Editorial

GUVERNUL PONTA III SAU BOC VII, SAU GUVERNUL PONTA - BOC

Am trecut de mult de faza, ba şi de vârsta la care să mai cred în oamenii politici de pe la noi şi, aşa cum am mai scris de multe ori în acest colţ de pagină, sunt hotărât chiar să nu mai iau nicio ţeapă de la ei. Cu toate că nici până în prezent n-am „furat-o” de prea multe ori, subliniez faptul că şi alea puţine încasate sunt dureroase rău, trec greu. Totuşi, trebuie să recunosc că ideea din titlu nu-mi aparţine, ci e „plagiată” din declaraţia lui Crin Antonescu din plenul reunit, deunăzi, al Parlamentului, după care preşedintele Senatului şi-a şi înaintat demisia. Read more about GUVERNUL PONTA III SAU BOC VII, SAU GUVERNUL PONTA - BOC

Categorie:

DE LA VICTOR ŞI CRIN LA PONTA ŞI ANTONESCU

Vă mai aduceţi aminte de vremurile alea - nu chiar aşa de îndepărtate, dacă vorbim de o scară rezonabilă de timp ori măcar de cum ar trebui să arate şi în România un ciclu electoral -, de prin februarie 2011, când Victor şi Crin erau cei mai buni prieteni şi se pupau, cât era ziulica de lungă, pe toate posturile tv? În dragostea lor anti-băsistă, desigur. Vă mai amintiţi? Read more about DE LA VICTOR ŞI CRIN LA PONTA ŞI ANTONESCU

Categorie:

UNGURII AU TRECUT LA ETAPA URMĂTOARE: VIOLENŢA!

În urmă cu vreo şase luni de zile, la început de august 2013, o ştire halucinantă a trecut aproape neobservată, şi anume că la Miercurea-Ciuc, în Harghita, un ofiţer SRI a fost bătut de primarul municipiului, Raduly Robert. Motivul? I s-a părut domnului primar că ofiţerul respectiv îl urmărea prea evident şi deja se cam săturase de chestia asta, deci a hotărât să-i tragă o scatoalcă mişto, aşa ca să nu-l uite şi să fie trecut în rezervă. Cazul este pe rol în continuare, dar nu am auzit până acum ca justiţia să ia vreo măsură, nu spectaculoasă, ci normală la adresa domnului primar.

Categorie:

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! LA MULŢI ANI, CONDEIUL ARDELEAN!

Editorial
Acum 95 de ani, pe 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, atunci când Transilvania s-a unit cu Ţara, se năştea România Întregită, o minune aşteptată de blajinul Popor Român de veacuri. A fost momentul renaşterii noastre naţionale, pe care au proclamat-o, în Cetatea din inima României, 100.000 de români veniţi, în condiţiile vremii, din toate părţile Ţării, din Banat până la Nistru, de la mare până la Sighet şi de la Dunăre până la Hotin.

Categorie:

PONTA, CARACTER JOSNIC

N-am fost niciodată un simpatizant al PSD-ului, şi nici al PNL-ului, aşa cum n-am fost nici al PDL-ului, şi nici al partidelor cu alte denumiri din care se trag. Trebuie, însă, să recunosc faptul că mă număr printre cei care acum vreun an şi jumătate au crezut că această nouă construcţie, USL, ne poate scăpa Ţara din tragedia economico-socială, dar mai ales morală pe care o traversează de mai bine de două decenii. Read more about PONTA, CARACTER JOSNIC

Categorie:

Guvernul Ponta a luat-o pe arătură

Tragedia românească din Muntenegru, în care 18 persoane şi-au pierdut viaţa, a fost una, într-adevăr, cum demult nu ne-a fost dat să vedem, motiv pentru care întregul popor şi-a exprimat compasiunea pentru familiile îndoliate. De aici însă, şi până la circul mediatic făcut de Guvernul Ponta, susţinut de mai multe canale media, în frunte cu Antena 3, e cale lungă. Read more about Guvernul Ponta a luat-o pe arătură

Categorie:

„FENOMENUL SABINA” ŞI AUTORITĂŢILE PARALIZATE

Au trecut mai bine de două luni de la momentul în care, dând dovadă de un curaj ieşit din comun, Sabina, Fetiţa cu Tricolor, a arătat unei naţiuni întregi că nici măcar în aceste vremuri tulburi, de tristă amintire, pe care le trăim, nimic nu poate învinge dragostea de Ţară, de România. Patriotismul fetiţei de numai 15 ani a trezit pe mulţi, amintindu-le că sunt români şi scoţându-i din starea de amorţeală, iar pe guvernanţii de ieri şi de azi, de 23 de ani încoace mai bine spus, i-a umilit şi i-a băgat în derizoriu involuntar. Read more about „FENOMENUL SABINA” ŞI AUTORITĂŢILE PARALIZATE

Categorie:

UN POPOR „IMBECIL DE TOLERANT”

Faptul că se face atâta tamtam în ultimii ani despre globalizarea pusă la cale de Noua Ordine Mondială, adică de nişte şmecheri ce s-au gândit că n-ar fi rău deloc ca peste încă vreo 50 de ani să conducă ei Planeta cu totul, n-ar trebui să ne sperie deloc pe noi românii. Dimpotrivă, ca fiind Ţara continuatoare a poporului geto-dac, una deloc săracă şi cu o cultură de mii de ani, ar trebui să ripostăm ferm şi fără echivoc împotriva dezrădăcinării ce ni se petrece de mai bine de două decenii încoace. Read more about UN POPOR „IMBECIL DE TOLERANT”

Categorie:

PONTA, UN FEL DE BOC

Of, Doamne, şi cât de mult l-am mai criticat noi, majoritatea românilor, pe Boc, pentru că e sluga lui Băsescu, care controla în totalitate PDL. Bine, în paranteză fie spus, nu că n-ar fi meritat, nu că n-ar fi nenorocit el Ţara asta mai rău decât era şi dinaintea lui. Şi, Doamne, cu câtă speranţă l-am mai aşteptat, ăştia, majoritatea, cei mai naivi, pe Ponta, unul din capii USL. Şi ce ţepe ne mai dă de un an de zile încontinuu! Read more about PONTA, UN FEL DE BOC

Categorie:

EXPLODEAZĂ MĂMĂLIGA

„Haideţi să explicăm, totuşi, puţin cum stau lucrurile. În primul rând, eu vreau să apreciez faptul că liderii UDMR au anunţat foarte clar că nu participă la aceste manifestări. Până la urmă, că ne plac sau nu ne plac nouă cei de la UDMR, ei sunt cei care au fost votaţi să reprezinte minoritatea maghiară. Şi atunci sunt legitimi. Read more about EXPLODEAZĂ MĂMĂLIGA

Categorie:

Pagini

Subscribe to Editorial