O bucurie de nedescris și o sfințenie nevăzută ne cuprind când deschidem cartea iubirii de frumusețe duhovnicească, numită Filocalia.
În timpul lecturii simțim o spiritualizare și o luminare a gândului, a trupului și a inimii. O stare de fericire, care scoate sufletul din temnița trupului și-l înalță către seninul Cerului, acolo unde locuiește Domnul. Acolo, aproape de lumina neapropiată, începe omul să vadă lucrarea dumnezeiască. Dar dintre toate, și deasupra tuturor acestor stări duhovnicești, sufletul intră, în timpul citirii, cu ajutorul și mijlocirea Sfinților, în legătură cu Cel Preaînalt care, văzându-ne strădania, Se înduplecă să ne trimită din splendoarea razei iubirii Sale.
Și apoi, din fiecare pagină a Filocaliei răsar razele mângâietoare ale rugăciunii. Lectura Filocaliei umple sufletul de năzuința pentru a primi iubirea de frumusețe care topește toate zidurile ce ne opresc din zborul către Templul veșnic al Transcendenței. Filocalia ne îndeamnă să invocăm pe Domnul să ne aprindă în suflet o căldură extrem de sinceră a intenției care are puterea să trezească mila sădită dintru început în noi și apoi să fim în stare a reuși să primim mila Domnului și a semenilor.
Vor descoperi cititorii singuri frumusețea din Filocalie, exprimată prin iubirea pe care le-o va trimite Domnul, pentru strădania de a se îndeletnici cu cercetarea cărților sfinte.
**********************************************************************************************
Cuvinte de iubire pentru sfințita Filocalie. Cuvinte către iubiții cititori
Încep prin a vă mărturisi că sunt cuprins de cutremurare și chiar de neputință la gândul că va trebui să prezint această carte cerească și sfântă care este Filocalia. Pentru că a prezenta Filocalia înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, or, acest lucru se cuvine să-l facă acei bărbați care și-au sfințit simțurile. Dar mă încumet să mărturisesc la gândul că am primit binecuvântare și că e musai să mărturisim Evanghelia Domnului Iisus Hristos.
Două mari virtuți cultivă Filocalia de la un capăt la altul: rugăciunea și iubirea și, din acestea, de fapt, izvorăsc toate celelalte. Și înțelegem din fiecare pagină că prin rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, Însuși Domnul se milostivește și pătrunde în inima noastră.
Prin Cercul sau Centrul acesta cultural și duhovnicesc, căruia vrem noi să-i dăm viață aici la Filioara, înțelegem că participă în mod tainic toată suflarea Parohiei și care-și deschide astăzi porțile; aș dori, foarte mult, să fie sub semnul cercului sau al pecetei care este pe coperta primă a fiecărui volum al Filocaliei. Adică sub semnul rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Și rugăciunea este sublimul semn al iubirii de Dumnezeu. Pecetea de pe Filocalie cuprinde întreaga creație prin cercul din centrul căruia Hristos trimite prin lucrare energiile necreate în toate părțile infinitului.
Deci, Filocalia îndeamnă în toate paginile sale, la rugăciune neîncetată, așa după cum este scris tot pe prima copertă: „Rugați-vă neîncetat”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel tesalonicenilor. Rugăciune și iarăși rugăciune… fiindcă nu este altă cale de a ne salva, decât prin a dori să vedem fața Domnului.
Dacă frumusețea duhovnicească o întâlnim în Evanghelie și Filocalie, cum o vom descoperi dacă nu citim cărțile acestea insuflate de Duhul Sfânt?
Părintele Teofil Părăian spunea că sinteza întregii Filocalii o vom afla în Epistola către Nicolae, scrisă de Sfântul Marcu Ascetul, în volumul întâi.
Filocalia înseamnă, în românește, iubire de frumusețe duhovnicească și eu aș asemăna-o cu un telescop de la NASA cu ajutorul căruia astronomii cercetează cerul. Filocalia este cartea care ne înlesnește calea de înțelegere a Sfintei Scripturi, adică a lui Dumnezeu, și ne învață că prin dragoste Dumnezeu Însuși vine și se sălășluiește în om.
Fără Filocalie, care cultivă smerita cugetare, nu este posibilă cunoașterea Evangheliei. Fiindcă citirea Evangheliei este rugăciune, cufundarea ființei noastre în duh și adevăr.
Și dacă Filocalia este dragoste de frumusețe dumnezeiască, atunci pricepem de ce Pelerinul rus avea în straiță două cărți: Sfânta Scriptură și Filocalia, împreună cu puțină pâine, sare și posmagi. Cercul acesta cultural-duhovnicesc care se deschide în această sfântă duminică aș dori să-l privim ca pe o legătură întreită a virtuților cardinale: credința, nădejdea și dragostea. Adică: credința să fie raza soarelui, nădejdea, lumina soarelui și dragostea însuși cercul soarelui, pe care, firește, îl asemănăm cu Dumnezeu, după cum se exprimă în Filocalie părintele Dumitru Stăniloae, într-o notă la opera Sfântului Ioan Scărarul. Și, dacă filocalie înseamnă dragoste, să ne amintim că părintele Stăniloae atât de multă prietenie avea pentru Sfinții Părinți, încât, tot timpul, se vorbea în casa sa despre Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Isaac Sirul, încât soția și fiica credeau aievea că stăteau la masă alături de dânșii. Iar Pelerinul rus intra în dialog cu Filocalia spunându-i: „iubita și sfințita mea Filocalie”.
De aceea avem datoria și obligația să rostim în orice împrejurare adevărul, așa cum au făcut sfinții părinți ai Filocaliei: mărturisirea adevărului până la sânge. De aceea, eu cred cu toată tăria sufletului că, după apariția Sfintei Scripturi de la București, din 1688 (care reprezintă cel mai important eveniment după încreștinarea românilor), traducerea Filocaliei, realizată de părintele Dumitru Stăniloae, este un moment la fel de crucial pentru mântuirea Neamului Românesc.
În Filocalia, volumul 1, sunt cuprinși Sfinții Antonie cel Mare, Evagrie Ponticul, Ioan Casian, Nil Ascetul, Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii și Isaia Pustnicul.
Filocaliile, volumele al doilea și al treilea, sunt dedicate Sfântului Maxim Mărturisitorul.
În Filocalia, volumul patru, sunt cuprinși Sfinții Talasie Libianul, Isihie Sinaitul, Filotei Sinaitul, Ioan Carpatiul, Ioan Damaschin, Teodor al Edessei, Teognost și Monahul Teofan.
În volumul cinci al Filocaliei românești sunt prezenți sfinții Petru Damaschin și Sfântul Simeon Metafrastul.
În volumul șase avem marea bucurie de a primi înțelepciunea sfinților Simeon Noul Teolog și al ucenicului său, Sfântul Nichita Stithatul.
Volumul șapte este cartea luminii, pentru că aici sunt dumnezeieștii părinți și sfinți, Grigorie Palama, Grigorie Sinaitul, Nichifor din Singurătate și Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei.
Filocalia, volumul opt, este, în exclusivitate, dedicată rugăciunii absolute. Aici sunt genialele 100 de capete sau centuria Sfinților Calist și Ignatie Xanthopol. Apoi Sfântul Calist Patriarhul, cu cereasca lucrare Raiul, care i-a cucerit foarte mult pe toți creștinii catolici și protestanți, care nu sunt total exclusiviști, cum ar fi „martorii lui Iehova”. Tot în volumul opt este prezent dumnezeiescul Calist Catafigiotul, cu o serafică lucrare intitulată Despre unirea dumnezeiască și contemplativă. Apoi, Sfântul Simeon Noul Teolog apare și în Filocalia, volumul opt, cu Metoda sfintei rugăciuni. Tot în acest volum este prezent și Sfântul Teofan, cu Viața cuviosului Părinte Maxim Cavsocalivitul, când s-a întâlnit cu Sfântul Grigorie Sinaitul. Nu lipsește autorul Filocaliei apărută la Veneția, Sfântul Nicodim Aghioritul. Filocalia, volumul opt, se încheie cu o magistrală Istorie a isihasmului în Ortodoxia Română cu referiri speciale la metodele rugăciunii inimii statornicită de Sfântul Paisie Velicikovski la Dragomirna și Neamț. Este prezent și Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, ucenicul Sfântului Paisie de la Neamț. Desigur că sunt prezente și alte nume sfinte ale isihasmului românesc, anume: Sfântul Gheorghe de la Cernica, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, Sfântul Calinic – și numărul lor este foarte mare și le știți și cuvioșiile voastre, cititorii acestor rânduri.
În Filocalia, volumul al nouălea, este expusă scrierea intitulată Scara Dumnezeiescului Urcuș, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul zis și Sinaitul sau Scolasticul. Iar, în partea a doua a Filocaliei, este prezent Avva Dorotei, cel mai pătrunzător în analiza stărilor interioare ale sufletului omenesc.
Filocalia, volumul zece, este atribuită în întregime Sfântului Isaac Sirul, cu ale sale Cuvinte despre nevoință, care l-au inspirat pe Dostoievski să scrie cunoscutul și neegalatul roman Frații Karamazov, cotat ca a doua cea mai adâncă scriere după Mizerabilii lui Victor Hugo. Cred că, în imediata apropiere de Sfânta Scriptură și Filocalie este așezată scrierea Sfântului Isaac Sirul. Călugării de peste tot ne roagă să citim o pagină pe zi din Avva Isaac, fiindcă el ne va arăta cine suntem. Scrierea sa este o oglindă, în fața căreia fiecare își vede sufletul, așa cum este: curat sau întunecat.
Mă opresc aici, fiindcă mă așteaptă Filocalia, volumul 11, în care sunt prezenți Sfinții Părinții noștri Varsanufie cel Mare și Ioan numit Proorocul: Cartea prea folositoare de suflet sau cele 836 de Scrisori duhovnicești ale Sfinților Varsanufie cel Mare și Ioan. Acești sfinți au stat zăvorâți aproximativ cincisprezece ani. Acolo primeau puțină hrană, printr-o mică fereastră. Totodată, monahii le trimiteau diferite întrebări și cereau sfaturi în lupta lor cu forțele întunericului. Trebuie să vă mărturisesc că răspunsurile lor sunt, toate, medicamente care vor vindeca rănile sufletelor tuturor oamenilor până la A Doua Sfântă Venire a Domnului. În Filocalia, volumul 12, la sfâșitul căruia cititorul se află deja „în seninul cerului”, este prezent Sfântul părintele nostru Isaia Pustnicul, cu cele Douăzeci și nouă de cuvinte.
