♦ „Mai demult oamenii, în lipsa acestor mijloace, a telefonului, a faxului, a grămezii de mașinării, aveau liniște, aveau simplitate”(Sfântul Paisie Aghioritul)
Plantă otrăvitoare a sădit Lucifer în ființa omului. Și mă refer exclusiv la mândrie. Pentru că mândria e pomul răului.
Un stareț de-al nostru de la Sfântul Munte Athos, spune limpede că românii sunt mândri. Mulți sunt care nici nu au auzit de cuvântul smerenie. Pentru că smerenia nimicește mândria. Auzi și mulți credincioși, dar și preoți care spun cu superficialitate: „Sunt mândru de Țara mea!”. Aceasta e o deviere de la Dreapta Credință.
„… căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15). „Ce îmi trebuie mie Evanghelie?”, îți răspund cei mai mulți.
Dar un mare savant român a spus răspicat că dintr-un popor atâta rămâne, cât a trăit în duhul Evangheliei.
Dar noi iarăși ne amintim din Evanghelie cum apostolii îi cer Domnului să le arate cine e mai mare în Împărăția cerurilor.
Concurența aceasta omenească ucide. Primul gând e cum să-l facem pe aproapele sclav. Iată ce spune Arhimandritul Athanasie Mytilineos în cartea „Marele război și venirea antihristului”, despre această tendință de superioritate pe care o avem cu toții:
„Este o înclinație, o tendință a omului de a-și dori să fie superior. Atunci când această înclinație, această tendință ia dimensiuni exagerate, bolnăvicioase și nevindecabile, acest om cere, nici mai mult, nici mai puțin decât să i se închine lumea ca lui Dumnezeu”.
Dar răspunsul Mântuitorului e cu adevărat împărătesc. Adică ne sugerează să ajungem a avea curățenia și nevinovăția copiilor. Prin urmare, să fim smeriți, dar nu proști, ci înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Despre toate acestea dă răspuns Mântuitorul în capitolul 18 din Evanghelia Sfântului Apostol Matei.
„În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus și I-au zis: Cine oare este mai mare în Împărăția cerurilor? Și chemând la Sine un prunc, L-a pus în mijlocul lor. Și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei, cap. 18:1-3).
Ajungând la maturitate și bătrânețe, unii ne pierdem luminarea dumnezeiască și odată cu ea piere din suflet și bunătatea, blândețea și trezvia.
Acum, în vremea noastră, e foarte greu să mai cerem aceasta minții noastre. Pentru că omul se închină în prezent internetului, telefonului, mașinii și duhului desfrânării. Sunt urgii și mai demonice decât acestea, dar nu le așez pe hârtie fiindcă alungă total evlavia. Ce e de făcut? Să facem cum a poruncit mai sus Mântuitorul. Deci să începem din clipa aceasta îndumnezeirea sufletului prin cultivarea iubirii cu toată ființa pentru Dumnezeu și a iubirii semenilor ca pe noi înșine.
Aceasta este Legea iubirii. Dacă am lucra tot timpul această lege, atunci Parlamentul și-ar înceta activitatea. Cum să învățăm această sfântă lucrare, vom afla din Pateric, Filocalie și Evanghelie. Să facem ce ne spune Domnul nostru Iisus Hristos în aceste Sfinte Cărți.
Dar nu numai în Evanghelie găsim astfel de învățăminte, ci și în sentințele filosofilor. Aristotel de pildă spune un lucru care mi-a oprit mintea în loc: „… Începutul absolut a toate este Dumnezeu, pe când al virtuților este evlavia”.
Vedem că dacă s-a scos cursul de filocalie și filosofie din universitățile românești, o mare parte dintre studenții români s-au sălbăticit. Filosofie nu. Religie nu. Armată nu. De unde să vină evlavia în sufletul lor. Și atunci, în lipsa cunoaşterii de sine, „tinerii se adapă cu băutura tristeții și a amărăciunii, își umplu inima de durere, ducând o viață cu neputință de urmat”, așa ne învață Sfântul Nectarie din Eghina.
Deci lipsind luminarea dumnezeiască din sufletul creștinilor, locul îi e luat fulgerător de mândrie, adică de Lucifer, cel care vine cu o falsă lumină artificială și pe care o identificăm cu lumina ecranelor telefoanelor, tabletelor și a miliardelor de televizoare. Televizorul din fiecare casă a luat locul icoanei și, totodată, e ochiul demonilor. Cât de viclean se strecoară diavolul în casele oamenilor și implicit în mințile și inimile creștinilor o spun sfinții, mucenicii și profesorii adevărați de teologie.
Sfântul Paisie Aghioritul spune că „și astăzi Biserica este încercată pentru că lipsește luminarea dumnezeiască și fiecare înțelege lucrurile cum îl taie capul. Mai e și slăbiciunea umană, așa că iau naștere patimile, după care seceră diavolul” (Sfântul Paisie Aghioritul, Cum să luptăm cu diavolul, p. 19).
