De când Ceaușeștii au fost puși la zid în stil mafiot, iar în România lui ’89 misterioase forțe militarizate ne-au ținut zile la rând sub teroarea gloanțelor și ne-au ucis în masă 1104 oameni recunoscuți oficial, ne-am dat seama că marii „reformatori” (demolatori), ex-președinții globaliști Gorbaciov și Iliescu, nu au făcut altceva decât, inducându-ne în eroare, să ne creeze o imagine falsă, dezgustătoare, despre faptul că am fi „actorii” instaurării unei epoci noi, în care va predomina, sub deviza sintagmei „statului de drept”, domnia legii! Dimpotrivă, însă, s-ar putea afirma că în Țara noastră, practic destabilizată de legiunile externe și interne de „reformatori”, s-a oficializat o epocă de ilegalități ale căror efecte sunt mai dramatice decât ne-au afectat ambele războaie mondiale! Un astfel de exemplu, concludent, îl constituie batjocura cu care un simplu ONG (este vorba de UDMR) și-a permis ani la rând, în disprețul Constituției României și al Curții Constituționale a României, să se aboneze la bugetul de stat, în condițiile în care, funcționând ilegal ca partid politic etnic (Franța, Spania, Italia nu permit așa ceva), a fost pur și simplu asociat la guvernare (deși nu are obligațiile, nici atribuțiile, nici rolul partidelor politice). I s-a permis, deci, struțo-cămilei UDMR, cu complicitatea liderilor politici români care s-au perindat pe la guvernare, să participe pe listele electorale alături de formațiunile legal înscrise în Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul București (celelalte minorități au dreptul doar la un singur deputat) și să fie subvenționată (i)legal ca partid politic (de aceea, în 2004, minoritarul turc Metin Cerchez a avut o inițiativă legislativă de scoatere în afara legii a UDMR, dar votul s-a reluat ilegal, pe când Camera Deputaților era condusă de Valer Dorneanu, „recompensat” ulterior ca șef al CCR). Ei bine, stimați cititori, rolul nefast al UDMR în politica României nu poate fi înțeles deplin decât dacă, judecând în ansamblu, ne reamintim că în sângerosul ’89, agresat atipic din Est și din Vest, Statul Român a fost paralizat, literalmente, cu complicitatea unor Servicii Secrete al căror „vârf de lance” provocator a fost – cine credeți? – nimeni altul decât popa Tokes Laszlo! De atunci, în funcții-cheie, Poporul Român este condus de minorități!!!
prof. Costel Neacşu (Sărmașu, judeţul Mureș)