Traduceri din limba maghiarã

Mesaje dincolo de hotare

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.445, 16.03.2015

În pofida vremii nefavorabile, 8.000-10.000 de persoane s-au adunat duminică la prânz, la Sfântu-Gheorghe, pentru a sărbători. Cel mai mare succes l-au avut husarii călare. Oaspeţii sosiţi din Skorenovac, punctul cel mai sudic al Voivodinei, au fost aplaudaţi. În acest an au existat mai multe cuvântări şi mai puţine momente artistice şi literare. Au existat persoane care au luat cuvântul şi au primit aplauze frenetice şi altele care au fost huiduite. Read more about Mesaje dincolo de hotare

Linişte apăsătoare

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.427, 23.02.2015

Au rămas aproximativ două săptămâni până la ziua libertăţii secuieşti din 10 martie. În momentul de faţă parcă ar exista o linişte prea mare în jurul evenimentului despre care nu ştim deocamdată dacă va fi o festivitate sau o acţiune de protest. Nu liderii CNS sunt cei care trândăvesc: ei îşi duc lupta zilnică cu autorităţile târgumureşene, cu primăria şi cu poliţia locală. Nu ştim deocamdată care va fi atitudinea justiţiei din România cu privire la interzicerea demonstraţiei.
Read more about Linişte apăsătoare

Cazul MOGYE / Se solicită intervenţia guvernului ungar

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.426, 21.02.2015
Colegiul Farmaciştilor din Ungaria (MGYK) cere persoanelor abilitate din cadrul guvernului ungar să intervină în interesul soluţionării situaţiei facultăţii de farmacie în limba maghiară din Târgu-Mureş. În comunicatul MGYK, preşedintele Hanko Zoltan precizează că, potrivit poziţiei membrilor colegiului, din cauza desfiinţării facultăţii de farmacie în limba maghiară, ar putea fi lezat dreptul fundamental al populaţiei de naţionalitate maghiară din România.

Apelul lui Izsak Balazs şi al lui Tokes Laszlo / Să arborăm drapelul secuiesc!,

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.436, 05.03.2015

CNMT şi CNS au lansat ieri un apel comun, în care le cer tuturor celor pentru care libertatea de exprimare obţinută acum 25 de ani şi obţinerea autodeterminării comunităţii maghiare sunt importante, să arboreze, în data de 10 martie, pe casele lor, drapelul secuiesc şi să aprindă o lumânare în geam.
Read more about Apelul lui Izsak Balazs şi al lui Tokes Laszlo / Să arborăm drapelul secuiesc!,

Împotriva privărilor de drepturi

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.434, 03.03.2015

Atunci când drepturile maghiarilor secui sunt limitate - aşa cum procedează Dorin Florea, primarul român al oraşului Târgu-Mureş, interzicând dreptul exprimării opiniei, demonstraţia de protest - este invocat sentimentul românesc. Aşa cum Sebastian Cucu, prefectul judeţului Covasna, a numit simbolul secuiesc - Terra Siculorum - un panou publicitar şi a cerut îndepărtarea lui, invocând faptul că acest lucru îi lezează pe români. Nu a explicat motivele. Read more about Împotriva privărilor de drepturi

La Budapesta, pentru Pământul Secuiesc

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.432, 28.02.2015

În pofida interdicţiilor din România, asociaţia Szekelyfoldert Tarsasag va organiza în ziua libertăţii, 10 martie 2015, la Budapesta, o festivitate memorială dedicată martirilor secui care în 1854 au luptat pentru libertate împotriva habsburgilor şi au fost executaţi sau condamnaţi la prizonierat.
Read more about La Budapesta, pentru Pământul Secuiesc

Scandalul produsului secuiesc

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.428, 24.02.2015

Se amplifică scandalul în jurul oficiului pentru protecţia consumatorului din Sfântu-Gheorghe. Mulţi au fost indignaţi după ce a reieşit că directorul instituţiei judeţene - care teoretic există pentru cumpărătorii din Trei Scaune - reclamă produsele cu inscripţia Gusturi secuieşti. Ieri, camera judeţeană de comerţ a adoptat o poziţie în caz, iar cei de la protecţia consumatorului au declarat că textul publicitar poate rămâne.
Read more about Scandalul produsului secuiesc

Linişte apăsătoare

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.427, 23.02.2015

Au rămas aproximativ două săptămâni până la ziua libertăţii secuieşti din 10 martie. În momentul de faţă parcă ar exista o linişte prea mare în jurul evenimentului despre care nu ştim deocamdată dacă va fi o festivitate sau o acţiune de protest. Nu liderii CNS sunt cei care trândăvesc: ei îşi duc lupta zilnică cu autorităţile târgumureşene, cu primăria şi cu poliţia locală. Nu ştim deocamdată care va fi atitudinea justiţiei din România cu privire la interzicerea demonstraţiei.
Read more about Linişte apăsătoare

Linişte apăsătoare, Semnează: Farcadi Botond

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.427, 23.02.2015

Au rămas aproximativ două săptămâni până la ziua libertăţii secuieşti din 10 martie. În momentul de faţă parcă ar exista o linişte prea mare în jurul evenimentului despre care nu ştim deocamdată dacă va fi o festivitate sau o acţiune de protest. Nu liderii CNS sunt cei care trândăvesc: ei îşi duc lupta zilnică cu autorităţile târgumureşene, cu primăria şi cu poliţia locală. Nu ştim deocamdată care va fi atitudinea justiţiei din România cu privire la interzicerea demonstraţiei.
Read more about Linişte apăsătoare, Semnează: Farcadi Botond

Pagini

Subscribe to Traduceri din limba maghiarã