugând cu bună ştiinţă, de câte ori a avut ocazia, tot ce a putut când a avut pârghiile puterii în mâini. Pe lângă exemplele de notorietate, prin care autorităţile locale udemeriste au acţionat permanent şi consistent pentru distrugerea şi eliminarea elementelor culturale şi simbolice româneşti din zonele administrate de UDMR, analizăm şi activitatea ministerială a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, în timpul mandatului său de ministru al Culturii.

Categorie:

PNL Covasna + extremiştii unguri = LOVE

La o lună de zile distanţă după şerpuirea secuiască, organizatorii acesteia au anunţat că organizează o conferinţă pe tema autonomiei, intitulată „Autonomie şi regionalism - provocările deceniului”. Conferinţa a fost organizată de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), care militează deschis pentru autonomia teritorială a „ţinutului secuiesc”, adică a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş.

Categorie:

Protectoratul Ungariei înseamnă război!

Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” a decis retragerea acestui ordin acordat extremistului Tokes Laszlo. Episcopul desfrânat Tokes Laszlo s-a remarcat ca vârf de lance al revizionismului ungar, incitând la conflicte interetnice, susţinând destrămarea teritorială a României, independenţa Transilvaniei şi protectorat unguresc pentru Transilvania. Read more about Protectoratul Ungariei înseamnă război!

Categorie:

Strategia Budapestei: cetăţenia ungară pentru români!

Guvernul ungar a demarat de câţiva ani acţiunea de acordare individuală a cetăţeniei ungare pentru cei dinafara graniţelor Ungariei care o solicită pe baza unor dovezi că ar avea înaintaşi unguri sau ar aparţine bisericilor tradiţionale ungureşti. Între timp, condiţiile de acordare s-au relaxat foarte mult, orice solicitant care depune o cerere în acest sens putând obţine cetăţenia pe baza unor formalităţi simplificate, mai exact pe baza unei simple declaraţii.

Categorie:

Pagini

Subscribe to judeţul Covasna)