„Când te simți singur, gândul îți zboară spre leagănul copilăriei. Acolo găsești prieteni care te cunosc și care te primesc cu drag. Poate e o iluzie, poate e o chemare tainică pământească. Cine știe...” (Octavian C. Tăslăuanu - „Spovedanii”)
Cândva, demult, când Țara Ardealului gemea sub neagra stăpânire străină, iar bisericile și măstirile românilor ortodocși au fost incendiate și dărâmate cu tunurile generalului Bucov, un tânăr călugăr de peste munți, de pe apa Tazlăului, auzind el, de un confrate mai vârstnic, că la Toplița, pe Valea de Sus a Mureșului, se afla o mănăstire veche, ctitorită chiar de Doamna Safta, soția Domnului moldovean Gheorghe Ștefan, părăsită de călugări, și-a pus în gând s-o readucă la viață.
