Sfânta Preacuvioasa Maica noastră Parascheva este una dintre cele mai distinse ,,Doamne cereşti”, din acelea care fac parte din alaiul sfintelor fecioare, apropiate Maicii lui Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria. Ea se aseamănă Împărătesei cereşti, fiind mult-milostivă şi în acelaşi timp mult iubită şi venerată de către credincioşii creştini. Sfânta Cuvioasă Parascheva păzeşte şi ocroteşte cetatea Iaşilor de peste trei sute şaizeici de ani.
Dar ea este nu numai ,,grabnic ajutătoare” şi ,,mult folositoare” celor ce i se roagă şi îi cer ajutorul, ci şi un model de viaţă sfântă în toată plenitudinea ei. Gândirea şi trăirea duhovnicească a Sfinţilor Părinţi ne-a lăsat această scurtă învăţătură, mult repetată de marele părinte şi învăţător duhovnicesc contemporan, Cleopa Ilie, anume că pentru a te mântui, neexcluzând învăţătura Bisericii Ortodoxe: „credinţă, har şi fapte bune”, mai este necesar „să ai faţă de Dumnezeu o inimă şi un comportament de fiu; către aproapele tău (adică față de orice om din lume) să ai o inimă şi un comportament de mamă; iar faţă de tine însuţi să ai inimă, atitudine şi comportament de judecător”.
S-a născut la anul 1025, într-o familie evlavioasă şi bogată, dintr-un sat de pe malul Bosforului, numit Epivat, astăzi Selim-Paşa. La numai opt anişori, aflată în biserica satului la Sfânta Liturghie, din citirea Sfintei Evanghelii a reţinut cuvintele Mântuitorului: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), şi a înţeles că i se adresează personal, trecând la aplicarea lor practică în viaţa sa de zi cu zi.
A început a se ruga lui Dumnezeu ore în şir, unindu-se duhovniceşte cu El, dar mai ales a început să arate mila şi iubirea Lui faţă de cei săraci, cu care Atotputernicul se identifică, împărţindu-şi săracilor şi scăpătaţilor hainele ei frumoase şi luminoase. De fiecare dată pleca de acasă îmbrăcată ca o prinţesă şi se întorcea înapoi îmbrăcată în zdrenţe murdare, spre marea supărare şi dezamăgire a iubitorilor săi părinţi. Aceştia au ameninţat-o, au pedepsit-o şi au bătut-o, dar totul a fost în zadar.
La treisprezece-paisprezece ani a fugit de-acasă la o mănăstire, fără ca părinţii să o mai afle vreodată. Atât de mult s-a aprins în inima şi-n sufletul ei iubirea dumnezeiască încât avea un singur gând şi un singur dor arzător, care îi stăpânea fiinţa: acela de a urma lui Iisus Hristos, Fiului lui Dumnezeu, în simplitate, în sărăcie, în suferinţe şi în sfinţenie, şi aceea de a fi o fiică ascultătoare Părintelui Său.
Uitând cu totul de casa părintească, de părinţii care ar fi vrut să o căsătorească şi de fratele său Eftimie, care mai târziu şi el s-a călugărit şi a ajuns episcop, s-a dedicat unor nevoinţe uimitoare pentru vârsta ei. Postea aspru, gustând pâine şi apă doar la două, trei zile; priveghea toată noaptea făcând rugăciuni cu lacrimi şi multe metanii până la pământ; dormea pe jos şi practica multe alte nevoinţe pustniceşti pe care le practică bărbaţii sfinţi, îmbunătăţiţi.
De acolo, la vâsta de douăzeci de ani a mers în Ţara Sfântă şi a mai trăit vreme de patru-cinci ani pustnică în pustia Iordanului. Aici a suportat frigul, foamea, arşiţa dogoritoare din Orient, dar mai ales multele ispite aduse de către draci. Știm ce înseamnă aceasta din vieţile multor sfinţi, cu ce îndârjire îi loveşte satan pe acei care se dedică postului şi rugăciunii neîncetate în locuri izolate. Știm cum pe un mare sfânt cuvios contemporan, Gheron Iosif Isihastul din sfântul munte Athos, ani de-a rândul demonii îl băteau fizic, cu bâte şi ciomege, provocându-i răni foarte dureroase pentru timp îndelungat. În aceste dureri sfinţii sunt mângâiaţi doar de Dumnezeu sau Maica Domnului.
La doar douăzeci şi patru de ani i-a trimis veste printr-un înger luminos că o cheamă la Sine, spre a-I fi mireasă în cămara de nuntă cea cerească. Îngerul i-a spus să se întoarcă în locurile natale şi acolo să-şi dea sufletul. Aşa a făcut! A mai trăit un an acolo, unde altădată fusese prinţesă, ca o străină cerşetoare.
Apoi a murit şi a fost îngropată în cimitirul străinilor. După un timp oarecare sfintele ei moaşte au fost descoperite în chip minunat în urma unei vedenii pe care un creştin milostiv cu numele Gheorghe a avut-o. Acesta a îngropat în acelaşi cimitir un marinar în acelaşi mormânt, neştiind despre trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei Parascheva, iar noaptea a văzut-o în vedenie pe sfântă în chipul unei împărătese plină de strălucire cerească, spunându-i: „Să duci moaştele mele la loc de cinste în biserică”.
Aşa s-a întâmplat, sfintele ei moaşte au stat în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Epivat o sută şaptezeci şi cinci de ani, unde au făcut nenumărate minuni şi vindecări de boli. În anul 1235 au fost mutate la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar, unde, de asemenea, au făcut multe minuni. După o sută şaizeci de ani au fost mutate la Belgrad, unde au stat o sută douăzeci şi cinci de ani, de unde în anul 1520 au fost duse la Constantinopol. De aici ele au fost aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu la anul 1641. Acesta tocmai isprăvise, în anul 1639, frumoasa sa ctitorie Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” şi pe propria sa cheltuilă a plătit datoriile Patriarhiei Ecumenice către Înalta Poartă, o sută cinzeci de pungi de galbeni, şi, apoi, încă cinzeci către Sultan, primind moaştele Sfintei Parascheva de la Patriarhie şi permisiunea de la Înalta Poartă pentru a le aduce în Moldova.
Primirea Sfintei Parascheva la Iaşi a fost făcută cu multă evlavie de către domnitor, Mitropolitul Varlaam şi întreg clerul şi poporul din Moldova. Aici, la Iaşi, Cuvioasa stă de peste trei sute şaizeci de ani, devenind ocrotitoarea Moldovei şi cea mai iubită sfântă de pe cuprinsul Ţării noastre. Aici a făcut şi face cele mai multe minuni, dintre care cea mai mare este desigur cea de la 26-17 decembrie 1888, când, în urma unui incendiu, a fost ars Paraclisul, unde se păstrau sfintele moaşte, de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”. O, mare minune: flăcările au mistuit totul din biserică, s-au topit candelabre, sfeşnice, cădelniţe, chiar şi racla de argint, dar moaştele au rămas neatinse. Ele, spre marea minune şi spre întărirea credinţei credincioşilor, stăteau învăluite în jăratec şi neatinse. Doar lemnul, perna şi veşmintele de sub sfântul ei trup au fost puţin atinse de fum. Martori oculari spun că Sfânta stătea pe jăratec în mijlocul flăcărilor ca o împărăteasă pe tron.
Sfânta Preacuvioasa Maica noastră Parascheva este grabnic ajutătoare şi mult folositoare celor ce îi cer ajutorul. Ea este fecioara cu inimă de mamă, care a iubit desăvâşit pe Dumnezeu, închinându-i fecioria ei, dar şi pe oameni, ca o mamă bună. Acelaşi lucru îl face şi din cer, de aproape o mie de ani. La Iaşi, ea uneşte cerul cu pământul. An de an, milioane de oameni se întâlnesc acolo cu Dumnezeu şi îşi împacă sufletul cu El, prin mijlocirile ei.
Sfinţii aceasta fac: duc lumea la cunoştinţa lui Dumnezeu şi o împacă cu El, iar pe Dumnezeu îl fac milostiv, blând şi iertător, şi-L împacă cu lumea. Sfânta Preacuvioasa Maica noastră Parascheva a chemat şi alţi mari sfinţi în această lucrare a ei spre o mai mare bucurie a credincioşilor. De aceea, în ultimii douăzeci de ani, au fost aduse la Iaşi multe alte sfinte moaşte spre mângâierea pelerinilor şi întărirea credinţei adevărate în Dumnezeu.
De aceea, cu recunoştinţă, ne îndreptăm gândurile noastre spre Sfânta Parascheva, şi ne rugăm ei cu bucurie şi mulţumire să mijlocească iertarea păcatelor noastre, să vindece, cu darul ei primit de la Hristos, bolile noastre sufleteşti și trupeşti, să ne călăuzească pe calea curăţiei şi a fecioriei mult plăcută lui Dumnezeu, să ne călăuzească pe calea răbdării, a bunătăţii, a milosteniei şi a blândeţii, să sporim prin mijlocirea rugăciunilor ei şi prin pilda vieţii ei credinţa noastră şi iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Ca şi în cer, când o vom vedea să-i cântăm: „Bucură-te, Sfântă Cuvioasă Parascheva mult folositoare!”.
Pr. Nicolae Iulian Bota
Parohia Crasna
ROMÂNIA
