Solist vocal al Ansamblului Folcloric „Rapsodia Călimanilor”, Livia Harpa (foto) a realizat numeroase documentări etnografice, de-a lungul timpului, în zona Toplița, din nordul județului Harghita, cu accent pe port, case tradiționale, obiceiuri și repertoriu muzical. Răspunde cu generozitate solicitării mele și îmi dă informații despre întrebuințarea locală a câtorva plante.
Livia Harpa: „Cunoașterea buruienilor de leac este acea înțelepciune a omului pe care a primit-o de la Dumnezeu, prin credință și strânsă legătură cu Divinitatea. În popor se spune că Dumnezeu a lăsat o «buriană de leac» pentru fiecare boală și i s-a descoperit omului acest lucru prin aplecarea și respectul față de Creația lui Dumnezeu, față de natură. Deținerea acestor «secrete» îi făcea pe oameni mai siguri pe ei în lupta cu bolile lor și bolile animalelor pe care le aveau în gospodărie. Această știință era transmisă din generație în generație, fiecare copil prelua din priceperea părinților și la rândul lor le dădeau mai departe.
Prima lecție de «medicină naturistă» am primit-o în copilărie, când m-am rănit cu sapa la picior. Mica (mama – n.n.) a alergat și a căutat limba oii (pătlagină), mi-a aplicat-o pe tăietură și așa am aflat că oprește sângerarea și ajută la cicatrizare. Forăstăul (turiţa mare) are aceleași proprietăți și era folosită și pentru îmbăierea oilor, tot în scop cicatrizant. Mătăcina (melisa) este planta cu care se curățau stupii, mirosul puternic al plantei avea rol dezinfectant și de a ține dăunătorii la distanță. Cilimnina (filimica) este, de asemenea, o plantă cu proprietăți cicatrizante.
Măselariţa, buruiană cu care bătrânii se tratau la măsele, de aici cred că provine și denumirea ei. Planta este toxică și se folosea doar pentru a clăti gura, fără a se înghiți. Proprietățile ei sunt de amorțire, anestezie în durerile dentare.
Iarba tatii (tătăneasa), bătrânii o foloseau la ameliorarea durerilor reumatice și o preparau sub formă de unguente sau macerate. Unguentul preparat în casă era făcut cu unsoare (untură de porc) și rădăcină de iarba tatii, uscată și măcinată. Maceratul era preparat din spirt de cazan, în care se puneau câteva rădăcini de plantă și se lăsau la macerat 2-3 săptămâni, după care se puneau comprese pe părțile dureroase sau se făceau frecții. În copilarie am văzut la o mătușă că făcea același lucru cu flori de crini albi, gălbenele și urzică; beneficiile acestor plante puse la macerat au puteri vindecătoare sau de ameliorare ale problemelor provocate de reumatism”.
Manualele de medicină naturistă arată și ele că pătlagina (foto) poate fi folosită extern în cazul unor răni superficiale, dar și al mușcăturilor și înțepăturilor de insecte, datorită proprietăților antiinflamatoare, antibacteriene și antiiritante. Planta poate ameliora iritațiile minore. Conține alantoină, care acționează împotriva germenilor și bacteriilor, având și efect răcoritor. Sub forma de ceai se poate folosi pentru beneficiile asupra tractului digestiv, dar și a căilor respiratorii, ca metodă alternativă de tratare a răcelilor, gripelor și bronșitelor.
Turiţa mare sau „bagheta vindecătoare a zânei” este supranumită „regina tuturor plantelor” ori „planta care tratează orice boală”. Printre proprietățile sale se numără cele diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante, anticancerigene, și nu numai.
Melisa, cunoscută și ca lămâiţă sau roiniţă, este o plantă aromatică și parfumată, cu acțiune benefică asupra sistemului nervos, contribuind la calmare și la un somn liniștit. Are proprietăți antiinflamatorii, antiiritante, tonice și calmante. E folosită în aromaterapie, medicină, dar și în preparate culinare.
Filimica, pe care noi toți o cunoaștem drept gălbenea, are mai multe denumiri populare dintre care amintesc: gălbenare, ochişele, ruginele, stâncuţă… Filimica are efect de curăţare, stimulează circulaţia sângelui şi grăbeşte vindecarea rănilor. Crema de galbenele este folositoare în flebite, ulcere varicoase, degerături, arsuri, în tratarea micozelor și a alergiilor cutanate”.
