-
Interviu cu prof. univ. dr. emerit av. Ioan Sabău-Pop, reprezentantul României la Curtea Internațională de Arbitraj Comercial, fost judecător, fost președinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș –
„România a pierdut în Transilvania peste 60 de milioane de euro din retrocedărite frauduloase de păduri, terenuri agricole și clădiri. Este un sistem legislativ necorespunzător, chiar interpretabil. De aceea, mulți judecători greșesc intenționat, iar alții neintenționat”, consideră prof. univ. dr. emerit av. Ioan Sabău Pop, reprezentantul României la Curtea Internațională de Arbitraj Comercial.
Netemându-se de violența cohortelor îndoctrinate cu fel și fel de viziuni distopice (neo-totalitare), care acționează fără scrupule precum o „mașină” de epurat valorile la scară mondialistă, reputatul nostru specialist în Drept – domnul prof. univ. dr. emerit av. Ioan Sabău Pop – a preferat să nu stea în expectativă și, observându-i pe diriguitorii „din umbră” cum ne înstrăinează Ardealul, a dus și duce o adevărată luptă – având „în spate” o impresionantă carieră juridică (22 de ani judecător, 27 de ani avocat, ex-vicepreședinte la Tribunalul Mureș) și didactică (profesor la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative) – cu neo-staliniștii care, după 1989, și-au dat toată silința (stahanovistă) să ne vadă pusă Țara pe butuci! Cu multă insistență, dar și intransigență, s-a dedicat cauzei naționale a românilor năpăstuiți și jefuiți, în special din Transilvania, fiind un vector decisiv de imagine publică (simbol al „Vetrei Românești”, al PUNR și al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș) și pe „frontul” sălilor de judecată, siderat de complicitatea la Marele Jaf al trădătorilor care ne conduc spre dezastru (deposedarea românilor prin retrocedarea frauduloasă a diferitelor proprietăți). Revoltat să îi vadă pe români cum sunt eliminați din centrele mari ale Transilvaniei, în numele unei așa-zise retrocedări care, de fapt, aduce atingere siguranței naționale, domnul profesor și-a dat tot concursul (în fața forurilor îndrituite) ca să se procedeze, în regim de urgență, la inventarierea tuturor retrocedărilor în așa fel încât cele frauduloase să poată fi revizuibile! Să-l urmărim, cu atenție, cu atât mai mult cu cât încă memoria istoriei imediate ne poate scoate, la liman, din fundătura în care suntem împinși deliberat!
– A vorbi cu un simbol al cauzei românilor ardeleni nu este lipsit de emoție…
– Asta este prima greșeală…
– Sunteți perceput ca foarte combativ în marile probleme ale Cetății, numită România…
– Și eu vă cunosc numele… din Presă!
– Sunteți specialist în Drept. Musai ar fi că auziserăți despre sintagma „stat de drept”, folosită de președintele sovietic Gorbaciov. Știați ceva, înainte de 22 decembrie 1989, despre faptul că în blocul comunist se procedau, în lanț, anumite schimbări care puteau influența și România?
– Nu m-au prins dezinformat! Nici naiv sau nepregătit! Mi s-au aprins „becurile”, sesizând foarte bine despre pericolele care pândeau România, după așa-zisa Revoluție din 1989… Aș dori să vă spun că, pentru angajamentele naționale, unii sunt obligați să o facă (Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare, cărora le datorăm lucruri extraordinare, aveau coroana pe cap și jilțul domnesc pe care stăteau), iar alții sunt angajați cu forță în demers, în mod voluntar și fără să aibă avantaj… Eu mă încadrez în această a doua categorie, avându-i ca pilde pe Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu…
– Aruncându-vă privirea, din 22 decembrie 1989 și până astăzi, credeți că avem de-a face cu un „stat de drept” real? Sau cu o lozincă?
– „Statul de drept” înseamnă respectarea legii. Este acolo unde legea este supremă, suverană, bună, în favoarea cetățeanului! Or, la noi, este o discuție pe această temă: în ce măsură legislația de după 1990 (stufoasă, confuză, aiurită, făcută de tot felul de amatori și nechemați), care personalizează niște interese, am putea să spunem că este o legislație pentru „statul de drept”? Avem, deci, o discuție! Trăiesc în fenomen și pot să vă spun aceasta!
– De ce ați folosit expresia „așa-zisa revoluție”?
– Se știe de toată lumea că au fost două planuri: Sistemul Socialist (am știut din 1987-1988 că este pe ducă, în primul rând economic) și cel Capitalist… Între ele era o competiție. Nicolae Ceaușescu a fost un exponent al sistemului cu economie etatizată, gata de colaps. Deci, destinul lui nu putea fi altul decât acela de a fi detronat, însă derularea împrejurărilor este o altă chestiune. Și eu am fost în Piață, între 20-22 decembrie 1989, fără să am pretenția că aș fi revoluționar! Și… vedeam oameni care fumau o țigară, trăgeau o înjurătură, aruncau țigara pe jos, o scuipau și o călcau cu piciorul, și aici s-au numit „revoluționari”! Or, în contextul dat, este o naivitate să crezi că un asemenea sistem poate să fie doborât de niște oameni care au ieșit pe stradă, revoltați, cu mesajul, mentalitatea și, desigur, cu gândirea lor că vor putea face ceva! Disperare era, fără discuție, pentru mulți dintre ei. În acel moment eram judecător. Eram mici favorizați de regim, nu eram defavorizați…
– Serviciile de informații au jucat un rol deosebit în întreg lagărul sovietic, Gorbaciov dând mână liberă KGB (prin 1986-1987) să creeze „Fronturi” în spațiul sovietic și în țările-satelit! Considerați că autoritatea politică națională, postceausistă, era una controlată?
– De KGB! Corect!
– Avem de-a face, deci, cu regizori și figuranți. Mi se pare că regizorii sunt în altă parte!
– Numele lor spune totul: Alexandru Bârlădeanu, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman… Este clar că nu erau… și, mă rog, lista poate să meargă la nesfârșit!
– În sensul că toată echipa politică, din 1989, nu era pur românească?
– Da, nu era și „emanația” revoluției! De aceea spun că a fost o revoluție inventată… Eu am vorbit și cu Talpeș (generalul Ioan Talpeș, director al SIE între 1992-1997 – n.a.), faptul că noi suntem Judecători și nu avem legitimare! Pentru că noi venisem din regimul trecut, nu am fost infiltrați, nu am fost aleși, nu am fost puși să judecăm pentru ce a fost după 1989! S-a întâmplat asta prin 1997-1998, este o altă problemă, dar faptul că serviciile secrete ungurești și rusești au făcut „revoluția” în România… Trebuie să rețineți un lucru foarte important, la întâlnirea de la Malta (întâlnirea la nivel înalt, din 2-3 decembrie 1989, dintre sovietici și americani – n.a) s-a stabilit cum să se procedeze și în ce sferă de influență să fie România. Nu s-a respectat, însă, ce s-a discutat acolo: nici serviciile secrete americane pe ruși, nici rușii pe americani! Două motive au prevalat: primul a fost că Ceaușescu a fost încăpățânat și a ținut de putere, iar al doilea că Serviciile enunțate s-au trădat între ele! Fiecare și-a tras preșul de sub piciorul celuilalt și a avut de suferit … cine? Poporul Român!
– Cum se împacă terorismul din 1989 cu ideea gorbaciovistă a „statului de drept”, promovată de liderul CFSN, Ion Iliescu?
– A, era o lozincă! Era foarte clar că nu se putea face „stat de drept”, în perioada respectivă, pentru că, pe de-o parte, sistemul avea o construcție generalizată, iar de pe altă parte, s-au distrus atâtea unități economice… Până la urmă, însă, sistemul a devenit decadent. Am pierdut în competiția cu Occidentul, cu capitalismul, sistemul în sine clacând! Aceasta este problema esențială! Iar ce a spus Ion Iliescu știm foarte bine! Vreau să vă mărturisesc și faptul că am vorbit cu generalul Iulian Vlad (șef al Departamentului Securității Statului – n.a.), a cărui carte am prezentat-o aici, la Târgu-Mureș, am fost rugat… O noapte întreagă am stat cu Iulian Vlad, am discutat foarte mult și i-am reproșat așa, direct, cum spuneți dumneavoastră, că ar fi trebuit să îl dea ei jos, să îl plimbe cu liftul până se plictisea… Să-l fi anihilat fără să fie victime! Că se putea face acest lucru, în 10-12 decembrie, mergând așa într-o formulă foarte bine organizată, cu Miliția… Și atunci, ar fi fost altceva. Dar nu s-a făcut așa și au ieșit victime. Și nu e bine! Iar aceasta este o problemă foarte importantă. Am discutat inclusiv cu Larry Watts (istoricul american al cărui volum „Ferește-mă, Doamne, de prieteni” este redat în publicația noastră în fiecare ediție – n.a.), trăiește în România și aduce servicii Țării cum nu aduce un istoric român… Ca atare, vorbiți cu o persoană care este cât de cât informată, documentată. Desigur, nu dețin adevărul suprem – nici nu a fost preocuparea mea! Preocuparea mea a fost ca să stau în serviciul cauzei naționale de pe puterea, mintea, forța și banii mei! Am cheltuit foarte mult (aproape toți banii din perioada respectivă), și gata! Se spunea că suntem un popor de mămăligă, dar uite că au apărut în istoria noastră (post-decembristă) două chestii care nu erau prevăzute în planul de destabilizare a României: „Vatra Românească“ și PUNR! Astea nu făceau parte din mecanismul celor care dirijau din umbră așa-zisa revoluție…
– Generalul Iulian Vlad a recunoscut (sau nu) implicarea Securității în prăbușirea regimului Ceaușescu?
– Am avut o discuție îndelungată cu el, Dumnezeu să-l ierte (că a trecut în lumea cealaltă!). A avut atitudini – verbale și mimice – prin care îmi dădea cumva dreptate, dar era un tip reținut… Făcuse închisoare, era un ofițer de talie, servise un sistem și, cum era, aș zice profesionist, nu putea ca (la o discuție avută cu el aproape o noapte întreagă), la o masă, să ducă la niște concluzii. Era foarte evitant ca să răspundă, concret, cum l-am „înghesuit” eu! El ce făcea? Ce m-a surprins la el era că aducea elogii fostului ministru de Interne, care a fost…
– Postelnicu?
– Nu, nu… Cel care a fugit în Ungaria, în 1989-1990, Drăghici (Alexandru Drăghici, șeful Internelor și Securității, între 1952-1965, și demnitar comunist două decenii, unul din cei mai mari torționari din anii comunismului – n.a.), stalinist notoriu…
– Credeți că Securitatea i-a pus la dispoziție lui Ceaușescu informațiile necesare? Reale? Pentru că, în seara de 20 decembrie, când ne-a vorbit de la TVR, Ceaușescu ne-a atras atenția că România reprezintă terenul unei conjurații între serviciile secrete occidentalo-răsăritene…
– Generalul Iulian Vlad atât mi-a spus (era de față și Aurel Rogojan) că Ceaușescu știa, era informat de ce se întâmplă… Îl informase și fratele lui de la Viena, Marin, care avea multe alte informații din surse occidentale. Că la noi erau „pieptănate“!
– Au murit atâția oameni (în 1989, martie 1990 Târgu-Mureș, iunie 1990, Piața Universității din București etc.) și au fost atâtea dosare în care urmărirea penală a rămas nefinalizată! Cum vedeți această situație? Este un eșec al Justiției?
– Vedeți dumneavoastră, ziariștii (cei care sunteți expresia opiniei publice), aici este o problemă!; trebuie să fie anchetatori de meserie, să fie probe și nu avem ce să așteptăm de la procurorii care trebuie să „cocoloșească”, să-mi fie iertat, niște evenimente… Niște fapte! Pe parcurs, lucrurile s-au derulat tot mai rău, au devenit depășite, mulți au decedat, interesul societății nu mai era același. Pentru că a apărut problema legată de supraviețuirea cetățeanului, situația economică din Țară s-a tot degradat. Jafurile economiei naționale se ridică la peste 2.000 de miliarde de euro, la o estimare simplă! Și, atunci, aceasta este o problemă! Nu putem pune un procuror militar să… (când vedem că s-a dat gradul de general celui care a făcut rechizitoriul lui Nicolae Ceaușescu)! Era un rechizitoriu pe jumătate de pagină! Am lucrat 23 de ani în Justiție și, la viața mea, am văzut multe rechizitorii… Acesta nu era un rechizitoriu, era o bătaie de joc! Or, asemenea individ (generalul respectiv), oare cum îl chema? Cel care a făcut… era procuror militar! Radu Voinea…
– Nu! Dan Voinea!
– Da! El a citit niște ziare, din ziare a făcut un rezumat și… Ăsta e rechizitoriu? Deci „omul nu era acasă”, în domeniul profesional. Și văd că mass-media îl promovează, îl aduce la interviuri… Și, în sfârșit, sunt și niște greșeli, fundamentale, dacă s-a ajuns să punem asemenea oameni! După aceea, a fost și un baschetbalist în funcția de procuror general al României…
– Cine? Köveși ?
– Nu. Înainte a fost un general de Armată și a fost pus procuror general al României, prin 1996… Dar, mai înainte, a fost procuror general un individ alcoolic și, atunci, cum să corectăm noi o asemenea instituție atât de importantă și să nu o primenim – nici cu oameni, nici cu sistem de lucru!
– Oare nu a fost Justiția și o „putere” anihilată? Nu au fost și factori externi care i-au influențat atitudinea de expectivă sau de tergiversare?
– Întrebarea dumneavoastră este metaforică! Pentru că nu există o distincție clară între autoritățile Statului! Constituția noastră se ferește să îi spună „putere în stat”, spune „cele trei autorități ale statului”… Justiția nu este altceva decât copia societății românești! Nu este o cupolă separată, este pe stradă, publică… Ceea ce se întâmplă în sălile de judecată nu este altceva decât aspectul spectaculos al Justiției – în sensul că se judecă în public, se înregistrează, se dă publicității și atunci apare ca un spectacol pe scenă. Aceasta este partea care este negată a Justiției și aici ar trebui să fie niște repere foarte clare!
– Cum v-ați raportat, dumneavoastră, la o astfel de Justiție?
– Mi s-a propus, de către Radu Ceontea (care îmi spunea „bătrâne pirat”!) să candidez la Parlament…, însă eu (care citisem la viața mea cărți și nu etichete) m-am încrezut în faptul că Justiția, într-o lume democratică, va fi altfel! Dar nu, m-am înșelat amarnic! A fost o adevărată cacealma! Pentru că, între 1990-1997 (când am rămas Judecător), am văzut degradarea totală a sistemului judiciar! Acum, dacă vedem că se întâmplă același lucru la Târgu-Mureș, Constanța sau Iași, nu înseamnă că oamenii sunt neapărat de vină; este de vină sistemul judiciar în sine. Aici este problema! Noi o învinuim pe judecătorea aceea de la Mangalia, care nu a citit dosarul, lui Köveși că nu știu ce a făcut, dar trebuie să ne focalizăm pe sistem. Acesta trebuie să primenească din interior, să producă eficiență, forță, dreptate, valoare… Și exact asta nu produce!
– „Sistem, sistem…”! Nu sunt și acolo niște oameni?
– Păi, de sistemul judiciar – de acesta am vorbit, nu de sistemul paralel! Care există și acela… și există de când lumea! Poli de putere sunt în locuri diferite. Nu sunt acolo unde credem noi. Nu sunt! Polii de decizie sunt în altă parte și ne trezim tot timpul, vedeți ce se întâmplă…
– Ce înseamnă „în altă parte”?
– Păi, sunt locuri unde se iau decizii oculte! Cum a fost, de pildă, „întâlnirea din sufrageria lui Gabriel Oprea”! Ei, acolo unde este un loc paralel, o situație ocultă… În multe alte locuri s-a întâmplat treaba aceasta, unde deciziile sunt luate în altă parte! Și, vorba lui Victor Socaciu, „noi rămânem tot ca proștii”!
(va urma)
