Până la organizarea unor servicii de medicină modernă sub egida statului, între anii 1950-1960, oamenii recurgeau exclusiv la proprietățile curative ale plantelor și la cunoștințele „vracilor”, cei care moșteneau din familie și, la rândul lor, dădeau mai departe cunoștințe despre tratarea și îngrijirea bolnavilor. În combaterea diferitelor boli, aveau alături doar natura și credința. În satele din jurul actualului municipiu Toplița, situat în nordul județului Harghita, dispensarele umane au început să apară în jurul anului 1960. În sate și cătune, practicile medicinei tradiționale au continuat și după apariția acestor servicii de specialitate și știm că aceste practici nu au dispărut în totalitate nici azi.
Dimpotrivă, există de mult timp tendința de a combina medicina alopată cu cea naturopată. Dacă medicina alopată, bazată pe studii științifice, încearcă să trateze o problemă specifică, medicina naturopată se adresează întregului sistem (omului ca întreg), iar pentru asta folosește planta întreagă (nu doar frunzele, tulpina sau rădăcina, nu doar florile sau fructele) și se adresează bunei funcționări a întregului organism și bunăstării generale a omului.
În încercarea de a afla cum se tratau și cum se îngrijeau în trecut oamenii din nordul județului Harghita, am apelat – așa cum ați constatat și până acum – la cunoștințele unui grup de persoane, care au preluat cunoștințe de medicină tradițională din familie, de la părinți și bunici. De data aceasta am primit informații de la Bogdan Urzică, a cărui familie a trăit în Subcetate și Hodoșa, în mijlocul naturii, generații la rând.
Cosmina Marcela Oltean: – Care erau cele mai folosite plante în familia voastră, cele care nu lipseau niciodată din casă?
Bogdan Urzica: – Am învățat câteva lucruri despre plante de la bunici și părinți. Erau câteva plante nelipsite din casă, iar bunica făcea ceaiuri din combinații de plante, pe care le mai facem și azi. Plantele des folosite de bunica și de tata erau: coada şoricelului, sunătoarea, cimbrişorul, săcăreaua (chimen – n.n.), ciuboţica cucului, fructele de măceşe, talpa gâştii, trei fraţi pătaţi și coada racului.
– Poţi da un exemplu de ceai din combinaţii de plante?
– În general, bunica făcea o combinație de ciuboţica cucului cu coada şoricelului, sunătoare și fructe uscate de măceş. Noi încă facem periodic acest ceai.
Pentru a ne da seama ce efecte putea avea acest ceai al bunicii și ce probleme combătea, să ne oprim pe rând la plantele pe care le conținea:
Ciuboţica cucului este o plantă medicinală cu proprietăți cunoscute din cele mai vechi timpuri. Este recomandată pentru ameliorarea unor probleme precum: crampe, spasme și dureri reumatice. Planta conține și salicilaţi, principalul ingredient al aspirinei.
Coada şoricelului ajută în cazul unor probleme digestive precum enterocolite, gastrite, colici gastrice; este o plantă des folosită în dureri menstruale, reumatism, nervozitate și alte afecțiuni asociate. Printre principalele proprietăți ale plantei se numără cele antiseptice, antispastice și diuretice.
Sunătoarea poate grăbi procesul de vindecare a rănilor ușoare, poate ajuta la ameliorarea stărilor depresive și ajută în ameliorarea problemelor digestive, contribuie la eliminarea toxinelor, la detoxifierea ficatului, reglează tranzitul intestinal și calmează durerile de stomac.
Fructele de măceş, bogate în vitamina C, susțin sistemul imunitar, dețin proprietăți anti-îmbătrânire, ajută în cazul unor probleme ale articulațiilor, precum artrita, sprijină sănătatea inimii și sunt folosite și în diete. După ce sunt culese, aceste fructe trebuie uscate cât mai repede, pentru a nu-și pierde substanțele active.
(Consultanţi: Doina Dobreanu, profesor, publicist, etnograf, și Raluca Olaru, herbalist, fitoterapeut)
