Biserica Ortodoxă Română prăznuiește, în ziua de 26 septembrie a fiecărui an, amintirea unei personalități uriașe pentru cultura și spiritualitatea Poporului Român: Sfântul Voievod Neagoe Basarab, care și-a pus pecetea însușirilor excepționale cu care a fost înzestrat de Dumnezeu și a lăsat urme de neșters în conștiința colectivă a românilor, într-o perioadă istorică zbuciumată și nefavorabilă, la începutul veacului al XVI-lea, când „mai toată creştinătatea se temea de puhoiul otoman ce ameninţa, năvalnic şi fanatic, libertatea atâtor popoare” († Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Politică luminată de credinţă. Neagoe Basarab, un principe ctitor de biserici şi pedagog creştin [Text publicat în vol. Dăruire şi dăinuire. Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor, Editura Trinitas, Iaşi, 2005, p. 150-154, revizuit şi îmbogăţit de autor în 2021, la împlinirea a 500 de ani de la trecerea Sfântului Voievod Neagoe Basarab la viaţa veşnică (1521-2021)], în: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/mesaje-si-cuvantari/politica-luminata-de-credinta-neagoe-basarab-un-principe-ctitor-de-biserici-si-pedagog-crestin-165933.html).
Neagoe Basarab a fost Domn al Țării Românești o perioadă relativ scurtă, de numai 9 ani (23 ianuarie 1512 – 15 septembrie 1521), însă a reușit, în acest răstimp, să se impună drept un urmaș vrednic al marilor bazilei de la Constantinopol, un conducător creștin în cel mai adevărat sens al termenului, un apărător al Ortodoxiei din sud-estul european, un domnitor evlavios și, mai ales, un mare binefăcător al Bisericii Ortodoxe din spațiul tradiției ortodoxe bizantine. Născut în familia boierilor craiovești, tânărul Neagoe a primit o educație aleasă, ajungând să stăpânească mai multe limbi, printre care greaca, latina, slavona și turca, a călătorit prin țări din centrul Europei și în Imperiul Otoman și a dobândit o cultură vastă. Începând cu anul 1501, a primit diferite dregătorii la Curtea Țării Românești (postelnic, mare postelnic și mare comis) și – poate cel mai important aspect biografic, care îi va marca personalitatea – a devenit ucenic duhovnicesc al Sfântului Nifon, fost Patriarh al Constantinopolului, devenit Mitropolit al Țării Românești, în timpul domnitorului Radu cel Mare (1496-1508). De bunăseamă, viitorul domnitor a deprins de la Sfântul Nifon rugăciunea și trăirea isihastă, precum și profunzimea gândirii teologiei ortodoxe în duh patristic.
Urcarea sa, ca domnitor, pe scaunul Țării Românești, la 23 ianuarie 1512, avea să fie cu totul binecuvântată de Dumnezeu, căci, în scurt timp, el se va dovedi un voievod înțelept, un om al păcii, un domnitor care a gestionat cu înțelepciune treburile Țării și „un conducător realist pentru timpurile grele prin care trecea creștinătatea din sud-estul Europei, marcate de ofensiva islamică a Imperiului Otoman sub conducerea sultanului Soliman Magnificul” (Pr. Ciprian Florin Apetrei, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, model de conducător creştin, în: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sfantul-voievod-neagoe-basarab-model-de-conducator-crestin-157364.html).
„Însemnătatea domniei lui Neagoe stă în fapte de ordin bisericesc. Sub acest voievod s-a clădit cea mai frumoasă dintre bisericile pământului românesc: Biserica Mănăstirii de la Curtea de Argeș. Elegant proporționată, lucrată din materiale de cea mai bună calitate, împodobită bogat, ea a stârnit admirația contemporanilor și poate fi considerată, pe drept cuvânt, printre capodoperele arhitecturii din întreaga lume” (Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. II, ediție îngrijită de Dinu C. Giurescu, București, Editura ALL, 2010, p. 109). Târnosită cu mult fast la 15 august 1517, această biserică a constituit un semnal puternic de solidaritate creștină a domnitorului cu popoarele ortodoxe subjugate de otomani. Una dintre frescele pictate de Dobromir Zugravul din Târgoviște, în această monumentală biserică, reprezintă portretul votiv al lui Neagoe Basarab și al familiei sale, considerat drept o capodoperă a artei medievale românești, frescă aflată, în prezent, în custodia Muzeului Național de Istorie a României. În portretul votiv, Neagoe Basarab ține chivotul bisericii împreună cu Doamna Despina Milița, însoțiți de fiii și de fiicele lor, ale căror nume sunt însemnate deasupra capetelor.
Domnitorul Neagoe Basarab a acordat numeroase ajutoare mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, astfel încât el este considerat și pomenit drept ctitor și binefăcător la 13 din cele 20 de mănăstiri atonite, pe care le-a renovat, le-a înzestrat cu valoroase obiecte de cult și la care a făcut, anual, generoase danii în bani. Dintre acestea se remarcă în special ajutoarele și daniile făcute la mănăstirile: Cutlumuş, Marea Lavră a Sfântului Atanasie, Ivir, Pantocrator, Vatoped, Xeropotam, Hilandar, Rusicon, Xenofont, Zografu.
Dar și în Țara Românească domnitorul a renovat și a ajutat mai multe mănăstiri: „acoperă cu plumb Tismana, termină Mănăstirea Dealu, ajută mănăstirile Cotmeana, Vişina, Dobruşa, Cozia, aduce icoana Sfântului Gheorghe de la Constantinopol la Mănăstirea Nucet” († Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Politică…, Ibidem). „De asemenea, între ctitoriile lui se află şi biserica Mănăstirii Snagov din judeţul Ilfov, construită în timpul domniei sale (1512-1521), după model monahal atonit” (Ibidem).
Dincolo de activitatea sa de ctitor și sprijinitor al lăcașurilor de cult din Țara Românească și din Muntele Athos, opera prin care dăinuiește, peste veacuri, gândirea creștină, în duh patristic și filocalic, a Sfântului Domnitor Neagoe Basarab, o reprezintă capodopera sa Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, începută în ultimii ani de viață ai săi. Numită de Constantin Noica drept „întâia mare carte a culturii românești” (Constantin Noica, Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească, în vol. Pagini despre sufletul românesc, București, Editura „Humanitas”, 1991, p. 14), din această scriere se relevă, în primul rând, o intensitate a vibrației creștine, o asimilare profundă a trăirii isihaste, o colecție de gânduri, sfaturi și învățături, adresate nu mediului monahal, ci unui viitor om de stat, unui conducător care poartă, mai presus de sine, răspunderea mântuirii unei țări și unui neam care se confruntă cu mari și iminente primejdii. Din Învățăturile lui Neagoe Basarab răzbat cu putere idei fundamentale în care valorile creștine sunt sincronizate „cu cele etern omenești: binele, dreptatea, adevărul, respectul pentru om și demnitatea lui” (Dan Zamfirescu, Marea carte a identităţii româneşti în Europa Renaşterii şi în cultura universală, în: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, versiunea originală, București, Editura „Roza vânturilor”, 1996, p. XIV). Aceste idei, străbătute de o reală înzestrare poetică și de o mare forță oratorică sunt rodul unei personalități uriașe, de vocație religios-morală, care a realizat o capodoperă literară, prima din istoria literaturii române, străbătută în întregime de un fior liric, întărit de arta înveșmântării cuvântului puternic, încărcat cu suflet omenesc și insuflat cu duh dumnezeiesc.
Trecut, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2008, în rândul Sfinților Români, Binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab rămâne și astăzi, după 501 ani de la mutarea sa la viața veșnică, un exemplu viu de înțelepciune, evlavie, iubire de Dumnezeu și de semeni, un model excepțional, pe care generația actuală ar trebui să-l poarte permanent în suflet și în minte.
Cu mijlocirile Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, mântuiește sufletele noastre!
