Viaţa creştină

SFÂNTUL IERARH VASILE CEL MARE, ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI

1 ianuarie

Sfântul Vasile cel Mare, una dintre personalităţile cele mai reprezentative ale secolului al IV-lea, a adus o contribuţie de o importanţă deosebită nu doar în organizarea activităţilor caritabile, concretizate în renumita Vasiliadă, ci şi în dezvoltarea învăţăturii Bisericii despre tămăduirea omului şi practica medicală, ca unul ce avea şi cunoştinţe medicale, deprinse la cursurile urmate în Atena. Read more about SFÂNTUL IERARH VASILE CEL MARE, ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI

Îl primesc eu pe Hristos în Bethleemul sufletului meu?

Cuvânt Pastoral la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

Prin Harul lui Dumnezeu † Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei

Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,
Stimate autorităţi,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

„Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce, Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.”
(Condacul Praznicului) Read more about Îl primesc eu pe Hristos în Bethleemul sufletului meu?

†) SFÂNTUL APOSTOL ÎNTÂIUL MUCENIC ŞI ARHIDIACON ŞTEFAN

27 decembrie

Apostole al lui Hristos, cel mai întâi între diaconi, întărire mucenicilor, cel ce marginile lumii le-ai sfinţit cu chinurile şi minunile tale; sufletele credincioşilor le-ai luminat, pe cei ce te cinstesc cu credinţă mântuieşte-i din toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Întâiule Mucenic şi Arhidiacon Ştefan! Read more about †) SFÂNTUL APOSTOL ÎNTÂIUL MUCENIC ŞI ARHIDIACON ŞTEFAN

(†) NAŞTEREA MAICII DOMNULUI

8 septembrie

„Astăzi uşa vieţii se deschide, astăzi raza Soarelui celui înţelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naşte spre mântuirea a toată lumea. Veseliţi-vă popoare şi vă bucuraţi şi cu credinţă, din inimă lăudaţi-o aşa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria şi mântuirea a toată lumea!” Read more about (†) NAŞTEREA MAICII DOMNULUI

†) SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ, MITROPOLITUL BANATULUI

15 septembrie

Din tinereţe cu totul te-ai supus Domnului, cu rugăciunile şi cu ostenelile şi cu postul. Pentru aceasta, văzând Dumnezeu nevoinţele tale, arhiereu şi păstor Bisericii Sale te-ai rânduit; şi, după moarte, în cetele sfinţilor te-ai sălăşluit, Sfinte Părinte Iosif. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască iertare de greşeli nouă, celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim sfântă pomenirea ta. Read more about †) SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ, MITROPOLITUL BANATULUI

Ceahlăul, Muntele sfânt

Urcuşul pe Ceahlău (foto) naşte în minte simţirea transcendentală că muntele are capacitatea de a uni punctele cardinale într-un Răsărit indefinit şi circular care duce către steaua Luminii.
Naşterea norilor deasupra Ceahlăului este reflectată, de obicei în zorii zilei, în undele lacului Izvorul Muntelui. În orice anotimp, Muntele Sfânt al Moldovei este acoperit de o lumină albă, protectoare, văzută ca o cunună rotundă ce duce cu gândul la aura din jurul sfinţilor mucenici.
Ocrotitorul muntelui şi al Mănăstirii, cine putea fi altul decât Ştefan cel Mare Sfânt al Moldovei?! Read more about Ceahlăul, Muntele sfânt

Pagini

Subscribe to Viaţa creştină