Suferim cea mai lungă și cea mai gravă situație de criză din istoria noastră post-decembristă. După 1989, de peste 30 de ani, noi, ca Țară, am acumulat datorii după datorii, am ipotecat viitorul nostru și viitorul copiilor noștri, acumulând o datorie externă de peste 150 miliarde de euro. Gravele probleme sociale, economice, sanitare, care ne afectează, s-au tot acumulat, tot mai mult românii se lovesc de obstacole de infrastructură, de nepotisme, de corupție, de un sistem sanitar depășit, toate culminând cu exploziile cumplite de la Crevedia, în care este implicat gazul numit GPL, care a explodat, probabil, în condiții de păstrare defectuoase, situție care va fi stabilită doar de procurorul de caz.
Dar îmi pun întrebarea: nu eram noi îndemnați, și chiar forțați de Uniunea Europeană, să nu mai luăm gaz de la ruși pe conductă, să luăm de la americani, gazul GPL? Noi, toți, începând de la ultimul șomer și până la șeful statului suntem vinovați de această catastrofă cumplită. Este foarte grav ceea ce trăim, suntem într-un permanent pericol acasă, pe stradă, pe șosea, la școala copiilor și nepoților noștri, la distracție, la mare, în spitale, unde mor oameni nevinovați. Îmi pun întrebarea, după Mihăilești, Colectiv și acum Crevedia, dacă mai există cineva care conduce acest stat?!
În general, din partea cetățenilor se așteaptă să fie disciplinați, cinstiți și să respecte legile Țării, plătind taxele. În schimb oamenii politici, după ce au fost aleși, nu se mai țin de promisiunile făcute în campania electorală. Cum s-au achitat guvernele post-decembriste de angajamentul luat, fiindcă, după cele trei mari explozii – Mihăilești, Colectiv și Crevedia -, care s-au lăsat cu morți și arsuri grave, nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a făcut nicăieri în Țară niciun spital special de arși și vedem și astăzi cum arșii de la Crevedia sunt duși și transportați în afara granițelor României. Deși politicienii și conducătorii României au promis construirea de șapte spitale regionale, până astăzi nu s-a construit nici măcar unul. Nu avem, în cele peste 300 de spitale din România, peste tot secții de terapie intensivă, nu avem medicamente de ultimă generație, medicina de familie este în „epoca glaciară”, nu avem destul personal medical de specialitate și medici, iar programările la medicii specialiști durează între două și șase luni, la Urgență se așteaptă cu ceasurile și se naște la porțile spitalelor. Pe posturile de conducere a spitalelor stau doar personaje puse politic, sunt tot mai multe cazuri de malpraxis care nu interesează pe nimeni.
Desigur, românii sunt resemnați și tot mai mulți spun că a fost forța destinului, dezvoltându-se un fel de teamă că o să mergi la mare în concediu și te omoară un drogat tânăr cu „jeepan” de 3000 cm³, „călcat” la maximum, pe care l-a primit de la niște părinți analfabeți funcționali, dar plini de bani.
Teama că mergi la baie sau la ștrand și, pe marginea drumului, iată, mor trei tineri din Alba, iar alți patru sunt răniți, într-un adevărat masacru, șoferul fiind sub influența alcoolului. Teamă că mergi la spital, pentru a te trata de o boală și apoi ieși cu cinci sau, Doamne ferește, într-un sac de plastic. Teamă că tu, ca femeie, mergi de bună credință la urgență, la spital, pentru o hemoragie ginecologică, dând telefoane pentru ca doctorul să vină, că tu nu mai poți, și mori în timpul nopții lăsând trei copii și un soț îndurerat.
Cine este de vină? Noi, toți, fiindcă nu suntem în stare să punem capăt pilelor, nepotismelor de tot felul, relațiilor din instituțiile statului, noi nu suntem în stare să forțăm politicienii să pună la conducerea spitalelor oameni competenți, ceea ce înseamnă că, astăzi, corupția ucide și suntem un stat eșuat.
Cred că doar Dumnezeu ne mai poate ajuta, iar Maica Domnului să-și întindă acoperământul sfânt peste grădina ei, numită România.
