Confruntările militare din vara anului 1914, între armata Imperiului Austro-Ungar și cea țaristă, în Bucovina de nord-est și Galiția, au produs multe jertfe și multe suferințe combatanților. Între victime, morți și răniți, au fost mulți soldați români din armata imperială. La aceste bătălii au participat și soldați din satele Buzăului Ardelean, aceștia fiind, în majoritate, trimiși pe frontul din Galiția. Printre soldații răniți, spitalizati mai departe de linia frontului, a fost și Alecse Suciu (Szőcs) din Întorsura-Buzăului, satul Floroaia Mare. Din documentul de mai jos reiese că a fost în Regimentul 2 Infanterie, între 1914-1919. Din scrisoarea trimisă familiei, aflăm că a fost rănit și spitalizat în spatele frontului. Scrisoarea trimisă de acesta soției sale, Anica, din spital, reprezintă un document important, deoarece este semnată și datată: 30 noiembrie 1914. Deducem, după dată, că el a fost rănit în luptele din vara sau toamna anului 1914, probabil pe frontul din Galiția deoarece, din scrisoare, nu aflăm unde, cum a fost rănit și cât de grav. Desigur, în acele condiții el nu putea da informații despre împrejurări, scrisorile fiind cenzurate. Știm, de la familie, amănuntul că eroul nostru a avut toată viață o cicatrice mare pe cap, produsă de rănirea respectivă. Remarcăm, în respectiva scrisoare, atât scrisul îngrijit, cât și conținutul pe un ton cald, afectuos față de soție și copil: „[…] mica mea epistolă să te găsească în cele mai fericite momente ale sănătății tale, dragă Anica. Vei afla […], draga mea soție, că până în timpul de față, mă aflu tot în spital, apoi, doresc ca bunul Dumnezeu să rânduiască sănătate și dragului meu copilaș […] și te rog dragă Anica să ai grije de băiat și de tine”. Posibil că soția l-a vizitat la spital deoarece, în scrisoare, o întreabă: „cum ai umblat la Brașov, că a fost și cam frig (fiind în noiembrie n.n.) și țo fi fost frig”. Deși rănit în spital era, totuși, ancorat în grijile gospodăriei de acasă, dorind să știe și cum s-a vândut fânul: „Te rog dragă soție să-mi trimiți că cum ai umblat la Brașov și ce ai căpătat pe fân […] că nu știu oi mai sta aicea mai mult sau mo trimit la Brașov, (probabil la un spital la recuperare n.n.) dar tu să nu te superi dragă, numai D-zeu să ne ajute, dacă om mai avea zile să mai trăim scăpăm și de aicea dacă ne ajută D-zeu”. Alecse Suciu (foto), deși rănit, se dovedește a fi un bărbat echilibrat psihic, un familist vrednic de laudă, un soț și un tată responsabil față de familie. Este realist, prevăzător pentru timpul de război, cu vremuri nesigure și pentru cei de acasă, mai ales că românii buzăeni așteptau intrarea Armatei Române pentru dezrobirea Ardealului, acțiune care ar fi dus la ostilități militare în zonă. În această eventualitate, grija soldatului Alecse Suciu (foto) se manifestă și asupra unor bunuri din familie sau gospodărești, amintindu-i soției discuția lor: „Ce ți-am spus dragă să pui bine toate cele. Că știe Bunul Dumnezeu ce se mai întâmplă și pe acasă, numai să pui bine ce-i gândi tu. Că eu nu știu că mo mai lăsa să merg acasă sau nu […]”. Ca toți soldații români din armata Austro-Ungară el spera în trecerea graniței de către Armata Română și, în acest caz, zona putea deveni un spațiu de front; de aceea o sfătuiește pe soție să fie prevăzătoare, să pună bine unele lucruri. Alecse Suciu își exprimă și nesiguranța în vindecarea lui sau o posibilă „venire acasă măcar pentru o zi” sau alternativa mutării sale înapoi la regimentul din care făcea parte. Nădejdea în viitor o exprimă prin nădejdea și credința în Dumnezeu. Nu știm dacă a mai fost acasă atunci, dar, cu siguranță, a rămas în armată, până la sfârșitul războiului, deoarece avem un document oficial de la Comandamentul Militar din Sibiu, datat 30 iunie 1921, Biroul Pensiilor și Asistenței, cu nr. 9482, prin care i se acordă un ajutor bănesc „ajutor de trai”, ca sprijin material „soldatului Szőcs (Suciu) Alexe, care a luat parte cu Regimentul 2 Infanterie la campania din 1914-1919, cu domiciliul în comuna Buzăul, județul Treiscaune, căruia i s-a acodat suma de lei 40 (Patruzeci lei), ca înlesnire de trai și care se va plăti de administrația financiară Sepsisengiorgiu, cu începere de la 1 Aprilie 1920”. Se specifică mențiunea că Actul este provizoriu, până ce beneficiarul va primi Titlul definitiv. Documentul are ștampila candamentului biroului Pensiilor și Asistenței, precum și semnătura comandantului. Acest ajutor îl dădea Statul Român, după Marea Unire, foștilor combatanți, chiar dacă, români fiind, luptaseră în armata inamică, fiind cetățeni ai acelui stat. După război, veteranul Alecse Suciu a dus o viață de gospodar așezat, cu familia lui, în satul Floroaia Mare, aparținător de Întorsura-Buzăului. Din anul 1979, se odihnește alături de Anica, soția sa, în cimitirul din grădina familiei. Scrisoarea soldatului Alecse Suciu ne obligă la o smerită cugetare privind starea bunicilor din Primul Război Mondial, cu sacrificiul lor, atât din partea combatanților, pe front, cât și a familiilor rămase acasă. Este vorba despre vrednicul țăran român, permanent cu gândul și sufletul la casă și familie și cu puternică credință în Dumnezeu, simțăminte care i-au dat mereu echilibru sufletesc și putere de dăinuire peste vitregiile vremii.
prof. Corina Bărăgan Sporea, președinte Despărțământul ASTRA „Buzăul Ardelean”
