După patru ani de muncă asiduă, Muzeul ASTRA a inaugurat Casa Artelor din municipiul Sibiu, transformând-o, aş îndrăzni să spun, într-o „Universitate Etnografică şi Meşteşugărească”.
Toți cei care vor dori, vor avea ocazia, aici, să înveţe diverse meşteşuguri, generatoare de profit, chiar de la cei mai autentici meşteri populari, având ocazia să transforme arta frumosului într-o afacere, practicând o activitate care îi pasionează, dar și, în acelaşi timp, să-și asigure câştigul necesar traiului de fiecare zi, odihnindu-şi practic mintea, deoarece (nu-i aşa?) atunci „când mâinile muncesc, mintea se odihneşte”.
Muzeul ASTRA din Sibiu devine, astfel, primul centru de formare și certificare a meșterilor populari. Meritul acestei instituţii de cultură constă și în valorificarea, din plin, a patrimoniul cultural, pe care, încă, îl mai găsim viu şi lucrător în mâinile şi în „sinele” acestor „maeştri” păzitori de comori etnografice şi meşteşugăreşti: „Tezaurele Umane Vii”!
În acest fel, Casa Artelor devine o nesperată oportunitate pentru copii și tineri, găzduind, sub același acoperiș, locuri de învățare și dascăli cu experienţă de lucru, care explică și prezintă diferite modele și metode optime de lucru, în domeniul meșteșugurilor tradiționale, pentru restaurări sau confecţionarea articolelor noi, după modelul vechi autentic, necesare în viaţa de zi cu zi (fie obiecte textile, din lemn, prelucrarea pieilor de animale, obţinerea de seminţe pentru culturi tehnice sau alimentare etc). De asemenea, vor exista condiții optime pentru locuri de expunere și de vânzare a articolelor create, iar meșterii care vor participa vor putea concluziona: „Am venit, am muncit, am creat, am vândut, am obţinut un venit şi am lucrat ce mi-a plăcut”. În acest fel, avem şanse să clădim o generaţie mulţumită, cu şanse la fericire, devenind, din ce în ce mai încrezătoare în propriile forţe.
Optimismul generează sănătate, iar câştigurile sunt pe toate planurile! Astfel, și cultura (în cazul de față, cultura tradițională) este generatoare de câștiguri și satisfacții, atât materiale, cât și spirituale.
Reproducem, mai jos, un fragment din articolul Casa Artelor din Sibiu, un proiect al Muzeului ASTRA, şi-a deschis oficial porţile după patru ani de lucrări de renovare, scris de Ion Dobreanu, la economica.net: „Este un moment istoric pentru domeniul cultural din România și o asumare a unei imense responsabilități pentru publicul larg, dar și pentru meșteșugarii care își doresc să asigure o continuitate artei lor. Ne dorim să fim un intermediar între meșteșugari și publicul românesc, să curatoriem arta folclorică românească și să susținem eforturile acelor artizani tradiționali care încă aleg să își promoveze arta într-o formă autentică. Muzeul ASTRA devine, practic, prima instituție muzeală din România și printre puținele din Europa acreditate să certifice competențele meșterilor populari – acești garanți ai valorilor identitare – să formeze generațiile viitoare și să asigure un viitor pentru ceea ce ne reprezintă cu fală în Europa și în lume. Mulțumiri merg către toți partenerii implicați și, în mod special, către echipa-fenomen a Muzeului ASTRA, care a înțeles că scopul unui muzeu este cu adevărat atins atunci când reușim să dăm viață exponatelor”, citând cele declarate de Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.
În acelaşi articol se menţionează şi că: „Proiectul Restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activităţi şi resurse regionale (CARR), finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România), în perioada 1 octombrie 2020 – 30 aprilie 2024. Acesta are o valoare totală de 3.076.185,18 euro, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 2.216.848,59 de euro”.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa, reprezentanţilor „Mussene I Sor Trondelag din Trondheim” (Norvegia), oficialităţi sibiene, printre care doamna Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu (de la care am primit o bucată din panglica tricoloră care s-a tăiat la inaugurare, pe care am dus-o la Tulgheş, judeţul Harghita), precum şi de prezenţa Ministrului Culturii, doamna Raluca Turcan, care, înainte de a lua cuvântul la tribună, a ţinut să-i salute personal pe toți cei declaraţi „Tezaure Umane Vii”, prezenţi în Piaţa Mică a Sibiului, cu această ocazie, invitaţi, de către Muzeul ASTRA, a lua parte la acest eveniment, ca păstrători ai vechilor meşteşuguri.
Evenimentul s-a desfăşurat sub un soare vesel; luările de cuvânt au fost scurte şi la obiect, iar după ce panglica a fost tăiată, am fost invitaţi, toți care deținem titlul de „Tezaure Umane Vii”, să vizionăm expoziţia Făurind Transilvania. Oameni şi meşteşuguri, amenajată la mansarda Casei Artelor. Expoziţia îmbină, într-un mod fericit, patrimoniul cu tehnica IT, povestind, într-o manieră inedită, despre meșteșugurile care au fost practicate în tot cuprinsul transilvănean. Am găsit expuse acolo, într-o vitrină, câteva „ştampile” florale, cu ajutorul cărora se făceau desene cu „mniruiele” pe pânza albă, după care se cosea, cu acul, modelul cămeşilor naţionale. Acele modele cu „ştampila” erau cusute, cu predilecţie, pe cămeşile de lucru, atât la Tulgheş, cât şi la Topliţa.
Îmi amintesc cum, în copilăria mea timpurie (pe la 3-4 anişori) o ajutam pe bunica să „ştampileze” modelul. Eu eram cea care ţineam materialul bine întins, ca să iasă modelul foarte corect. Am retrăit o frântură de copilărie vizitând expoziţia. După aceasta am gustat din produse tradiţionale româneşti care se servesc cu ocazia Sfintelor Paşti, dar și cu alte ocazii festive, oferite de producătorii locali din Sibiu, am stat la un „pahar de vorbă” după care, cei care ne-am exprimat dorinţa de a vizita muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, ne-am luat la revedere de la norvegieni şi de la oficialităţi şi am plecat spre acel loc minunat.
Cele două doamne de la muzeu, Mirela Creţu şi Alina Matei, care s-au ocupat de noi pe toată durata evenimentului, îşi „notaseră” în memorie, cu o seară înainte, că suntem şi tulgheşeni în grup; în consecinţă, la încheierea turului muzeului (amenajat pe o întindere de peste 45 hectare, fiind organizat pe regiuni, într-un peisaj care îţi oferă bucuria plimbării în linişte, dar îți și creează impresia că te găseşti într-o ţărişoară de poveste cu multe sate organizate pe bresle de meşteşugari) ne-au dus să vedem cum arată „Hanul din Tulgheş”. O mare bucurie pentru noi!
Vizitarea hanului, care este funcţional, a reprezentat, pentru mine personal, un vis împlinit. Am intrat, am fotografiat și am observat că au fost păstrate până şi sobele originale, din teracotă smălţuită, precum şi mobilierul care era la vremea când această clădire de patrimoniu a fost achiziționată și mutată la muzeu. Foarte frumos! Turnul este ca în fotografiile pe care le am din anii ʼ90. Poţi merge să mănânci şi să-ţi imaginezi că eşti în anii 1700 sau mai demult, savurând diferite preparate gastronomice tradiţionale. Poţi să bei doar o cafea sau un suc, în timp ce asculţi cum cântă păsărelele; alegerea îţi aparţine.
Ce mai! Am fost de-a dreptul fericită! A fost ca şi când aş fi făcut o călătorie în timp, regăsindu-mi cufărul fermecat, pierdut nu se ştie cum şi când… Dar m-am bucurat, căci se vede că cei care îl dețin în custodie îl îngrijesc, iar vizitatorii se bucură de frumuseţea şi bogăţia lui culturală.
Nu-i puţin lucru și, poate, mulţi dintre cei care trec pragul acestui han s-or fi întrebând: „Oare ce alte frumuseţi ar mai exista pe la Tulgheş şi ce fel de oameni sunt tulgheşenii”?
Iată dragii mei, aşa ne-am petrecut noi a doua şi a treia zi de Paşti în acest an.
Fie Domnul lăudat c-am mai prins zile senine,
Şi-am ajuns, să mai cunosc oameni buni în astă lume!
Suntem încă mulţi moşnegi şi băbuţe-n vrednicie,
Ştiind lemnu-a dăltui ori a coase câte-o ie…!
Dacă lucrul, mâna-l gată, gura zâce vreo cântare.
Băbătia bate-n doba cu strune tremurătoare…
Atunci, se trezeşte-n pripă, fluierul cel fermecat
Şi să vezi, iartă-mă Doamne, picioarele la jucat…!
Că aşa-i la meştereală când în şezători se strâng:
De socot că lucru-i gata, meşterul ,,joc” îi de rând.
Dar când gata-i şezătoarea şi de jucat oboseşti,
Îi dai gazdei „Doamne-ajută!” şi spre casă te porneşti.
Tot aşa şi noi plecarăm, din Sibiu, din „şezătoare”,
Rând pe rând, pe calea noastră, către case, fiecare.
Mulţumind de găzduire, în parte, la fiecare,
Deschidem către voi braţe, într-o largă-mbrăţişare!
Scrisă, dintr-o suflare, cu gândul la clipele frumoase, petrecute la Sibiu, alături de oameni dragi din tot cuprinsul României, în nouă zile ale lunii lui Florar, în anul de la Hristos 2024.
