(Ziua Eroilor)

„Şi acestea grăind ei, şi Însuşi Iisus a stat în mijlocul lor şi le-a zis lor: Pace vouă. Iar ei, spăimântându-se şi înfricoşându-se, li se părea că văd un duh. Şi a zis lor: Ce sunteţi tulburaţi? Şi pentru ce se suie gânduri în inimile voastre? Vedeţi mâinile şi picioarele Mele, că Însumi Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine având. Şi acestea zicând, le-a arătat lor mâinile şi picioarele. Şi încă necrezând ei de bucurie şi mirându-se, le-a zis lor: Aveţi ceva de mâncare aici? Iar ei au dat Lui o parte de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând înaintea lor a mâncat. Şi a zis lor: Acestea sunt cuvintele care am grăit către voi, încă fiind cu voi, că trebuie a se plini toate cele scrise în Legea lui Moisi şi în Proroci şi în Psalmi pentru Mine. Atunci le-a deschis mintea lor ca să înţeleagă Scripturile. Şi a zis lor că: Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învieze din morţi. Şi să se propovăduiască întru numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor în toate neamurile, începând de la Ierusalim. Iar voi sunteţi mărturii acestora. Şi iată, Eu trimit făgăduinţa Tatălui Meu întru voi, iar voi şedeţi în cetatea Ierusalimului, până ce vă veţi îmbrăca cu Putere de sus. Şi i-a scos pe ei afară până în Bethania; şi ridicându-şi mâinile sale, i-a blagoslovit pe dânşii. Şi a fost când i-a blagoslovit pe ei, S-a depărtat de la dânşii, şi Se înălţa la cer. Iar ei închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în biserică, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin”. (Luca 24, 36-53).
Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști. Anul acesta o sărbătorim pe 2 iunie. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”.

Hristos S-a înăltat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor și a doi îngeri. Îngerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca aceștia să nu se lase copleșiți de durerea despărțirii.
Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (Faptele Apostolilor 1, 9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifestă energiile divine, menite să reveleze prezența Divinității, dar să o și ascundă.
Prima menționare a Înălțării în Sfânta Scriptură se găsește în Evanghelia după Marcu (16: 14-19). Descrierea este sumară. Iisus și cei unsprezece ucenici rămași sunt așezați la masă, probabil într-o încăpere din sau pe lângă Ierusalim. Iisus le cere apostolilor Săi să propovăduiască Evanghelia și le spune că cei credincioși vor fi neatinși de otravă, îi vor vindeca pe bolnavi și altele asemenea. După aceste cuvinte finale, Iisus este primit în Rai să stea de-a dreapta Tatălui. Nu este nimic precizat despre perioada de după Înălțare; Marcu, pur și simplu descrie ceea ce s-a întâmplat.
Evanghelia după Luca este și mai succintă în descriere (24: 50-51). Iisus îi duce pe cei unsprezece în Betania, nu departe de Ierusalim. În timp ce îi binecuvintează, Iisus se ridică la Cer.
A treia, și cea mai citită, descriere a Înălțării se găsește în Faptele Apostolilor (1: 9-12). Timp de patruzeci de zile după Înviere, Iisus continuă să propovăduiască Evanghelia. Iisus și cei unsprezece sunt adunați lângă Muntele Măslinilor, în nord-estul Betaniei. Iisus le spune ucenicilor săi că vor primi puterea Duhului Sfânt și că ei trebuie să ducă mesajul Său în lumea întreagă.
Iisus este luat și ridicat de un nor. Unele tradiții spun că a fost luat într-un car de foc, asemănător cu Proorocul Ilie. Doi oameni îmbrăcați în alb le-au apărut ucenicilor și le-au spus că Iisus se va reîntoarce în același mod ca la Înălțare. Ei au spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1: 11). După acestea, ucenicii s-au reîntors în Ierusalim bucurându-se și rămânând în continuare în Templu.
Evanghelia după Matei se termină la un munte din Galileea, cu Iisus trimițându-i pe ucenici să propovăduiască Evanghelia. Nu se face nicio menționare a Înălțării.
Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârșitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălțării s-a desparțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.
Înălțarea lui Hristos întru slavă și șederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere, El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înalțare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălțarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creație, pentru că El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.
Înălțarea Domnului prezintă ultimul stadiu al planului lui Dumnezeu privitor la lumea întreagă: unirea deplină cu El Însuși după plecarea fiecăruia dintre noi din lumea aceasta. Conform părintelui George Florovsky, „În Înălţare se găseşte scopul şi deplinătatea Învierii lui Hristos… şi împreună cu Hristos se înalţă şi firea umană”.
Înălțarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veșnicie, căci Fiul nu Se înfățisează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci și ca Om.
Hristos prin Înălțarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale și putere, ca omul să ajungă la această stare. El șade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar și locuiește în inima celor ce-L iubesc. Așa putem înțelege paradoxul: Hristos este înălțat și în drum spre înălțare cu fiecare dintre noi.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În această zi, în toate bisericile din Țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea României și întregirea neamului.
Avem datoria morală, noi cei de astăzi, români de pretutindeni, în ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, să-i comemorăm, cu profundă recunoştinţă, pe toţi cei care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară independentă şi suverană, în care ne putem bucura de libertate. Jertfa ostaşilor neamului nostru a fost înfăptuită pentru și prin religie, pentru ca noi, urmașii lor, să putem merge la biserică, să ne putem ruga liber lui Dumnezeu, căci, cea mai de preț bogăție a neamului nostru este credința creștină. Nu întâmplător românii își comemorează înaintașii jertfiți în mod eroic în aceeași zi cu prăznuirea zilei în care Domnul nostru Isus Hristos s-a înălţat la ceruri. 
Asemenea jertfei de Sine a Fiului Domnului, asumată în numele întregii umanități, și eroii neamului nostru au pus mai presus de propria ființă datoria față de Țară. Acest fapt a contribuit decisiv la păstrarea valorilor naţionale, a Limbii Române, la obținerea și păstrarea independenței de stat, la libertatea poporului nostru.
Pentru toate acestea doresc să îmi exprim preţuirea şi recunoştinţa față de bravii eroi ai Neamului Românesc şi, în special, față de eroii din comunitatea noastră căzuţi la datorie, păstrând pentru totdeauna în memorie exemplul lor de dăruire!

Pr. Nicolae Iulian Bota
Parohia Crasna
ROMÂNIA