Se pare că sunt unele persoane care nu au decât prezent și viitor, uitând că cine nu are trecut, nu le poate avea pe primele două, căci acolo ne sunt rădăcinile. Citesc în presă și pe facebook faptul că în orașul nostru există o plăcere diabolică de a distruge urmele trecutului, crezându-se că în felul acesta se poate câștiga popularitate (sau voturi!) într-o lume în care toate par a fi cu susul în jos. Mai concret, mă refer la tam-tamul care se face privind dispariția, cu orice preț, a Hotelului „Bodoc”, de parcă de existența sau inexistența sa ar depinde dezvoltarea economică a municipiului Sfântu-Gheorghe. De pe când eram consilier local, s-a pus problema transformării sale într-un hotel modern, cu săli de conferință, cu piscină, cu un restaurant adus la zi. Ne bucuram la gândul că în centrul urbei va exista, ca în fiecare mare oraș care se respectă, un hotel unde, atunci când ai musafiri mai mulți, cu ocazia unor evenimente de familie, poți caza fără probleme pe oricine. Asta pentru că avem doar câteva locuri de cazare prin curți insalubre, înghesuite, fără locuri corespunzătoare de parcare sau pe la marginile orașului. Fiecare municipiu care se respectă, are în centrul său unul sau mai multe hoteluri, majoritatea renovate, modernizate în ultima vreme. Nu știu a cui a fost și, mai ales, în ce scop a apărut ideea năstrușnică de a dărâma clădirea care chipurile e un simbol al comunismului. În această logică, eu propun să dărâmăm și blocurile din fostul cartier Lenin sau din zona Nicolae Iorga, ștrandul municipal sau magazinul universal „Șugaș” și tot cartierul de dincolo de podul peste râul Olt, din zona Gării, sau Spitalul Județean. Asta pentru că și acestea sunt tot simboluri ale orânduirii care, ca orice sistem social, a avut și bune și rele. Culmea este însă alta, la care nu știi, să râzi sau să plângi: această dorită (de către unii) demolare, zice-se că va fi însoțită și de un spectacol în aer liber, organizat de către Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM). Ideea, cel puțin aberantă, nu mă miră, având în vedere „modernismul cronic” al conducerii acestei instituții, care va intra definitiv și irevocabil în grațiile conducerii supreme a orașului. Apoi, având în vedere faptul că, probabil, în curând și Casa de Cultură a Sindicatelor va avea aceeași soartă, sugerez onoratei conduceri a TAM să înceapă repetițiile și pentru următoarea demolare. În felul acesta, va urca sigur încă o treaptă pe carea „măririi”! N-am înțeles niciodată de ce la trecerea de la o orânduire socială la alta trebuie să se radă totul, ce a fost rău, dar și ce a fost bun – cu scopul de a demonstra… CE?! Dacă ne uităm în jur, vedem la tot pasul ruinele unor clădiri care chipurile nu au situația juridică clarificată și care își așteaptă cu tristețe sfârșitul. Mă gândeam, ce s-ar fi întâmplat dacă în Brașov, spre exemplu, i-ar fi venit cuiva ideea de a dărâma hotelurile din centrul orașului. Ar fi căzut hotelurile „ARO”, „Capitol”, „Postăvarul”, iar Teatrul „Dramatic” ar fi avut asigurată încă aproape o stagiune, nu?! Oare i-a trecut cuiva prin minte că Hotelul „Bodoc” este un simbol al tinereții unei generații care nu are nicio vină că s-a născut și a trăit în perioada respectivă?! Acolo au participat la nunți, botezuri, revelioane, și-au cazat oaspeții dragi, au fost prezenți la tot felul de evenimente care le-au bucurat tinerețea și maturitatea. Cu toții ar fi fost fericiți să vadă acest simbol al tinereții lor modernizat, transformat într-un hotel frumos, la standarde europene. Dar, unde nu-i cap, vai de picioare…! Mai aud vorbindu-se despre un așa-zis muzeu al „ororilor comunismului”, uitându-se că „orori” au fost și vor fi cât e lumea. Oare distrugerea industriei locale, lipsa locurilor de muncă, îngroparea sistemului de învățământ, prin elevi care în clasa a IX-a, a X-a nu cunosc tabla înmulțirii, nu știu să citească sau nu înțeleg ce citesc, copiii rămași în grija bunicilor sau a vecinilor pentru că părinții lor au luat „calea șparanghelului”, drogurile care au invadat unitățile de învățământ ale Țării, nu sunt „orori” ale acestei orânduiri care… nu are încă un nume?! Dragi exponenți ai acestei viziuni a distrugerii urmelor trecutului, de dragul unei imagini oricum efemere, vă propun un exercițiu de imaginație: dacă peste câțiva zeci de ani, generațiile care vor veni vor dori să procedeze la fel ca voi, să distrugă urmele trecerii voastre pe aici – cum v-ați simți?! Dar, dacă stau bine și mă gândesc, nu prea vor avea ce dărâma, așa că nici teatrul în discuție nu va avea ce piese în aer liber să pună la cale! Știu dinainte calificativele ce îmi vor fi atribuite în urma publicării acestor rânduri: „comunistă”, „putinistă” etc.. Dar le prefer, în schimbul unei coloane vertebrale drepte, care vine din trecut și se îndreaptă spre viitor, printr-un prezent demn.
Cu stimă, sper în numele unei generații, prof. Rodica Pârvan (Sfântu-Gheorghe)
