Tricolor servit cu porția. Drapelul de pe turla Primăriei Sfântu-Gheorghe, arborat, și apoi înlăturat de urgență!

Epopeea Tricolorului românesc de pe turla Primăriei Sfântu-Gheorghe continuă printr-un nou episod al ipocriziei și dublei măsuri. Deși acesta a fost rearborat în data de 8 septembrie cu prilejul aniversării a 79 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţie fascisto-horthystă, simbolul nostru național a fost înlăturat extrem de repede, semn că, cel mai probabil, imaginea Tricolorului românesc deranjează în mod acut conducerea municipiului.
Sfântu-Gheorghe a fost primul oraș din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupație străină, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pe 8 septembrie 1944, zi în care Armata Română a arborat Drapelul Tricolor pe turla Primăriei, ca simbol al libertății. Tricolorul a fost reînălțat în acest loc pe data de 8 septembrie 1991, în cadrul unei ceremonii desfășurate în prezența Ministrului Apărării Naționale, generalul Nicolae Spiroiu, manifestare în cadrul căreia a fost dezvelită și o placă din marmură, comemorativă.
Drapelul a fluturat neîntrerupt din anul 1991, dar a fost înlăturat de către primarul UDMR din Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, în anul 2014, sub pretextul unor lucrări de realibitare a clădirii, iar din acel moment primarul municipiului refuză cu obstinație arborarea definitivă a simbolului național, semn al jertfei românilor care s-au sacrificat pentru eliberarea urbei.
În anul 2009, Forumul Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș a propus ca steagul tricolor de pe turla Primăriei să capete statut de monument istoric, în semn de recunoștință față de jertfele ostașilor români care au luptat pentru eliberarea Ardealului de Nord. Din păcate, acest deziderat încă nu a devenit realitate.
Ne întrebăm cum este posibilă o asemenea ipocrizie, cum se poate susține că din motive „tehnice” Drapelul nu poate fi arborat permanent, dar, cu toate acestea, în zile speciale, sau când sunt prezente oficialități de rang înalt, precum a fost în acest an ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, stindardul poate fi amplasat pe turla Primăriei?! În mod „șocant” clădirea nu se cutremură, pereții nu se dărâmă, iar starea „tehnică” a acesteia rămâne în condiții perfecte.
Este insultător modul în care românilor le este „servit cu porția”, în inima României, propriul simbol național. Ni se face un program limitativ în care avem voie să vedem propriul Drapel arborat pe cel mai înalt punct al unei clădiri administrative aparținând Statului Român! Cum de, în municipiile din apropiere, la Brașov și chiar la Târgu-Mureș, drapelul poate sta falnic în vârful imobilelor, dar la Sfântu-Gheorghe această dorință firească este constant respinsă?
Desigur că administrația municipiului are cu totul alte preocupări, precum inițiativa locală de a strânge semnături pentru o nouă încercare de impunere a steagului municipiului Sfântu-Gheorghe, acest simbol monoetnic, evident „secuiesc”, de pe care românii lipsesc cu desăvârșire. Printr-un gest sfidător la adresa puterii judecătorești din România, care a stabilit în mod definitiv nelegalitatea acestui simbol, primarul municipiului, Antal Arpad, continuă să provoace tensiuni și insistă pe un subiect închis. În loc să promoveze armonia și înțelegerea, afișând în semn de respect față de eroii români Drapelul României pe turla Primăriei, acesta consideră că este mai important să provoace populația locală la o strângere de semnături pentru o cauză pierdută prin toate mijloacele legale.
Rămâne doar întrebarea: când vor realiza acești reprezentanți ai autorităților locale că se află, de fapt, în slujba tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, și că misiunea, dar și datoria lor, este aceea de a respecta și promova simbolurile statului în care s-au născut și în care trăiesc, ocupând chiar poziții de demnitate publică?!

Sfântu-Gheorghe,
27 septembrie 2023

Biroul de presă al Forumului Civic al Românilor din
Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *