În Cronica comunelor Buzae, preotul Gheorghe Neagovici Negoescu, din Întorsura-Buzăului, scrie că, pe la 1700, în Depresiunea Întorsurii Buzăului ar fi existat vreo 35 de familii. Nu știm, însă, câte erau în Vama-Buzăului.
Istoricul Ioan Ranca relatează că, în anul 1785, Mihaly Beldi, stăpânul feudal al locului „cere autorităților brașovene să nu ridice pușca văcarului Man din Vama-Buzăului, că o primise de la curte” (curtea nobilului – n.n., cf. Ioan Ranca, Românii din Secuime). Deducem că, în anul 1785, în Vama-Buzăului erau multe vite, dacă era nevoie de păstor cu armă, pentru paza de hoți și animale sălbatice. Multe vite într-o localitate presupune și un număr mare de locuitori.
În Memoriul „vămășenilor”, din mai 1848, către ierarhul Andrei Șaguna, atunci Episcopul Ardealului, ca și în Scrisoarea lor, din 12 februarie 1853, către George Barițiu, se menționează existența a 100 de familii, iobagii și jelerii grofilor Beldi și Mikes. În Conscripția (Recensământul) din anul 1852, în Vama Buzăului sunt menționate 124 familii, 653 adulți și 104 prunci și prunce (cf. documentelor din Arhiva CEDMNC, Dosar III 6/1852, filele 31, 32, 33). Deci, un număr mai mare în recensământ, denotă că erau și familii libere, nesupuse acestor stăpâni feudali.
Numărul relativ mare de locuitori dovedește o permanentizare de locuire pe această vatră din vremuri trecute; argument care combate opiniile necunoscătorilor istoriei, că zona aceasta a fost nelocuită, pustie, o „terra deserta”, până în secolul al XVlII-lea.
Combatem această opinie cu informații despre locuitorii implicați în multe evenimente, pe plan local, dar și național. În documentele mai sus menționate găsim numele unor familii care dăinuie și astăzi. Locuitorii satelor din Depresiunea Întorsurii Buzăului, administrativ numită Buzăul Ardelean, la sfârșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului al XX-lea, se remarcă prin acțiunile de emancipare și afirmare, atât locală, cât și națională. Aceștia aveau legături cu Brașovul și Țara Bârsei, dar și cu Țara Românească, legături care au contribuit la formarea și cimentarea convingerilor despre necesitatea libertății lor de sub stăpânirea străină și a unității românești pe tot cuprinsul Vechii Dacii.
Pentru atingerea acestui ideal, ardelenii „buzăeni” au pornit pe calea instruirii lor, trimițându-și copiii la învățătură, în Brașov, Sibiu, dar și în România. La începutul secolului al XX-lea, găsim în fruntea comunității multe familii din zonă, cu oarecare situație economică, care se remarcă și pe calea emancipării civice și a acțiunilor de emancipare națională; familiile: Bobeș, Russu, Stroe, Negoț, Popica, Coltofean, Baba, Drăgan, Buzea, Sporea, Mirică, Drăghici și altele.
Vom prezenta câteva familii din Vama-Buzăului, despre care avem mențiuni în documentele vremii, în ultimele două secole: Baba, Mirică, Buzea, Sporea, Coman, Modroiu, Drăgan, Popica, Filip, Drăghici etc.
Familia Baba
Numele de familie Baba nu este des întâlnit în satele românești din zonă. În Vama-Buzăului numele Baba apare în documente la 1851: Ioan Baba, jeler al grofului Beldi Venzel și Dumitru Baba jelerul lui Beldi Oalbărt. Unele familii Baba au locuit până la sfârșitul secolului al XX-lea, la baza dealului Venzel (posibil fiind urmașii jelerilor acestui feudal Beldi). După anul 1851, numele Baba, apare frecvent în diverse situații, adesea în fruntea comunității.
La 1864, numele lui Ioan Baba este prezent între cei 29 de semnatari ai Petiției vămășenilor către Dieta Transilvaniei.
La 30 ianuarie 1900, protocolul bisericii din Vama-Buzăului, luat în ședința sinodului parohial, alege delegat la Sinodul Protopresbiterial de la Brețcu pe cantorul Nicolae Dogariu și pe George Baba, bărbat de încredere.
Familiile Baba au fost cunoscute în localitate ca oameni serioși, vrednici și devotați intereselor comunității.
Putem urmări evoluția familiei lui George Baba, menționat mai sus, în documentul bisericii, de la 1900 până azi. Bărbații din această familie, Baba, nu au stat departe de frământările timpului. S-au implicat activ în frământările din noiembrie 1918, pentru Unirea cu România.
Tânărul Gheorghe Baba (fiul lui George Baba de mai sus) a însoțit delegatul comunei, pe preotul Ioan Modroiu, la Adunarea Națională de la Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918.
Ulterior, după marea izbândă a eliberării și Unirii cu România, Gheorghe Baba a continuat să fie activ în comună. A făcut parte din Consiliul Comunal Local, între anii 1918-1920. A reprezentat comuna Vama-Buzăului, la Primăria Buzăului Ardelean, în Întorsura-Buzăului, până la 1 ianuarie 1924, când s-a reînființat Primăria în comuna Vama Buzăului.
Gheorghe G. Baba a făcut parte din delegația sătenilor la organele statului, pentru aplicarea reformei agrare din anul 1921 (cf. Primarii Comunei Vama-Buzăului).
După integrarea administrativă a comunei în România Mare, locuitorii se integrează și politic în societatea românească, inițiind partide politice în localitate. Gheorghe Baba este fruntaș al Partidului Național Liberal în perioada interbelică. Datorită prestanței de care se bucura în comună este ales primar, în anul 1938. Liberalul Gheorghe Baba a fost primar aproape trei ani, între 1938-1940, timp în care partidele politice erau interzise de Regimul Carlist. Primarul Gheorghe Baba a fost un bun gospodar al localității. S-a remarcat, în plan administrativ, prin multe inițiative benefice în comună, în vremurile vitrege din acei ani. Astfel, a întreprins demersuri legale pentru intabularea terenului cumpărat în anul 1924, pentru sediul Primăriei, acțiune realizată prin colectă publică, votată de obște. A sprijinit învățământul administrativ și social, asigurând pentru copiii săraci o masă la cantina școlii.
Spiritul civic al fostului edil s-a transmis și celor doi fi ai familiei, care au activat în administrația publică: Gheorghe, în Brașov, ca funcționar la Primărie, și Ion la Primăria orașului Cluj.
Fratele primarului Gheorghe Baba, Nicolae (Culiță) Baba, a fost la fel de bine cunoscut în localitate, fiind comerciant în Vama de Sus, respectat și apreciat de săteni.
Fiica acestuia, Elena Baba (căsătorită Tohăneanu), a fost prima educatoare din comună, a deschis grădinița de copii, funcțională din anul 1952. A fost și o vrednică și pasionată activistă culturală, organizând formații de dansuri locale și formații corale, apreciate la concursuri naționale, premiate frecvent cu locul întâi.
O altă ramură a familiei, locuind la intrarea în comună dinspre nord, a fost familia lui Ioan (Niță) și Valeria Baba. Au fost harnici gospodari și buni întreprinzători. Au desfășurat activitate comercială în propria gospodărie, dar au înțeles și nevoia oamenilor de întrunire, de comunicare, de socializare și distracție, pentru care au amenajat și o sală de dans, renumită în perioada interbelică.
Timp de un secol, numele Baba a fost în prim plan în comună, alături de alte familii.
În a două jumătate a secolului al XX-lea, altă familie Baba iese în evidență. Este familia lui Ioan și Ana Baba, din centrul comunei, la poalele dealului lui Venzel. Din această familie se afirmă pregnant fiul lor, Ioan Baba, aviator, care s-a remarcat în aviația militară a Țării. A urcat pe treptele profesiei până la gradul de colonel. Pentru meritele profesionale și manageriale a fost numit comandantul Aeroportului Militar din Craiova, până la vârsta pensionării.
În semn de prețuire și cinstire a meritelor sale, colonelul Ioan Baba a fost declarat de Consiliul Local Comunal, Cetățean de Onoare al comunei Vama-Buzăului, în anul 2008.
Bărbații din neamul Baba au fost prezenți la chemarea Țării sub arme, unii devenind eroi, jertfindu-și viața pentru România: în Primul Război Mondial a căzut Alexandru Baba, iar în Al Doilea Război Mondial, Ioan Baba.
Familiile Baba au asigurat, alături de ceilalți locuitori, dăinuirea în timp pe vatra comunei, cu cinste și demnitate.
