7 ianuarie † SOBORUL SFÂNTULUI PROOROC IOAN BOTEZĂTORUl ȘI ÎNAINTEMERGĂTORUL DOMNULUI

După Bobotează, în ziua de 7 ianuarie se sărbătoreşte Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan este considerat cel mai important prooroc şi cel care face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. Ioan este ultimul prooroc al Vechiului Testament şi este menţionat în cărţile sfinte ca fiind cel care a avut rolul de a pregăti oamenii pentru primirea Fiului lui Dumnezeu.
Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie, potrivit obiceiului ca după marile praznice împărăteşti să fie cinstite şi persoanele care au luat parte la respectivul eveniment.
Adunarea (soborul) credincioşilor sărbătoreşte pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul Domnului, care prooroceşte venirea lui Iisus Hristos, îl botează şi îl descoperă lumii ca Mesia: „Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L ştiam pe El, dar cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste (cel) care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând peste El, Acesta este cel ce se botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 32-34).
Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul a dus din tinereţe o viaţă ascetică (purta o haină confecţionată din păr de cămilă şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică), retrăgându-se în deşertul Bethabara, unde a petrecut în rugăciune şi meditaţie. În anul 26, a început să propovăduiască şi să boteze, vestind venirea lui Mesia-Iisus (Izbăvitorul), fapt pentru care este numit Înaintemergător.
Momentul cel mai important al activităţii sale este întâlnirea cu Iisus, la al cărui botez în râul Iordan, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul asistă la prezenţa Duhului Sfânt sub înfăţişarea unui porumbel şi are revelaţia împlinirii profeţiei sale privind venirea adevăratului Mesia.
În predicile sale, care au un pronunţat caracter moral şi social, polemizează cu partidele religioase (saducheii şi fariseii), susţinând îndreptarea moravurilor, dreptatea, cinstea, buna convieţuire. Îl acuză de incest pe Irod Antipa, regele Iudeii, fapt pentru care este încarcerat şi decapitat, la cererea soţiei lui Irod, Irodiada, şi a fiicei vitrege a acestuia, Salomeea.
Biserica Creştină a fixat mai multe sărbători pentru prăznuirea sa, între care zămislirea (23 septembrie), ca botezător (7 ianuarie), ziua naşterii (24 iunie) şi ziua morţii sale (29 august).

Pr. Nicolae Iulian Bota
Parohia Crasna
ROMÂNIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *