Botezul satelor românești este impresionant și are legătură directă cu botezul oamenilor. Pentru că Mănăstirea Neamț a botezat cu numele său capitala Județului Neamț. E vorba evident de orașul Piatra-Neamț, dar numele său și l-a luat și municipiul Târgu-Neamț, plus râul Nemțișor pe care Ion Creangă l-a trecut în cartea nemuririi cu vestita noimă numită Ozana.
Apoi satul Agapia și-a luat numele de la Mănăstirea Agapia. Izvoarele literare ale Sfintei Tradiții care e veșnic vie, fiindcă se transmite prin inimi, spune că numele Mănăstirii Agapia s-a impus după numele primului Stareț, care, la tunderea întru monahism, a primit numele Agapie. De la Mănăstire numele s-a extins și asupra satului Agapia, care, din 1968, este sediul comunei în locul satului Filioara. Cuvântul Agapia vine în românește din verbul grecesc agapao, care înseamnă iubire. Iată un verb pe care îl putem numi împăratul cuvintelor și care ajunge în limba română substantiv propriu, respectiv Agapia. Este copleșitor de frumoasă și rațională mama noastră Limbă Română.
De aceea am afirmat mai sus că Munții Neamțului sunt centru mistic, isihast, ascetic și duhovnicesc, deoarece își are rațiunile în Însuși Logosul Primordial, respectiv Dumnezeu-Cuvântul.
Ideea mi-a venit dintr-o carte semnată de doi frați contemplativi, de la o Mănăstire din Roma, care au pornit, acum mulți ani, pe urmele Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, cu scopul de a întocmi o teză de doctorat pe tema isihasmului și a Rugăciunii lui Iisus. Nu intru în amănunte, ci doar conchid cu o concluzie a celor doi monahi care au declarat, cu smerenie, că Ținutul Neamțului este centrul de spiritualitate numărul unu al României, urmat de Mănăstirile din Bucovina, Buzău și Vrancea, apoi Mănăstirile din eparhia Râmnicului și cele din Transilvania.
Am aflat că o parte dintre românii care au citit cărțile părintelui Cleopa sau ale părintelui Iustin Pârvu, și ale altor Părinți care s-au nevoit în munții Neamțului, au venit din diferitele colțuri ale României și s-au mutat definitiv în imediata apropiere a mănăstirilor.
E o mireasmă de taină și adânc mister care acoperă cu lumina Duhului Sfânt toate nevoințele Părinților Sfinți de la mănăstirile nemțene.
Tot la Mănăstirile din codrii Neamțului au venit și o parte din ostașii care au scăpat cu viață după necruțătorul măcel de la Stalingrad. Am auzit și de câțiva francezi care au venit la Sihăstria Neamțului, fiind cuceriți de vigoarea predicilor părintelui Cleopa, iar unul dintre ei slujește în prezent ca Episcop. Eu aș dori să surprind câtuși de puțin o reflectare a experienței misterului care aureolează întreg ținutul, începând, să zicem, de la Mănăstirea Nechit și Tazlău, urcând către Mănăstirea Bistrița Moldovei, care este printre cele mai vechi chinovii ale României. Urcăm apoi la cele două mănăstiri care alcătuiesc complexul Horaița. Ajungem apoi la Văratec și Agapia, Sihla și Sihăstria la Mănăstirea Neamț și Secu, care sunt așa de vii în cugetele monahilor greci, ruși și belaruși din Sfântul Munte Athos. Amintim că însuși Sfântul Nicodim Aghioritul a dorit mult să ajungă la Mănăstirea Neamțului, fascinat fiind de faima Sfântului Paisie Velicikovski. Numim apoi, cu adânc respect, Mănăstirea Petru Vodă, Durău și Schitul Maicilor, care sunt vegheate și luminate, dar și ținute în stare de trezvie, de Toaca de pe Muntele Sfânt al Moldovei, care este Ceahlău și care găzduiește de treizeci de ani o frumoasă Mănăstire cu hramul Schimbarea la Față, ocrotită de marele Voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt.