Frați români, preotul, la Sfânta Sărbătoare a Paștelui, după ce coboară lumina sfântă, spune: veniți de luați lumină! Noi, cei din generația anterioară anului 1989, prin munca noastră de zi cu zi, prin privațiunile făcute în această epocă, am făcut o lume mai bună și am luat lumina vieții de la eroii și martirii neamului. Sigur, noi cei de atunci, am construit combinate siderurgice, de oțel și de aluminiu, tractoare, autocamioane, am extras din pământul patriei petrol, din care am făcut benzină și motorină, am extras cărbunele din mine și am făcut bijuteriile de la Bicaz, Vidraru, Porțile de Fier. E drept că mâncam „takamuri”, adică labe de pui, dar ne-am plătit datoria la FMI, fiind singura țară din lume care a făcut acest lucru.
După 1989, România a fost ca un cozonac proaspăt, cu miros ademenitor, din care toți au vrut câte o bucată. Prin anii 1990-1991, strigam: noi nu ne vindem țara, dar imediat ne-am vândut totul fără luptă, fără câștig, fără un trai mai bun. Treptat, România s-a transformat într-un produs al multinaționalelor, care, încet-încet, au acaparat totul, bogățiile solului și subsolului, gaz, curent, petrol, pământurile arabile, comerțul, construcțiile, sectorul financiar și bancar. Ne-am tăiat pădurile, ne-am vândut sectorul energetic, ne vindem și sufletul. Românii devin simple jucării batjocorite și călcate în picioare, iar majoritatea politicienilor devin paiațe mânuite cu sfori de păpușarii de la Bruxelles sau NATO.
Aș dori ca tricolorul să intre din nou în viața noastră și să fie respectat de toate națiunile. Când vedem tricolorul, aș vrea ca tinerii să-și amintească de martirii și eroii neamului, de cei care și-au dat viața pentru Țară și Popor, dar să-și amintească și de cei în viață care l-au ridicat sus și l-au înnobilat – și aici vorbesc de sportivii noștri extraordinari, dar și de cei care au luat locuri fruntașe la diferite olimpiade internaționale. Roșu, galben și albastru sunt culorile tricolorului nostru, venite din inima noastră de Român. Roșul semnifică sângele înaintașilor noștri vărsat pe pământ românesc și nu numai, de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea față de Neam și de Țară să fie la fel de aprinsă ca focul roșului din steag. Galbenul reprezintă grandoarea Țării, prestigiul și virtutea și bogăția ei de grâne. Albastrul semnifică seninul cerului, dar și al cugetului și gândirii Neamului Românesc de-a lungul veacurilor, credința și puterea cu care suntem legați de pământul românesc și Biserica străbună. Cele trei culori ale drapelului: roșu, galben și albastru s-au regăsit pe steagurile lui Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul, pe steagurile lui Tudor Vladimirescu, iar în 1834 a fost adoptat ca steag al Țării Românești de reformatorul Alexandru Ghica. Același steag a fost preluat de revoluționarii de la 1848, iar pe culoarea galbenă scria: dreptate și frăție. În 1948, odată instalată republica, a apărut tot pe culoarea galbenă acea stemă a Țării pe care o știm noi foarte bine, dar care la Revoluția din 1989 a fost decupată, transformându-se în tricolorul decupat. În pricipiu, Tricolorul românesc a fost un arc peste timp al unității sufletului românesc și sper să dăinuie peste veacuri.
Doamne, apără pe Maica România și pe copiii ei!
Notă: Am scris acest articol inspirat de domnul Aurel Voicu din Cugir, care este masterand la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia, la vârsta de 88 de ani, ceea ce dovedește că, chiar dacă trupul îmbătrânește, mintea rămâne veșnic tânără și, mai ales, iubitoare de Maica România.
dr. Mircea Frențiu
