8 septembrie (†) NAŞTEREA MAICII DOMNULUI

Cu ocazia zilei de naștere, cei mai mulți oameni sărbătoresc împreună cu familia și cu prietenii bucurându-se; însă astăzi, când prăznuim nașterea Maicii Domnului, cu mult mai mult se cuvine să ne veselim.
Cultivarea veștii celei bune a izbăvirii de către profeții Vechiului Testament, încununată de așteptarea Dreptului Simeon, ne determină să înțelegem și mai profund măreția tainei ce se descoperă, prin nașterea în lume a Maicii Domnului nostru Iisus Hristos.
Rânduirea acestei date sărbătorești la începutul anului bisericesc evidențiază faptul că, odată cu nașterea Maicii Domnului, se pune temelia lucrării mântuirii și tot cu acest prilej se ivesc zorii zilei celei neînserate (a opta) din Împărăția Fiului Celui născut al ei.
Din perspectiva faptului că Sfinții Ioachim și Ana au urcat Muntele Golgotei împlinind canonul unei viețuiri sfinte și și-au purtat crucea, suferind ocara celor care îi considerau o familie blestemată, din pricina nenașterii de copii, putem conchide că Maica Domnului și-a înviat părinții, întru bucuria Duhului Sfânt.
Maica Domnului, întrucât a sălășluit în ea Pâinea vieții, Lumina cea neînserată, pe Dătătorul Legii și Arhiereul Hristos, dăruiește prin nașterea ei viață și sens chipurilor vechi testamentare care au anticipat-o, și anume: năstrapa, chivotul, candela, Tablele Legii, Sfânta Sfintelor. Întrucât Domnul Iisus s-a odrăslit în pântecele Preacuratei Fecioare Maria, în chip mai presus de fire pentru a uni cerul cu pământul, semnele minunate arătate celor vechi prin toiagul lui Aaron care a odrăslit și respectiv scara lui Iacov, pe care urcau și coborau îngerii, își găsesc împlinirea astăzi (8 septembrie) cu prilejul nașterii Maicii Domnului.
Însoțirea părinților sfințiți Ioachim și Ana se încadrează în planul lui Dumnezeu, care a unit astfel cele două demnități: cea împărătească a Proorocului David (Sfântul Ioachim) cu cea preoțească a lui Aaron (Sfânta Ana era fiica preotului Matan), pregătindu-se astfel aluatul omenesc, pentru trupul pruncului Iisus.
Compasiunea pe care o simțim față de Sfinții Ioachim și Ana, cărora nu li s-a primit darul la templu, fiind și apostrofați pentru sterpiciunea lor, parcă și mai mult ne ajută să simțim marea bucurie, prilejuită de faptul că bunul și drăguțul Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile. Deci, mai întâi participăm la necazul părinților Maicii Domnului, ca apoi să tresăltăm de veselie, la auzirea veștii celei bune aduse de Sfântul Arhanghel Gavriil.
Întrucât Maica Domnului rodește din ființa unor părinți copți întru virtute, fiind pe drept cuvânt o fiică a rugăciunii și a postului, după dreptate o putem numi pe Preacurata Fecioară Maria o floare sădită de mâna lui Dumnezeu în sihăstrie (pustia Hozevei – peștera Sfântului Ilie).
Dacă cei mai mulți părinți aproape că își sufocă și își idolatrizează copiii, neconcepând o plecare a acestora la mănăstire, Sfinții Ioachim și Ana s-au rugat atât de curat, încât au uitat de propria bătrânețe și au închinat-o pe fiica lor templului din Ierusalim, chiar de la vârsta de trei ani; Maica Domnului devenind astfel, darul recunoștinței făcut de părinții ei lui Dumnezeu, pentru darul iubirii ce s-a revărsat din cer asupra lor.
Cunoașterea realităților ce caracterizează și însuflețesc praznicul Nașterii Maicii Domnului ne edifică asupra faptului că părinții care nu pot da naștere de copii pot dobândi sau pot deveni roditori cu ajutorul credinței, a postului și a rugăciunii, după modelul ascezei depuse de Sfinții Ioachim și Ana. Așadar, cu cât părinții vor cere mai mult de la Dumnezeu această binecuvântare, cu atât vor percepe că nașterea copilul lor este o minune și o coborâre a cerului în casa lor.
În situația în care copilul devine rod al comunicării părinților cu Dumnezeu și ia ființă din aluatul iubirii treimice formate din mama, tatăl și Dumnezeu, atunci copilul va căpăta o mare însemnătate, deoarece devine încă de la primele zile un personaj cheie în desfășurarea sau împlinirea planului Părintelui ceresc. În această situație, conștiința părinților credincioși se potențează prin conștientizarea realității potrivit căreia copilul este deopotrivă odrasla părinților trupești, dar și fiul/fiica lui Dumnezeu. Din perspectiva acestei abordări, părinții își vor construi relația cu propriul copil, din prisma găsirii răspunsurilor la întrebările: Ce mă învață Dumnezeu și Legea Sa să fac sau să nu fac pentru copilul meu? Din acest punct de vedere, educația religioasă a copilului devine un act de recunoștință al părinților față de darul primit de sus și o implicare a părinților în împlinirea gândului lui Dumnezeu față de copilul lor.
Nașterea unui copil cerut de la Dumnezeu are menirea de a întări legătura dintre cei doi părinți și Tatăl cel ceresc, iar creșterea și educația copilului îi va înscrie pe părinți într-o stare de dialog cu Dumnezeu. Ziua nașterii va înscrie în calendarul inimii părinților sentimentul binecuvântării lui Dumnezeu și, totodată, îi va însufleți pe aceștia, pentru a dori să-și cinstească propriul chip divin prin nașterea de mai mulți copii, simțind mereu vie nevoia de a lucra la sporirea comuniunii de iubire, din sânul familiei și a bisericii, ajungând astfel la asemănarea cu Dumnezeu.
Nașterea unui copil care a fost cerut de la Dumnezeu va crea în sufletul părinților o încredere în purtarea de grijă a Celui de sus, astfel încât ei vor fi insuflați de nădejdea că cele necesare traiului și celelalte griji nu vor provoca un stres în sufletele lor, ci le va oferi mereu liniște și încredere și îi va îndemna pe respectictivii părinți să apeleze mereu la ajutorul dumnezeiesc, în toate privințele. Sub imperiul acestor adevăruri spirituale putem conchide că ziua nașterii trebuie să fie sărbătorită mai întâi de toate în chip duhovnicesc.
Pregătirea prin post și rugăciune înainte de a da naștere unui copil consider că contribuie esențial și la curățarea bagajului de informație genetică a părinților și la transmiterea unui bagaj cromozomial sfințit copilului. Așadar, consider că preocuparea părinților ar trebui să vizeze mai ales acest aspect, dat fiind faptul că sănătatea copilului este un lucru de mare însemnătate.
Fie ca nașterea Maicii Domnului să ne umple de nădejde sfântă sufletele și să ne îmbrace în haina încrederii, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de noi.
Pr. dr. Cristian Vlad Irimia
Biserica „Izvorul Tămăduirii”
Staţiunea Covasna, ROMÂNIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *