FEREȘTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI (I)

RĂZBOIUL CLANDESTIN AL BLOCULUI SOVIETIC CU ROMÂNIA

LARRY L. WATTS

CUVÂNT-ÎNAINTE

Îndeobște, istoricii își și îți propun șansa unui demers în care specialistul îți oferă informații suplimentare și – nu de puține ori – analizează interpretări care contribuie la perceperea și înțelegerea mai profundă a unor perioade și evolții din istoria unei comunități, popor sau chiar a umanității. Nu puține au fost și ofertele pe care Larry L. Watts ni le-a făcut aproape cu dedicație pentru înțelegerea unor momente controversate ale istoriei moderne a românilor, din perspectiva și cu percepțiile altora. De această dată și odată cu citirea scandalos de incitantei abordări Ferește-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România ne aflăm în fața unei provocări ce se rostește ca răspuns obligatoriu tuturor formelor de propagandă științifică, a tuturor formelor de manipulare ce ni s-au prezentat ritos a fi drept adevăruri românești pe parcursul a zeci și zeci de ani, în perioada comunistă și – dezolant – în cei douăzeci de ani ce s-au scurs de la atât de lamentabila sa prăbușire. Decembrie 1989, ca punct de reper major pentru prezentul și viitorul României – pentru că este evident, explicarea cauzelor și condiționărilor momentului ni se dezvăluie a fi preocuparea majoră a lui Larry L. Watts -, ne apare, în sfârșit, în retrospectiva și perspectiva determinărilor sale istorice de la cucerirea independenței românești în 1878 până la anul de grație și dizgrație 1989. Și – ce este, în sfârșit, ferm angajat – preocuparea perspectivei și retrospectivei istorice nu din și prin viziunea pe care ți-o oferă documentele și declarațiile publice oficiale sau lucrările dedicate slujirii unor opțiuni politice sau a varii interese, ci prin dezvăluirea proiectelor, actelor și faptelor din umbră. Ne aflăm, astfel, în fața adevăratelor cauze și interese – documentate direct din surse încă neintroduse în circuitul științific românesc – care au făcut din România anului 1989 să fie „omul bolnav” al lumii, chiar și dincolo – și aceasta este marea realizare a autorului – de traumele proprii unui popor care și-a găsit drumul exprimării de sine și pentru sine – adică cel statal – într-un târziu evidențiat și marcat și de tentația, și de dorința continuă a celor din jur de a-l exclude și de a-l refuza memoriei istorice. În percepția istoricului Larry L. Watts, exprimările și explicațiile ce vor urma să vină în evidențierea realităților ce ne-au configurat proiectați în imagini de coșmar cu tente tragicomice ale unei butaforii politico-militare de esență comună atât lui Kafka, cât și lui Chaplin nu pot fi înțelese în afara evidențierii contextului geopolic românesc și în conexiune și condiționare directă cu factorii de presiune externă nemijlocită. Răspunzându-le tuturor acelora care încearcă să explice momentul decembrie 1989 prin prisma actelor și faptelor, a incapacităților și blocajelor comunismului românesc de tip ceaușist, a comportamentelor sistemelor de forțe ale statului și, în primul rând, a naturii și mentalităților de sistem și de grup ale câinelui de pază a regimului numit Securitate, istoricul ne îndeamnă și ne sugerează chiar o formulă a paradoxului, nu de puține ori consemnat ca variantă necesară, chiar indispensabilă, unei șanse istorice: „Ferește-mă, Doamne, de prieteni pentru că de dușmani mă apăr singur”. Pe fond și de fond, așa am înțeles eu acest titlu atât de incitant With Friends Like These. Și nu este vorba de a te afla doar în fața unui paradox generat uneori de jocuri aleatorii, ci a unuia impus de constatarea că reprezinți o configurare continuă de interese adversative în jocul raporturilor de putere din zona care, de fiecare dată, a căutat să rezolve contradicțiile, fie încercând eliminarea ta prin asumarea de control, fie, în situațiile de nondeterminări evidente de putere, sfârșind prin a-și acomoda pretențiile prin compensații pe seama spațiului românesc. Astfel, printr-o abordare lărgită a determinărilor intercondiționărilor lui decembrie 1989, Larry L. Watts reușește o fascinantă ofertă în fața acelor zeci și sute de căutători ai „adevărului” asupra momentelor retrospective, prizonieri mai mult sau mai puțin determinați, nu de puține ori nevinovați, care încearcă să explice totul prin faptica și imagistica posibil de a fi accesate și interpretate. Avem astfel privilegiul accesului la informații deosebite asupra drumului românilor de la starea de geografie etnică asumată la cea de formulă politică stabilă, impusă și recunoscută, dar continuu contestată și atacată. O fascinantă asamblare de date și de informații, prognoze și reacții românești în fața unor contexte și realități de cele mai multe ori neînțelese sau contrare aranjamentelor geopolitice deja configurate și asumate de alții. De altfel, după ce citești primele capitole ale lucrării, nu poți – indiferent cât de adversativ determinat te-ai simți sau tocmai pentru aceea – să nu sesizezi că anii 1989-1990 nu s-au deosebit cu nimic de contextualitățile de forță și intervenție ale anilor 1877-1878, 1917-1919, 1939-1940, 1947-1949, 1968. Sau, dacă au fost diferențe – și acestea nu pot trece nesesizate -, atunci acestea au constat doar în ponderea factorilor adversativi și în experiențele tragice care s-au consumat, prețul de sânge plătit de români, cu excepția lui 1968, fiind mai mic în 1989. Pe același palier al avantajelor consemnate, consecințele destabilizărilor și destructurărilor au fost concretizate în formule de expresie politico-juridică specifice, mutațiilor intervenite în lumea de după 1989, toate componente, în evoluția mai mult sau mai puțin asumată conștient, în programul de globalizare. Urmărind prospețimea analizelor dedicate tuturor evenimentelor majore care au vizat istoria modernă a românilor, inclusiv a României ca stat – subiect de drept internațional, dar și obiect continuu de dispută teritorială, control politic și economic -, începi să simți tot mai mult șansa unei perspective de-a dreptul fabuloase prin ineditul și valoarea surselor care argumentează exprimările autorului. Atât de bogate și de noi sunt materialele arhivistice oferite circuitului științific românesc și internațional, atât de vastă literatura de specialitate consultată și abordată, atât de incitante sunt modalitățile de dezbatere, ca și ideile, încât nu poți să nu constați, încă de la citirea cuprinsului lucrării, că, în sfârșit, „cortina de fier” trasă și menținută cu îndârjire pentru acoperirea realităților existenței și opțiunilor poporului român începe să intre în procesul de dezintegrare a tuturor ruginilor și vopselelor ce s-au rostit și încă se mai rostesc pentru a-i ascunde profunzimile. Mă refer la adevăratele profunzimi încontinuu atacate și murdărite, pentru a putea fi falsificate. Spectacolul este fabulos pentru că ne pune în fața nu numai a evoluției istorice, ci ne dă și șansa devoalării și înțelegerii rolului unor subiecți care au marcat memoria trecutului și, implicit, a rădăcinilor vlăstarelor care atacă cu aceeași insolență adevăruri ce le doresc a fi sinucise. Fiecărui cititor i se vor releva imagini șocante ale unor adversități ce s-au rostit necontenit în fața oricărui proiect românesc dedicate exprimării de sine într-un context întotdeauna dominat de alții și în fața unor „prietenii” nu doar refuzate, ci și sufocante. Un îndemn responsabil la regândirea evoluției noastre, și nu numai. L-am cunoscut pe Larry Watts într-un timp ce mi se pare a face parte dintr-un trecut tot mai îndepărtat. Mi-a fost prezentat ca un tânăr istoric doritor de specializare în istoria estului Europei, asta pentru că încă de la primele fraze ar fi fost prea agresiv să te referi la Tratatul de la Varșovia. De la început am rămas surprins de cunoștințele sale care îi argumentau strălucit cartea de vizită și – mai ales – de nestăvilita dorință de a cunoaște realitățile românești, și nu numai cele istorice, ci și pe acelea care ne marcau pașii în marea, incredibila încercare prin care treceam fiecare și cu toții atât în planul mentalităților și al speranțelor, cât și acela, atât de divers, al schimbărilor de sistem. Am înțeles, nu după mult timp, că mă aflam în fața unui „american” fabulos nu numai prin privire și zâmbet de actor, ci și printr-o capabilitate de înțelegere și prin dorința de a fi de ajutor, dorință ce depășea cu mult memoria pachetelor sosite pe calea aerului în perioada marii foamete de după cel de-al Doilea Război Mondial. Și – odată cu trecerea anilor și pe parcursul consolidării prieteniei noastre – am găsit în Larry Watts nu numai un partener științific în abordarea momentelor istorice ale trecutului și prezentului românesc, ci și un sfătuitor profesionist în înțelegerea mentalităților occidentale, în proiectul de apropiere și de integrare în NATO și UE. Mi-a fost, la un moment dat, când exercitam demnitatea de consilier al președintelui pentru probleme de securitate națională, consilier oficial și sprijin calificat în abordarea atâtor situații la care a trebuit să facem față. Dacă ar fi să spun – și probabil va veni și acel timp – cât de mult m-a sprijinit Larry L. Watts, omul, istoricul, analistul, ar trebui să scriu o carte nu pentru a-mi plăti „datoriile”, ci pentru a-i informa pe cei care au avut și au trăit în speranța că România va deveni stat membri NATO, cât de mult și-a dorit același lucru și un profesor american, captivat de provocarea unui proiect ce ne va reconfigura chiar determinările geografice. Nouă – românilor – și nu numai.

I

INTRODUCERE

Îi asigurăm pe cetățenii României de sentimentele noastre tradiționale de prieteni și bună vecinătate și confirmăm eforturile noastre reale pentru o strânsă cooperare în interesul socialismului și al păcii.

Mihai Gorbacios, decembrie 1989

 

Aceste fapte fac lumină asupra declarațiilor ciudate, deplasate și absolut monstruoase făcute de unii… referitoare la faptul că între România, Rusia și Ucraina „relațiile de bună vecinătate” ar fi dominat mereu și peste toate timpurile. Dacă dăm o interpretare atât de largă expresiei „relații de bună vecinătate”, atunci diferența dintre război și pace ar dispărea cu totul…

Leon Troțki, august 1921

 

(Românii sunt) un popor fără istorie… destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. … (Ei sunt) suporteri fanatici ai contrarevoluției și (vor) rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. (…) Dispariția (lor) de pe fața pământului va fi un pas înainte.

Friedrich Engels, ianuarie 1848

 

CAPITOLUL I

FORȚAREA DEFINIȚIEI DE „PRIETEN”

În toiul revoluției române din 1989, autoritățile sovietice își anunțau dorința și intenția de a acorda o „asistență” masivă statului „vecin prieten” și aliatului din Tratatul de la Varșovia. Moscova anunța că Crucea Roșie sovietică trimisese la frontieră „aproximativ 60 de echipe mobile” de chirurgi și personal medical, multe dintre acestea trecând deja granița în teritoriul românesc și coordonându-și eforturile cu cele ale altor memmbri ai Pactului. De asemenea, liderii comuniști de la Budapesta anunțau că „un grup de lucru din cadrul Pactului de la Varșovia care este în contact permanent” urma să se întâlnească la Moscova pentru a discuta situația din România. Aceste declarații de prietenie și preocupare binevoitoare se situau în totală contradicție cu unul dintre cele mai bine păzite secrete ale operațiunilor de spionaj din Europa de Est, ale Tratatului de la Varșovia și erau contrare uneia dintre cele mai surprinzătoare descoperiri din arhivele Blocului Sovietic din timpul Războiului Rece. În perioada revoluției, România a fost ținta operațiunilor de dezinformare timp de mai bine de două decenii. Conform dovezilor aflate acum la dispoziție, Kremlinul a început să trateze România ca pe un teritoriu ostil încă de la sfârșitul anilor 50, sentiment care a fost reflectat parțial de decizia Moscovei de a tăia toate mijloacele de comunicare dintre români și frații lor etnici din RSS Moldova. Din 1962, Kremlinul a început să trateze România ca pe un stat ostil, atunci când Hrușciov a ordonat statelor membre „aflate în strânsă cooperare” – URSS, RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria și Polonia – să restricționeze cooperarea în materie de spionaj cu aceasta. În 1963, această animozitate a motivat câteva tentative de asasinat împotriva conducătorului român Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ministerul Securității de Stat al Germaniei de Est (STASI) avea motive independente pentru ostilitatea față de București, deoarece acesta refuzase să recunoască divizarea permanentă a Germaniei și încheiase un acord, negociat în secret, cu Germania de Vest, la sfârșitul anului 1963. Între 1962-1964, Departamentul Securității Statului din România (DSS sau Securitatea) a fost exclus din programul de transformări, asistate de sovietici, ale serviciilor de informații, prin care au fost introduse departamentele de dezinformare în RDG, Ungaria și Cehoslovacia (precum și în Bulgaria și în Polonia, la scurt timp după aceea) și le-a modificat rolul din servicii-satelit, în principal pasive, în operațiuni active. În 1965, DSS a fost din nou trecut cu vederea atunci când Centrala KGB a introdus „relațiile operaționale regulate și directe” dintre departamentele de dezinformare, excluzând-o din operațiunile Blocului de „măsuri active” (propagandă, dezinformare și provocare), ca și din traficul de droguri coordonat de sovietici și din activitățile de sprijinire a terorismului internațional. La mijlocul anului 1965, România a fost „brusc” eliminată cu totul din strategia de război a Pactului de la Varșovia. Arhivele KGB confirmă că, în 1967, Moscova desfășura „măsuri active” pentru izolarea României pe plan internațional și pentru divizarea conducerii interne. Condamnarea clară a intervenției din Cehoslovacia, condusă de sovietici, și încercările permanente de a ajuta Praga au pus capăt până și aparenței de politețe dintre serviciile de informații ale aliaților oficiali. Leonid Brejnev, Janos Kadar, Edward Gierek, Todor Jivkov și Gustav Husak au acuzat în mod repetat „trădarea” conducerii din România pe care nu l-au mai numit stat „frățesc”. În perioada care a urmat invaziei Cehoslovaciei, la ordinul Moscovei, serviciile din statele-satelit au stabilit „rezidențe cu acoperire legală” pe teritoriul românesc, acesta fiind singurul stat membru al Tratatului de la Varșovia care se bucura de o asemenea „atenție ostilă”. Acțiunile României pe plan internațional și din cadrul alianței sovietice deveniseră atât de inacceptabile, încât celelalte servicii din Pactul de la Varșovia o încadraseră nu numai la caterogia statelor socialiste „deviaționiste” -, precum Iugoslavia, Albania și China -, cât și alături de adversarii din NATO. Centrala KGB și serviciile est-europene subordonate culegeau informații referitoare la sprijinul internațional pentru România (în special, din partea SUA, Germaniei de Vest și a Chinei), la nemulțumirile interne ale muncitorilor și ale minorităților, precum și la opoziția din cadrul partidului comunist, începând să recruteze agresiv elitele românești influente pentru a înlătura conducerea „naționalistă”. Această ofensivă clandestină nu s-a limitat doar la planul serviciilor de spionaj. În 1971, Brejnev și alți conducători ai Pactului au considerat că este necesar „să fie identificate acum acele persoane din România pe care ne vom putea baza pe viitor” și recrutate prin intermediul „ambasadelor de acolo și prin alte contacte”, pentru „a exercita influență asupra evenimentelor din țară”. Pentru a evita atragerea atenției opiniei publice asupra disidenței românești, „partenerii apropiați vor continua să se informeze reciproc asupra pozițiilor României în problemele de importanță majoră” și vor decide în secret cum este mai bine „să rezolve situațiile”. Liderul sovietic anunța că secretarii Secțiilor internaționale ale Comitetelor Centrale respective se vor întâlni cu partenerii din Secțiile ideologice „pentru a coordona activitatea comună”, așa cum făcuseră deja „spre exemplu, în legătură cu România și China”. Brejnev se referea direct la operațiunea INTERKIT – lansată oficial în 1967 sub numele „deliberările interne din China”. INTERKIT coordona resursele de propagandă, ideologice, mass-media și științifice ale tuturor „partenerilor apropiați”, plus Mongolia (și mai târziu Cuba) prin Secțiile Internaționale ale CC, pentru a submina și discredita regimul maoist și a menține izolarea Beijingului. România reprezenta deja o țintă în cadrul INTERKIT deoarece, după cum formulase liderul bulgar Jivkov, „chinezii se bazau pe România și românii sprijineau politica Chinei”. „Partenerii apropiați” au decis acum să lanseze o operațiune similară având drept țintă exclusiv România. Scala copleșitoare a unui asemenea efort a avut implicații devastatoare într-o țară care nu avea, sub nicio formă, o influență strategică asemănătoare Chinei. Spre exemplu, în cadrul INTERKIT, partenerii își coordonau „orice referire făcută” la conducerea țintă, activitățile de spionaj internaționale și „activitățile în scopul diminuării influenței”. „Activitățile de propaganda și cercetare științifică ale partidelor frățești”, începând cu „presa, radioul, televiziunea, agențiile de presă și editurile” și până la academiile de știință și institutele de cercetare erau coordonate pentru a revigora și focaliza propaganda împotriva țintei. Activitățile coordonate includeau de la „propaganda orală”, la articole și emisiuni radio-TV, până la simpozioane științifice bine mediatizate și un plan anual coordonat „pentru publicații și lucrări științifice” pentru fixarea liniei propagandistice, conform adevărului stabilit academic. Rezultatul tipărit al acestui efort era apoi tradus „în engleză, franceză, spaniolă și arabă” și diseminat „în țări terțe” – tot prin efortul coordonat al partenerilor – „presei, agențiilor de informații și altor organe de propaganda străină”. O asemenea operațiune a copleșit serviciile de spionaj occidentale și comunitățile academice, insuficient pregătire pentru a face față, în primul rând, unei dezinformări coordonate și neobișnuite cu dezinformarea la o asemenea scală. Logica sintezelor de spionaj și a analizelor, în general vorbind, a metodologiei de cercetare științifică occidentală, a condus la concluzia că o asemenea multitudine de resurse coordonate, ajungându-se chiar la câteva sute, va conduce, inevitabil, la atenuarea vocii singulare a României.

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *