Praznicul mare al Maicii Domnului încheie, într-un fel, anul bisericesc. Căci anul bisericesc începe la 1 septembrie şi prima sărbătoare mare e Naşterea Maicii Domnului; iar acum, în august, anul bisericesc se încheie cu acest praznic al Adormirii Maicii Domnului; cuvântul adormire are un înţeles deosebit: pentru cei care adorm întru Domnul, care nu mor. Noi am înţeles moartea ca plată a păcatului. N-ar fi fost în niciun chip moartea în făptura umană dacă n-ar fi fost păcatul. Totul ar fi fost stare de jertfă şi înviere. În Sfânta Evanghelie de astăzi (Luca 10, 38-42), noi citim: „În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire să-l facă ospăţ Domnului. Şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc?”. Răspunzând, Domnul i-a zis: „Marto, Marto, te grijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie (un lucru, un singur lucru e de dorit, în adânc, şi-i trebuincios): Maria însă partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea” – care nu se distruge, care nu dispare. Care-i înţelesul? Maria, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, îi zice Mântuitorul că şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua; care nu se distruge. Ce nu se distruge, fraţilor? – Ceea ce e dumnezeiesc. Că sunt două lumi: e lumea lui Dumnezeu, veşnică, care nu se distruge, şi e lumea noastră, a creaţiei, care e supusă timpului; care e adusă de la nimic, din neant. Aşa spune Scriptura, şi acesta este adevărul, că din nimic a zidit Dumnezeu lumea; dar a zidit-o; şi, fiind zidire a Lui, atunci El o ţine. Şi în măsura în care mă ţine Dumnezeu, eu exist şi particip la veşnicia lui Dumnezeu. Iar Maria ce fel de cuvânt asculta? Cum e definit în Scriptură cuvântul Mântuitorului? „- Cuvintele Mele sunt duh şi viaţă.” Iar Sfântul Petru ce spune de cuvintele Mântuitorului? Ucenicii spuneau: Doamne, prea greu e cuvântul acesta: să ne spună să mâncăm Trupul şi să bem Sângele Lui; şi se retrăgeau. Nu pricepeau. Şi atunci Mântuitorul îi întreabă pe Apostoli: „Nu vreţi să vă duceţi şi voi?”. „Doamne – zice Petru – de la Tine la cine ne vom duce? Tu singur ai cuvintele vieţii veşnice.” Iarăşi a zis Domnul: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Deci cuvântul Lui ţine de cele veşnice. Şi Maria asculta cuvântul Lui, deci acel cuvânt care poartă puterea vieţii de veci. Impărtăşindu-se din cuvintele Mântuitorului, se împărtăşea din cuvintele vieţii de veci. De aceea a zis Mântuitorul: „Partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”. Acestea nu se pot lua; ele nu intră în lumea celor trecătoare. Nu intră în lumea celor muritoare, iubiţilor. Aceasta trebuie s-o înţelegem pentru că este, repet, taina vieţii de veci, taina vieţii şi a morţii. Adică taina celor nezidite – din harul dumnezeiesc, veşnic, şi taina celor zidite – care se schimbă, se trec. Şi în măsura în care eu, ziditul din ţărâna pământului, eu care am primit prin Adam suflarea de viaţă dumnezeiască (dar nu i-a rămas credincios Adam, şi nici eu, şi nimeni dintre noi), iar apoi am primit din nou harul, în Sfântul Botez, şi în toate celelalte Sfinte Taine… Atunci, iată, în mine şi în fiecare muritor, primim şi ceva nemuritor; primim din veşnicia lui Dumnezeu. Şi în clipa asta fiecare să ne simţim ca Maria, stând în faţa Mântuitorului şi ca Preacurata Maica Sa, şi primim cuvintele vieţii de veci, care nu se iau, care nu se distrug, şi cu care noi, primindu-le şi trăind, ascultându-le şi hrănindu-ne cu ele, ne împărtăşim din veşnicia lui Dumnezeu. Şi se cuvine să tâlcuim şi mai departe: „… Atunci o femeie din popor a ridicat glas şi a zis: Fericit este trupul care Te-a purtat şi sânul la care ai supt”. Iar Mântuitorul a spus: „Aşa este, adevărat; dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc pe el”. Deci Maica Domnului este aceea care a purtat trupul Mântuitorului, şi de la sânul ei a supt laptele acestei lumi, ca să-l sfinţească, să-l îndumnezeiască. Pentru ca un lucru, iarăşi, să fie răsădit în noi, de nezdruncinat, de nesmuls, anume: de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu în lume, ca din nou să dăruiască lumii acesteia, făpturii, zidirii, lucrurilor create, trecătoare şi muritoare, din veşnicia Lui. Aceasta este taina cea mare, taina întrupării. De obicei, teologia dogmatică pune mai mult accentul pe Cruce şi pe înviere, dar mai puţin pe întrupare. De ce spunem că Maica Domnului a adormit? Pentru că ea era plină de dumnezeire; şi trupul ei nu s-a găsit; trupul ei îndumnezeit s-a ridicat odată cu duhul ei. Nu s-a mai despărţit sufletul de trup, ca la noi. Acesta este faptul capital: ea a plecat de aici în stare de credinţă, de nădejde, de dragoste. Cum ne rugăm: „Toţi cei care au adormit în nădejdea învierii şi a vieţii de veci” – în rugăciunea Bisericii. Şi cealaltă rugăciune: „Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna adormiţilor robilor Tăi, ctitori, ziditori… toţi credincioşii”. Cum zice Apocalipsa: „Ferice de morţii (cei adormiţi) care adorm în Domnul”. Şi această adormire în Domnul e adormirea, iubiţilor, asemenea Maicii Domnului, asemenea sfinţilor, în stare de credinţă, de nădejde, de dragoste, de împăcare cu toţi semenii, de eliberare de orice fel de ură. „Împacă-te cu pârâşul tău cât este pe cale”. Iar Părinţii spun, la Pateric. „Nu-ţi primeşte Dumnezeu rugăciunea dacă te ştii în duşmănie cu cineva. Când eşti în duşmănie cu cineva, ia aminte: sufletul tău e încremenit şi nu-ţi primeşte Dumnezeu rugăciunea dacă eşti în tulburare”. Dacă eşti deschis, lumina lui Dumnezeu pătrunde în tine şi această lumină dumnezeiască e lumină veşnică, reţineţi! E din veşnicia lui Dumnezeu, şi-ţi dă veşnicie; este nemuritoare. Tu pleci de aici cu această stare… Într-o omilie despre Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan Damaschinul face o paralelă între virtutea fecioriei și nestricăciunea trupului ei de după moarte, învățătură ce se regăsește și în cântările praznicului: „Născând, fecioria ei a rămas nestricată, iar mutându-se trupul ei se păzește nestricat”. Mulți Părinți ai Bisericii au zăbovit în scrierile lor și asupra minunii „învierii” Născătoarei de Dumnezeu și a mutării ei la cereștile lăcașuri, reliefând diferența dintre ea și ceilalți sfinți plăcuți Domnului, deosebire exprimată mai cu seamă de Sfântul Teodor Studitul. În timp ce, după moartea lor, sfinții se bucură de părtășia Raiului doar cu sufletele, Maica Domnului se desfătează cu întreaga ființă, trup și suflet, de starea fericită. Importanța Adormirii Maicii Domnului în tradiția liturgică, dar și în evlavia populară, se dovedeşte covârșitoare. Denumirea sărbătorii, „Paștile de vară”, rămasă din strămoși, adeverește întru totul locul celebrării sale în viața Bisericii, aceasta fiind ziua în care Fecioara Maria, izvorul vieții, se mută la Viață. Supunându-se rânduielilor firii, trece prin moarte, apoi, prin puterea Fiului ei, se înalță întru slavă. Iar de acolo, din înaltul Cerului, nu contenește a-și revărsa asupra noastră, fiii ei duhovnicești, noian de milă și îndurări. Ca să lămurim problema modului de postire trebuie să facem apel la sfintele canoane și la celelalte prevederi tipiconale prezente în învățătura Bisericii. În cartea Tipicul cel Mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare se prevăd următoarele reguli de postire: lunea, miercurea şi vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea din zi (aproximativ orele 15-16), când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin. Pravila Mare dă dezlegare la vin şi untdelemn şi pentru zilele de marţi şi joi. La 6 august, când serbăm Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Sfântul Simeon al Tesalonicului afirmă că ajunarea de la începutul lui Gustar „este pentru amândouă sărbătorile, cea de 6, respectiv 15 august. Prima dintre ele este pricinuitoare de lumină, iar alta, aducătoare de milostivire și solire pentru noi”. Cărțile de învățătură prevăd, de asemenea, ca rânduială specială, de-a lungul întregului post, săvârșirea celor două Paraclise ale Maicii Domnului. Se observă lesne o similitudine între rânduielile ajunării din postul Maicii Domnului şi al Sfintelor Paști. Cred că la acest aspect se refereau bătrânii evlavioși când afirmau că postul Sfintei Mării este rupt din Postul Mare.
Pr. Nicolae Iulian Bota Parohia Crasna ROMÂNIA
