♦ „Este foarte important ca omul, dacă îl lasă inima, să slujească
Națiunea, Poporul. Restul lucrurilor sunt niște mărunțișuri”
(Prof. Lucia Ceontea, soția marelui patriot ardelean Radu Ceontea)
– În legătură cu evenimentele din martie `90, v-a spus domnul Ceontea, aşa, ceva mai deosebit? Ceva ce lumea nu ştia, nici presa, nici oamenii? Sau: a avut vreo informaţie pe care nu a dorit să o facă publică?
– Acum, nu mai știu exact cum s-a întâmplat. Era o perioadă dificilă, când ungurii doreau să pună un primar ungur… Și românii îl voiau pe Victor Suciu… La alegeri, până la urmă, a ieșit Victor Suciu… Dar atunci, când cu alegerea, la București se știa că la Târgu-Mureș este vid de putere… Că n-aveam primar! Și a fost un moment când s-a primit un telefon de la Vama Halmeu (în Satu Mare – n.a.) pe granița de nord-vest… De acolo deci, de la graniță, de la grăniceri, s-a dat un telefon la Târgu-Mureș, la Armată, ca o atenționare: „Vedeți că au venit o mulțime de mașini militare sovietice. Și, în fiecare mașină, sunt militari înarmați. Totul este pregătit!”. Acești grăniceri n-au vrut să le dea voie și, atunci, ăia au spus să dea telefon la București. Și au dat telefon, la București, lui Ion Iliescu și oamenilor lui. Președintele interimar Ion Iliescu le-a răspuns: „Dați-le drumul, căci la Târgu-Mureș este vid de putere și trebuie să meargă acolo”. I s-a zis: „Armata noastră nu poate să rezolve problema?”. S-a replicat: „Nu, pentru că este compromisă”… După care, cei de la graniță, au sunat imediat la Unitatea Militară din Târgu-Mureș, cerând să fie anunțat și Prefectul. Prefectul era Urdea, cred că se numea, un român însurat cu o unguroaică. Dar era un patriot adevărat. Și acest prefect i-a spus lui Radu și celorlalți din jurul lui: „Faceți ce știți și cum știți că e mai bine… Eu vă rog frumos să considerați că sunt un om mort, că eu nici nu mai exist, eu vreau să faceți treabă bună… Și era foarte supărat, foarte necăjit. Eu nu mă mai pot întoarce. Să știți că părerea mea este de partea voastră. Gata!”. A dat telefon chiar la Unitatea Militară și, atunci, înainte de bătaia aia… Mă scuzați, așa e memoria mea, acum, probabil (face un efort de rememorare – n.a.)… Cei de la Armată au spus: „Gândiți-vă la ce anume s-ar putea face. Vă rog să adunați o echipă… pentru că nu vreau să creez probleme nimănui, să fie formată din oameni de încredere… Și iată la ce ne-am gândit: are cineva relații cu cel care face ștampile (era cineva care știa să facă ștampile)?”. Și unul a confirmat: „Eu știu!”. Radu, i-a spus: „Du-te la el și spune-i despre ce este vorba. Facem niște echipe formate din soldați și Poliție, Miliție, civili… Echipe care să stea la fiecare intrare din județ. Peste tot! Și fiecare echipă să aibă document de împuternicire, să fie în gardă, semnat de primar. Eu îmi asum această responsabilitate și, atunci, voi… Vorbiți voi cu sasul ăla să facă ștampile pe numele meu: «Primar Radu Ceontea». Eu fac scrisoarea de împuternicire, adică de serviciu pentru echipa cutare… Și mergeți cu ea la el, să vă pună ștampila”… O făcut… Asta a fost un fapt colosal, colosal! Deci au pus, au făcut gărzile acelea, toate aveau documente (la fel) semnate de „primar”… Apoi, s-au trezit în timpul gărzii cu coloana de mașini sovietice! „Turiștii” din ele le-au zis gărzilor: „Nu oprim! Păi cum să ne opriți, că noi am venit aici, am fost trimiși oficial, chemați! Am fost chemați pentru că sunt probleme”. Iar ai noștri i-au întrebat: „Ce probleme sunt?”. Ei au răspuns: „Că nu aveți primar!”. Și, atunci, ai noștri românași le-au arătat documentul. Hârtia… Atunci „intrușii” au dat în retragere și au spus: „Da, noi aflasem că este un vid de putere și de aceea am venit”…
– Când s-a întâmplat episodul cu pricina, pe timpul evenimentelor din martie `90?
– Nu, înainte!
– Ca o concluzie, sovieticii au venit ca să restabilească autoritatea ungurească la Târgu-Mureş şi, apoi, în tot Ardealul!
– Radu Ceontea și-a asumat, deci… A riscat enorm, enorm, să nu se piardă Ardealul… Iar după ce au plecat sovieticii, după ce au ajuns cu coloana de la graniță, cei de la graniță au sunat și au spus că au ieșit din Țară… Conform înțelegerilor de atunci, toate cele – nu știu! – 5-6 împuterniciri de primar au fost adunate, i s-au dat lui Radu și acesta le-a pus în atelierul de creație care era deasupra apartamentului. S-au dus acolo și, făcând un foc, le-au rupt în bucățele și le-au aprins… Astfel, dovada aceea a fost distrusă… Și i-au spus celui ce le-a făcut, sasului, că – uite – s-a rezolvat așa… Iar sasul acela avea o vorbă, spusă apăsat: „Nu suport să avem ocupație ungară… Orice, orice, dar sub ocupație ungară nu mai vrem niciodată!”. Așa a fost, atât a durat începutul acela cu „domnul primar” Radu Ceontea! Au fost foarte fericiți și au început să pregătească documente, nu mai știu ce documente…
– Cei de la Bucureşti, când au aflat, nu s-au supărat? Au avut vreo reacţie?
– Sovieticii, înainte să iasă din Țară, i-au anunțat pe cei de la București ce se întâmplă! Ei, în momentul acela, a turbat Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și încă unul, de la Armată, care era bătrân.
– Militaru?
– Da, Militaru… Au turbat! Pentru că le-au stricat jocul… Pentru că ei au vrut să „împingă” Ardealul la unguri, erau prietenii lui Domokos Geza…
– Nu-i de mirare căci, pe 22 martie 1990, a apărut Ion Iliescu, la TVR, făcând o declaraţie publică, incredibilă, în care lua partea maghiarilor şi nu românilor…
– Da! Aici e aici! Ei erau pregătiți să rezolve problema, aceasta, cu Ardealul! Să-l dea Ungariei! Au fost anunțați ce s-a întâmplat la Târgu-Mureș și, atunci, au „turbat” cei care au dat lovitura de stat! Au turbat, că nu le-a reușit la Târgu-Mureș… De aceea au și început să facă tot felul de mișcări ciudate, diversiuni, în care erau implicați și români care, nu neapărat că gândeau ca ei, dar de dragul banilor și al altor favoruri… Au făcut multe mișcări prin care au dorit să zdruncine, să zdrobească „Vatra Românească”. „Vatra Românească” nu a fost primită în Parlament, au spus că nu o vor primi, că nu-i partid.
– Cine a spus asta? Iliescu?
– Da. Și atunci, la întâlnirea cu pricina, Radu le-a zis: „Domnilor, am înțeles, Vatra Românească nu-i partid, dar UDMR-ul este? De ce primiți”, nu știu cum i se spunea atunci, „organizația țiganilor, să zicem? De ce?”. Ei au răspuns: „Domnilor, aceasta este! Nu va fi acceptată Vatra Românească!”. Eu mă așteptam să fie împrăștiați, dar au făcut PUNR-ul! A vrut să facă o alianță, AUR, mobilizându-i pe țiganii din sud… Bucureștenii, însă, au spus că nu… Că asta este o organizație țigănească! Că este Alianța pentru Unirea Romilor! Deci, ca să lovească… Iar atunci, ai noștri români au pus o altfel de denumire; nu mai știu cum au spus, până s-a ajuns la varianta PUNR! Iar după povestea aceea, cu sovieticii, s-au agitat spiritele la București. Măgureanu, Iliescu și Militaru au început să se mobilizeze în Ardeal, pentru ca să nu se ajungă… Așa l-au pus pe Funar, l-au făcut om politic… Funar a venit și la noi în casă…
– Gheorghe Funar?
– Da, era întotdeauna însoțit de unul care era în uniformă militară, clar securist… Și ne-am trezit, cu ei doi, în casă… Radu voia să plece la București…
– Funar, când vorbea cu soţul dumneavoastră, încerca să-l oprească, să-l obstrucţioneze, să îl mai manipuleze, să îl îndepărteze?
– A încercat o vreme, după care a renunțat! Da, acest Funar a câștigat sprijinul lui Virgil Măgureanu, la vedere. Și, atunci, Radu mi-a spus: „Se duce de râpă toată unitatea românilor. Știi că eu aș fi vrut să
mă retrag, să vină altul și să facă treaba bună cu unitatea națională… Dar uite ce fac Măgureanu și Iliescu…”.
– Să înţeleg că domnul Ceontea avea o reţinere faţă de autoritatea CFSN de la Bucureşti, în special faţă de preşedinte şi de Serviciul Secret (SRI) pe care îi bănuia că sunt duplicitari?
– Cel puțin duplicitari…
– Cel puţin, dacă nu chiar adversari ai lui Radu Ceontea şi ai ideii naţionale!
– Da, da! La un moment dat, într-o declarație a lui Ion Iliescu, acesta a spus că părinții săi aveau o guvernantă (o servitoare în casă), care era unguroaică și le-a spus că în Ardeal nimeni nu vorbește românește, toată lumea vorbește ungurește!
– Debarcarea domnului Ceontea din funcţie, sau obstrucţionarea „Vetrei Româneşti” şi înfiinţarea PUNR, a fost o mişcare care a stârnit nemulţumiri?
– Da! Ei s-au ocupat de distrugerea „Vetrei Românești” și, după ce au reușit, a apărut o altă formă de unitate românească…
– S-a considerat domnul Ceontea o victimă a destabilizării „Vetrei Româneşti”? Apoi a obstrucţionării PUNR? S-a considerat trădat? Nu mă refer doar la cei din instituţiile statului, ci şi la cei din partid cu dânsul!
– Da… Au fost oameni din partid care au fost cumpărați. Pur și simplu. Acum vă rog frumos să nu notați ce vă spun, să nu apară public […].
– Ce gest credeţi că l-a mişcat, profund, pe domnul Ceontea?
– Eram la București când, într-o ședință de la Parlament, a fost abordat de un moldovean. Ghenadie Scutaru se numea. L-a abordat cam așa: „Domnule Radu Ceontea, nu vă supărați că v-am deranjat. Am vrut însă să văd cu ochii mei omul care a reușit să întoarcă Armata Sovietică din România și să salveze Târgu-Mureșul de la un măcel!”.
– Da, este un eveniment fericit!
– Ce v-am spus are legătură cu plecarea / întoarcerea sovieticilor din România… Republica Moldova devenise independentă și domnul Scutaru se pare că era moldovean. Știa românește, a ieșit din
Armata Sovietică și a intrat în forțele moldovenești. Ce frumos i-a spus: „Să văd cu ochii mei pe omul care a gândit atât de inteligent problema aceea, dejucând tot ce au pus la cale alții…”.
– Au fost şi situaţii, să le numim „delicate”, când domnul Ceontea vi se confesa?
– Mereu, da!
– Şi a zis, vreodată: uite, am o taină a mea! Mi-e greu să o fac publică, să o declar…?
– El tot timpul a dus povara bolii lui. S-a chinuit. N-a vrut să știe nimeni. Și spre sfârșitul anilor ʼ96, ʼ97, nu mai știu, a fost nevoit să meargă la spital la București. S-a nimerit la cardiologul la care
mergea Nicolae Ceaușescu și acesta i-a spus: „Domnule Ceontea, sunteți un om curajos. Aveți aproape 60 de ani. Cu afecțiunea dumneavoastră nimeni nu ar fi rezistat atâta. Cum ați putut
supraviețui atâta amar de vreme, cel mult pe la 30 de ani trebuia să „dați în primire”… Sunteți o minune! Vă rog însă să nu mi-o luați în nume de rău, dar în situația aceasta faceți-vă actele de moștenire pentru urmași…”. Și Radu i-a răspuns: „Domnule, n-am ce să las! Eu m-am zbătut pentru toată lumea și mi-am neglijat familia. N-am făcut afaceri. N-am acceptat compromisuri…”.
– N-a avut vreo taină cu care să plece de-aici?
– Aproape! Poate se știe însă mai puțin, de exemplu, despre Adrian Năstase de la PDSR! Chiar este un om foarte deștept. Mă rog, are și alte „calități”! Dar acesta se ținea, efectiv, după Radu. Cred că a și fost cu el, s-au dus într-o vizită în Albania… La întoarcere, toate mașinile diplomatice erau încărcate cu cadouri, biciclete, aduse de acolo etc. Radu și-a luat doar o foarfecă, cred că și acum este prin casă. Și-a zis că e de ajuns! Cu ocazia acelei vizite, a insistat foarte, foarte mult să intre în PDSR. Radu a refuzat și Adrian Năstase l-a întrebat de ce… I-a răspuns: „Atâta timp cât Ion Iliescu este în partidul acesta…”. Radu era foarte supărat, căci concluzia lui era următoarea: Ion Iliescu a vrut să fie Nicolae Ceaușescu. Atât!
– Avea informaţii despre neînţelegerile dintre Adrian Năstase şi Ion Iliescu?
– Probabil. Nu mai știu!
– Nu se inţelegeau nici ei doi…
– Nu știu, dar Radu vorbea foarte frumos despre discuțiile cu Adrian Năstase!
– Cine credeţi că l-a dezamăgit cel mai mult? Cineva în care a crezut, dar acesta a luat-o pe alt drum?
– Dezamăgiri au fost! Da, au fost, dar nu le mai știu acum pe toate. Astea cu românașii care s-au vândut pentru niște favoruri…
– Până la urmă, a ajuns în fieful liberal!
– Atunci, nu mai avea scăpare de presiunile lui Adrian Năstase și, cum v-am spus, avea și probleme cardiace. A venit acasă și mi-a spus: „Lucia, eu trebuie să fac un pas care nu mi se potrivește foarte
tare, dar trebuie să fac pentru a termina cu presiunile astea. Pentru că nu mai suport!”. Și îmi zice: „Am discutat cu Amedeo Lăzărescu și cu Quintus (liberali – n.a.), să îmi ofere adăpost în partidul lor până când mi se încheie mandatul. Eu să fiu independent, pentru ca să nu mai aibă nimeni-nimic…”. Deci, a făcut aceasta!
– Credea că SRI a fost implicat în eliminarea sa din politică?
– Da!
– De altfel, Securitatea a fost implicată şi în căderea lui Ceauşescu!
– Da, da…
– Din punctul meu de vedere, din câte am studiat, SRI este o unealtă a altor servicii secrete, occidentale, care a condus România prin intermediul partidelor politice!
– Da…
– Nu chiar toţi ofiţerii s-au raliat, nu au fost racolaţi toţi, dar pe majoritatea…
– Da, unii au fost infiltrați la Serviciul Secret, alții la Armată, alții la Poliție… Care cum!
– V-a mai căutat cineva, ziarist, istoric, interesat de mărturia dumneavoastră? Că sunteţi martorul unor frământări cruciale…
– Nu (râde – n.a.)…
– Cu „naşterea” UVR (Uniunea „Vatra Românească” – n.a.) cum a fost?
– Când veneau oamenii ca să fondeze UVR-ul, că UVR-ul „cel mare” a fost inițiat de câțiva militari în rezervă, civili, atunci – panicându-se – civilii ar fi vrut o altă organizare! Însă Radu a fost ferm: „Nu,
noi datorăm niște mulțumiri și respect celor din armată (rezerviștilor) și preluăm inițiativa lor și o desăvârșim! Este UVR-ul și așa va rămâne… Și ei vor fi mulțumiți că au contribuit…”. Deci, asta a fost!
-Presa cum a reacţionat? A fost vreun ziarist solidar cu promovarea ideii naţionale?
– Era perioada când se lucra intens la diferite documente, pentru UVR și PUNR, pentru a se merge în Parlament… În perioada aceea, eu trebuia să fiu cam „de serviciu” pe scări, la bloc, să fiu atentă cine urcă sus la atelier, să nu las pe cineva suspect, să le atrag atenția celor de sus în caz de necesitate. Să știți că veneau tot felul de „dubioși”, se interesau unde erau „ăștia” care făceau „Vatra Românească”. Le-am spus: „Sunt la redacție” (la revista „Vatra” – n.a.). Și cu aceasta „i-am expediat”! Dar, deodată, a venit un domn… S-a oprit mai întâi, s-a așezat… Cum tocmai avusesem o discuție pe tema lui Judea, îl „citeam din ochi”, devenisem mai interesantă… Și acest domn mi-a spus că vrea să discute cu Radu Ceontea! Nu știu ce anume mi s-a părut ciudat și i-am spus că nu este acasă! „Bine”, mi-a zis! Și s-a dus și a coborât! Eu m-am dus apoi sus, în atelier, adresându-mă lui Radu (care se afla în mijlocul mai multor oameni): „Radule, să știi că a venit un domn, te-a căutat și i-am spus că nu ești acasă!”.
– Dar domnul în cauză nu s-a prezentat? Cine este, pe cine reprezintă?
– Nu, nu… Atunci, Radu s-a uitat de la fereastră și a exclamat: „Măi, omul acesta e Cismaș” (Ioan Cismaș, de la ziarul mureșean „Cuvântul Liber” – n.a.)… A ieșit val-vârtej, s-a dus până în drum și l-a adus înapoi.
– Dacă alţii oscilau, ziaristul cu pricina era mai cinstit? Mai corect?
– Da, da…
– M-am documentat şi am observat că, într-adevăr, s-a implicat cu fervoare în apărarea cauzei naţionale, fiindu-i fidel domnului Ceontea, inclusiv în ce priveşte plasarea pe un loc de cinste în memoria colectivă!
– Da… Așa este… A fost un moment, cum să mă exprim… După aceea, domnul Ioan Cismaș a urcat scările și i-am cerut scuze! Așa! Și atunci l-am cunoscut pe Ioan Cismaș, apoi nu l-am mai „păcălit” niciodată când venea la întâlnire…
(va urma)
