Stejari în furtună. Avocat Daniela Mocanu-Soare (I)

Pe deplin conștientă de dezastrul național, generat în mod ocult de „arhitecții” loviturii de stat din decembrie 1989, avocata Daniela Mocanu-Soare, în calitatea sa de consilier juridic al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, în acele zile fierbinți, și-a manifestat tăria de caracter, devenind ulterior singurul „bărbat” al instituției și, deși era în plină adolescență, a reușit să rămână în analele istoriei ca fiind unul din acei neclintiți „stejari”, ai românismului, care nu s-au înclinat în fața „furtunii” segregaționiste a extremiștilor maghiari din Ardealul nostru românesc!
Nu am fost surprins, la finele unui interviu în care av. Daniela Mocanu-Soare a excelat, printr-un regal oratoric de anvergură, să pot constata cum, înnobilată de atuul Credinței în harul lui Dumnezeu, a reușit să ne transmită, printr-o analiză evenimențială (postceaușistă) implacabilă, miza enormă la care s-a făcut părtașă, alături de alți patrioți români, prin atitudinea dezinteresată (pe viață și pe moarte) pentru ca românii din mult urgisitul Ardeal să nu fie de rangul 2 în propria lor Țară! Veți observa desigur că, prin fiecare cuvânt rostit, ne transpune, unanim, într-o „altă lume”, de o grozăvie neștiută și nespecifică epocii noastre, pe care, în cele mai multe cazuri, o tratăm cu indiferență sinucigașă…
– Constat, cu regret, că Presa de astăzi, tributară unor interese meschine, are tendinţa să cenzureze mai abitir ca pe vremea regimului comunist…
– Vrând-nevrând, deranjăm ba pe unul, ba pe altul…
– Cum v-au prins / surprins evenimentele din decembrie 1989?
– Eram, atunci, în Târgu-Mureș. Locuiam cu mama pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. De ce simt nevoia să precizez adresa? Pentru ca să vă pot răspunde foarte emoțional la întrebare! Blocul meu era situat, chiar pe marginea bulevardului, în zona Politehnica II. În preajma dezastrului, căci în opinia mea a fost un dezastru național, eram cu mama mea în casă, încordată. La vremea aceea nu eram căsătorită. Cum aveam fereastra apartamentului orientată spre stradă, am auzit dintr-o dată (pe înserat), un vuiet provocat de mulțime! Și apoi, prin perdea, am observat șiruri întregi de români (mai bine zis cetățeni), dar de vorbit se vorbea numai românește. Parcă erau la o paradă militară, toți aliniați (în șiruri) veneau… Cartierul „Tudor Vladimirescu” este cel mai mare și cel mai populat cartier, cu români, din Târgu-Mureș. Pe măsură ce vuietul se întețea în mulțimea aflată în marș, am început să descifrăm ceea ce se scanda… Și ne-am cutremurat! Am înțeles, în vuietul acela înfiorător (cum se întunecase, era o stare de apăsare fantastică), cum se cutremură Țara! Cum se întâmplă un dezastru! Am înțeles ce anume striga, scanda: „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”. Apoi, mulțimea s-a apropiat de zona în care domicilia (și domiciliază) mama mea și unde mă aflam (cum v-am spus)… Am observat că erau șiruri întregi perfect aliniate, mi s-a părut că la mijloc era o organizare! Nu părea nimic spontan! Pentru că nu poți merge într-un marș, spontan, aliniat perfect! Vedeam aproape numai bărbați, toți scandau la fel… Parcă erau dirijați, parcă învățaseră un rol! Acesta a fost modul în care am perceput, eu, la momentul respectiv. Ne-a cuprins o stare de panică! Am zis: Țara este în pericol, se va întâmpla un dezastru! Și, nu numai în opinia mea, iată constatăm că dezastrul chiar s-a produs! În memorie, îmi reapăreau cuvintele rostite de Nicolae Ceaușescu, la al XIV-lea Congres, în care atenționa populația că se pregătește un complot internațional contra Statului Român, faptul că agenturile străine pregătesc o lovitură de stat, iar România va cădea pradă acestui atac și își va pierde suveranitatea, independența. Și nu se știe dacă nu cumva nu va fi dezmembrată ca stat și ca Țară!
– Îmi amintesc că a invocat, atunci, inclusiv anularea Pactului Ribbentrop-Molotov! O propunere care a iritat Moscova sovietică!
– Nu mai sunt sigură exact de alte argumente politice pe care le-a adus Nicolae Ceaușescu atunci! Pentru că nu eram pregătiți noi, populația, adică oamenii de rând, de astfel de lucruri… Cenzura comunistă, știți că funcționa perfect, se triau foarte drastic informațiile care ne erau date prin mass-media. Nu puteam să înțeleg lucrurile în profunzimea lor. Eram foarte tânără, aproape un copil. Nu puteam să simt greutatea profundă și pericolul major pe care el (Ceaușescu – n.a.) dorea să îl transmită prin acel limbaj specific care era utilizat conform nomenclaturii și obiceiurilor de exprimare din acel moment… Dar, da, am rememorat câte ceva din atenționările pe care le făcuse în discursul de atunci și am înțeles că, iată, se confirmă previziunea pe care el a lansat-o public aproape în cel de-al 12-lea ceas! În sfârșit, deci, cu o stare de groază, de panică, am întâmpinat declanșarea evenimentelor din 1989… Și am resimțit că Țara, nu doar noi, ca simpli cetățeni (nu doar eu și mama, pentru că eram femei și eram singure în casă), însă și Țara noastră toată, era într-o mare primejdie, enorm de mare primejdie!
– Nu aveaţi informaţiile nici de la posturile de radio, externe, cu emisiuni în limba română?
– Nu, nu aveam! Având în vedere că ani mulți am trăit împreună cu mama, din adolescență și încă mult timp după lovitura de stat din 1989, aveam mai mult preocupări uzuale, de zi cu zi, nepreocupându-ne de mersul politic, de curentele care circulau în afara granițelor Țării. Deci, nu… Nu aveam nici un fel de informații, eram total izolate!
– Când aţi văzut că Ceauşescu a invocat proximitatea unei imixtiuni externe, cu scopul destabilizării regimului de la Bucureşti (aşa cum reuşiseră să destabilizeze toate regimurile din blocul comunist), v-aţi gândit că, poate, este implicată şi Ungaria?
– La momentul când am înțeles că el simte un mare pericol, nu știam în ce măsură (în exprimarea lui) se referă la pericolul personal și de grup. Pentru că era exponentul numărul 1 al Statului Român (șeful statului). Sau dacă se referea la pericolul real și iminent al Țării și al poporului în totalitatea sa. Pentru că foarte multe voci, informații neoficiale, încercau să convingă pe diferite căi (tot neoficiale), populația, că riscul există doar pentru membrii CC al PCR (mai ales pentru soții Ceaușescu, care trebuiau să înțeleagă că a sosit momentul retragerii lor din această poziție politică și statală, că era momentul unei înnoiri). Deci se minimaliza pericolul, reducându-l la eliminarea (într-o formă sau alta, mai mult sau mai puțin agresivă, mai mult sau mai puțin pașnică) a celor doi (soții Ceaușescu și probabil alte câteva persoane apropiate din anturajul lor cu conexiuni în Comitetul Central).
– Dar informaţii despre tensiunile diplomatice româno-maghiare, înainte de 1989, aveaţi?
– Am fost conștientă că ori de câte ori va exista o slăbire în stabilitatea, organizarea și funcționarea Statului Român, ne vom putea confrunta în orice moment cu pericolul maghiar! Pentru că intrigile vin de la Budapesta… În familia mea, de copil am crescut cu atenționarea că trebuie să fim foarte vigilenți cu ce se întâmplă în jurul nostru, în județ, în partea aceasta a Țării, pe care cu drag o numim Ardeal, deoarece conlocuitorii sunt predispuși și foarte ușor de mobilizat în momentul în care s-ar redeschide conflictul româno-maghiar!
– Să speculeze criza de putere ca să o folosească în favoarea lor?
– Da, ca și pretext pentru recuperarea Ardealului și refacerea Ungariei mari – visul lor istoric, care din păcate rămâne de actualitate…
– Vă adresez o întrebare mai grea!
– Oricâte! Dacă pot, răspund. Dacă nu, nu…
– Suntem la aproape 35 de ani de la momentul respectiv! Şi este adevărat că, atât Academia Română, cât şi marii noştri istorici, invocă sintagma loviturii de stat (şi eu, în cercetările documentare, am fost printre primii care au folosit-o). Acum, este regretabil că, deşi se vorbeşte tot mai mult de o lovitură de stat, nu se merge cu analiza mai departe şi nu se răspunde la întrebarea: cine sunt organizatorii din umbră ai loviturii de stat? Pentru că avem de-a face cu regizori şi figuranţi! Iar când vorbim despre evenimente, de obicei ne referim la figuranţi şi nu la regizori! Totuşi, este important că, acceptând că ziua de 22 decembrie 1989 reprezintă sfârşitul libertăţii şi începutul dramei naţionale a României („îmbrăcate”, pompos, în acţiuni mediatizate cu diversiunea că aceea este o zi a libertăţii), suntem în ipostaza impardonabilă (pentru mintea noastră) să nu ştim, în fond, cine ne conduce! Deci, dacă ţara noastră este ocupată, cine sunt cei care au ocupat-o? Aceasta este întrebarea.
– Reformulând această întrebare (cu permisiunea dumneavoastră), înțeleg să vă spun opinia mea! Da, știu cine sunt actualii conducători ai Statului Român…
– Conducători cu adevărat!
– Este destul de transparentă conducerea reală a Statului Român, întrucât nici nu s-a ferit cineva să o țină la secret! Marile puteri, în frunte cu SUA, sunt cele care fac direcția politică principală a României! Și UE! În opinia mea, desigur!
– Bine! şi atunci, vă pun o altă întrebare: puteţi să-mi spuneţi numele unui român, dar nu alogen, din Guvernul României?
– Actualul Guvern?
– Nu, mă refer la autoritatea de stat din 1989… Care să fi fost un român get-beget!
– Acum eu, ca simplu cetățean, nu am și nu pot să am informații atât de confidențiale privind originea, evoluția și subordonarea neoficială nedeclarată, a celor care, vremelnic, au condus, în cei 34-35 de ani, România! Dar nu contează dacă ești, din punct de vedere etnic, sută la sută român! Contează mentalitatea, faptele şi efectul acestora – dacă au fost de importanță națională și și-au pus amprenta asupra evoluției pozitive sau negative a poporului și a Statului Român, sau nu!
– Să revenim la opinia dumneavoastră, anume că 1989 a avut ca efect o dramă naţională!
– Categoric, da!
– Atunci…
– O confirmă însăși viața pe care o trăim.
– Doamna avocat, cum s-au pliat evenimentele din 1989 pe atmosfera de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş? Lucraţi de multă vreme acolo?
– Am să vă spun: evenimentele m-au „prins”, din punct de vedere profesional, în funcția de consilier juridic al ISJ din Târgu-Mureș! Eram singura juristă a inspectorului, asigurând asistența juridică a instituției, asigurând asistența juridică a întregului personal din învățământ pe raza întregului județ Mureș. Intrasem în ISJ în 1988, deci eram în funcție de un an și patru luni când s-a produs lovitura de stat. Ce efect a produs răsturnarea puterii și a regimului politic de la București, resimțită în județul nostru și, mai precis, în învățământul mureșean? Vă voi spune cum am perceput eu răsturnarea, la nivelul structurii ISJ și, în general, în viața de zi cu zi a cetățenilor orașului Târgu-Mureș și ai județului Mureș! O fac în calitatea mea de martor ocular, dar și ca victimă, alături de ceilalți târgu-mureșeni de origine română! Pot să vă relatez adevărul și numai adevărul! Pentru că, presupun, de aceea mă intervievați, este un moment al adevărului! Ca infinit multe altele care s-au spus și probabil vor fi de-acum încolo – un adevăr istoric! Inspectorii școlari care erau la acea dată în funcție erau etichetați (direct sau indirect, sau pur și simplu și ei o resimțeau) ca fiind comuniști, exponenți ai vechiului regim. Și, atunci, una dintre sintagmele care erau clamate era „Jos comunismul!”. Și, implicit, „Jos comuniștii!”. Prin urmare, colegii mei (deși eram un copil în comparație cu ei), manifestau…
– Ce vârstă aveaţi?
– Aveam 28 de ani! Inspectorii aveau vârste de la 40-45 de ani în sus. Se temeau de ceea ce li se putea întâmpla. Și nu atât profesional, în sensul de a pierde funcțiile din aparatul școlar (fie inspectori școlari, fie funcționari), dar unii dintre ei se temeau chiar pentru libertatea lor! Erau stări foarte imprevizibile, care se puteau produce în orice moment. Teama, frica, erau sentimentele cele mai puternice, vizibile; care îi „măcina” pe cei din jurul meu! Nu mă încadram în această categorie (cel puțin sub aspectul stării de teamă), ci mai degrabă ca un observator a ceea ce se petrece în jurul meu, deoarece, cum v-am spus, aveam vârsta pe care o aveam. Nu eram membru de partid, eram nou venită în ISJ și nu am fost implicată în niciun fel de acțiuni reprobabile care să îmi dea temeri sau mustrări de conștiință. Eram, deci, un om curat și liber! Ce s-a întâmplat, ca să nu exced prea mult cu această analiză psihologică, comportamentală, a celor care erau prinși ca funcționari și etichetați ca fiind comuniști, vă pot spune: colegii mei căutau să-și găsească ore în funcție de pregătirea lor profesională (a pleca la catedră) sau de a rezolva câte un post de conducere în școlile din municipiu, ori județ. Inspectorul școlar general (Ștefan Bența) era primul care era cel mai interesat să-și găsească alternativă! Rapid și onorabil! Inspectorul de cadre, inginerul Molnar (al cărui frate făcea parte din Comitetul Municipal al PCR orășenesc), cât și doamna Molnăreanu, erau foarte vizați – pentru că, probabil, conflictul apăruse exact de la distribuirea posturilor în învățământ, a titularizărilor pe post ale cadrelor didactice și atunci acest loc era unul dintre locurile care acumulau foarte multă tensiune și dezaprobare din partea multora dintre cadrele didactice care nu reușiseră să-și obțină un post în învățământ într-o localitate preferată! Mai ales în oraș! Și, atunci, a fost un prim eșantion care s-a simțit față în față cu pericolul confruntării cu publicul mult nedorit! Ei, când colegii mei erau derutați (și se crease un haos în ISJ din punct de vedere al organizării și funcționării instituției), colegii inspectori maghiari se simțeau foarte stăpâni pe ei. Erau mai puțini, numeric, dar erau foarte activi. Nu din punct de vedere profesional, ci politic – deși nu aveau voie să facă aceasta de pe poziția de inspectori școlari, conform Legii învățământului, încă aflată în vigoare. Dar ei făceau, în acel moment, DOAR POLITICĂ! Îmi amintesc de o inspectoare de limbă maghiară, Farcaș, dar mai ales de contabila șefă Donath Adele (de origine maghiară), ambele cu vechime în ISJ, nu se temeau deloc că vor fi etichetate ca fiind comuniste! Dimpotrivă! Erau atât de ancorate în problemele politice, specific maghiare, încât aveai impresia că nici nu mai sunt salariații Statului Român, că nu mai au în fișa postului responsabilitățile specifice încadrării juridice pe post în ISJ! Mai ales că doamna contabil-șef a avut soțul inspector în ISJ (așa a acces și dânsa pe postul respectiv), pur și simplu au transformat birourile în care lucrau în adevărate „redute” ale luptei antiromânești și de incitare la lupta antiromânească a cadrelor didactice de etnie maghiară, chiar și a elevilor, a părinților copiilor din instituțiile de învățământ din Târgu-Mureș și din alte localități ale județului Mureș! Se închideau cu cheia în birouri, purtau discuții telefonice îndelungate (ocupând firele de telefon ore și ore întregi!). În sfârșit, trecem peste aceste aspecte, care au devenit comportamente vizibile, fără niciun fel de rezervă, discreție! Deci, practic în ISJ s-a creat o falie între inspectorii români, încă aflați în funcție, și inspectorii maghiari și ei aflați în funcție! Cei români erau cuprinși de panică și de groază, căutând loc de refugiu și de auto-salvare, iar cei maghiari (dominatorii) erau triumfali și incitau la răzvrătire! Inspectoratul funcționa în clădirea de pe strada Gheorghe Doja, unde se află și astăzi, pe lângă alte instituții și redacția ziarului „Cuvântul liber”.
Birourile noastre erau dispuse la etajul 2 și, respectiv, o parte din etajul 3 al acelei clădiri. La etajul al 3-lea (sau cum i se spunea, în glumă, „podul” ISJ), acolo era situat și biroul contabilului. De acolo puteam, vrând-nevrând, să văd „turismul” care se făcea din partea etnicilor maghiari, modul în care se coordonau acțiunile, se organizau ședințele, se dădeau „ordine”, se mobilizau adepții de etnie maghiară pentru adunări antiromânești, în școlile și liceele din orașul Târgu-Mureș, în principal, dar și în multe alte localități din județ: Sovata, în special, dar și în sate ca Ibănești, Poienița… În sfârșit, am început să observ că se pregăteau și niște masive „mișcări” ale cadrelor didactice, inițiative pornite din partea maghiarilor, prin care voiau să desemneze noi inspectori școlari (până la acea dată, conform uzanțelor și prevederilor Legii învățământului, accederea în funcția de inspector școlar se făcea prin numire politică, nu prin alegere sau concurs). Ei bine, inițiativa aceasta a fost pornită din partea cadrelor didactice maghiare, evident insuflată de către inspectorii maghiari și, în special, de contabila-șefă (care a jucat un rol fundamental în răzvrătirile care s-au produs pe bandă rulantă în oraș și în județ). Au determinat aceste adunări, la nivel de mari instituții școlare (marile licee din Târgu-Mureș și din județul Mureș), să se „exprime” sub forma unui fals vot. Nu a fost un vot democratic, nu a fost o procedură legală – pentru că nu exista o nouă Lege a învățământului care să justifice juridic acest tip de procedură! S-au „desemnat” inspectori pentru reprezentanții etniei maghiare! A fost menținut inspectorul Farcaș (v-am spus că a fost foarte activ politic, însă interesul principal era să se acceadă la funcția de conducere a ISJ! Însă, existau argumente peste care nimeni nu putea să vină cu contra-argumente și să își impună punctul de vedere. Și anume: proporția etnică la nivel de județ (Mureș) – iar procentul de reprezentare a etniei române era semnificativ mai mare decât al etniei maghiare! Și, atunci, nu s-a putut impune un inspector general de etnie maghiară! Deci, nu se mai vorbea de competență profesională, acuratețe morală, activitate didactică, rezultate profesionale obținute în munca educativă și instructivă cu elevii! Nu! Ni se impunea, prin urmare, conform lozincii imperative maghiare AICI ȘI ACUM, rezolvarea imediată a problemei; „acum suntem la putere, acum facem noi legea!”. Ceva de genul: „Noi (maghiarii) trebuie să conducem, iar voi (românii) trebuie să vă supuneți! Nu discutăm, executăm! Noi dăm ordine!”. Și așa ne-am „trezit” în ISJ că „apare” un profesor de origine etnică maghiară, Tokes Andras (fratele „pastorului” Timișoarei, care multă vreme a fost declarat „erou” al „revoluției” române din decembrie 1989). Cine era, însă, acesta? Tokes Andras era profesor de Fizică la Liceul „Papiu”, nesemnificativ, iar moral era considerat un fel de dandy al cadrelor didactice din Târgu-Mureș – pentru că era un bărbat prezentabil, necăsătorit (cel puțin oficial), care nu se remarcase prin nimic în domeniul activității instructiv-educative la catedră. Dar era fratele pastorului menționat, iar acesta era argumentul suprem, „suficient”, invocat de maghiari! Ei bine, pe acest „criteriu” politic ne-a fost impus ca inspector școlar general adjunct al ISJ Mureș! Și partea română „trebuia” să ia act, că – deh! – aceasta era voința părții maghiare!
– Dreptul forţei, nu forţa dreptului!
– Exact! Că este voința etnicilor maghiari, că pe el îl vor și el va fi, „fără discuție”!
– Pe fondul radicalizării raporturilor interetnice, când partea maghiară a devenit tot mai insistentă în ce priveşte segregaţionismul şi în domeniul şcolar, care a fost reacţia reprezentanţilor Ministerului Învăţământului?
– Ministerul era inexistent! Și în relația cu ISJ Mureș și față de situația învățământului în ansamblu, față de situația cadrelor didactice și a elevilor din județul Mureș! Eu, însă, nu pot să cred că haosul în Ministerul Învățământului era atât de mare încât să nu aibă niciun fel de informații, cel puțin din partea serviciilor secrete (care aveau obligația să informeze despre starea de pericol și haos create prin acțiuni antiromânești, destabilizatoare). Pur și simplu, noi nu existam pentru Ministerul Învățământului! Trebuie să recunosc că acolo era o doză de haos pentru ceea ce se întâmpla de fapt în toată Țara (eu am exemplificat doar ISJ Mureș, ca martor ocular și jurist), dar – repet -această stare de lucruri s-a produs în inspectoratele din întreaga Românie! Dar totul a pornit de la București, de la Ministerul Învățământului. Căci întreaga conducere a Ministerului Învățământului a trebuit să se retragă (înalții demnitari numiți conform Legii învățământului și procedurilor politice de la acea vreme), deoarece forțele oculte, care au destabilizat Țara, l-au adus și l-au impus pe Mihai Șora în funcția de ministru al Învățământului.
– Nu era adjunct?
– Nu, era ministru plin. Venise direct de la Paris. Era un bătrânel total rupt de realitate și absolut fără niciun fel de viziune, după zeci de ani de absență, asupra stării în care găsea Țara. Și, mai ales, învățământul! Era un element pur decorativ, avea în jur de 74-75 de ani la acea dată, deci rolul lui se rezuma la a ocupa locul și să-i fie folosit numele ca fost disident al regimului comunist! În rest, el pur și simplu „vegeta” în Ministerul Învățământului, venea și stătea câte puțin, se ocupa de alte probleme (nu îi contest valoarea de scriitor, de om de cultură), ci îi contest rolul și rostul lui în Ministerul Învățământului, într-un moment crucial pentru soarta Statului Român, a Poporului Român și, mai cu seamă, a învățământului românesc! Învățământ care, la fel ca și în celelalte domenii de activitate, a fost bulversat în baza unui PLAN DIABOLIC, întocmit în exteriorul granițelor românești și pus în aplicare pentru destabilizarea (anihilarea) Statului Român pe toate planurile!
– Deci, Ministerul Învăţământului a fost ca şi inexistent pe fondul tensiunilor de la Liceul „Bolyai”!
– Da! Pur și simplu aveam impresia că suntem abandonați! Nu doar în situația învățământului, ci pe toate planurile! Din această cauză, având în vedere că „fierbea” învățământul românesc (că era o tensiune ajunsă la cote fantastic de mari și apăsătoare în instituțiile de învățământ, care perturba grav activitatea de zi cu zi, curentă, a elevilor, a cadrelor didactice, atmosfera din instituțiile de învățământ, plus având ISJ destabilizat), s-a hotărât ca, temporar, în locul lăsat vacant, prin retragerea fostului inspector general Ștefan Bența, să preia conducerea ISJ inspectorul de Matematică, Nicolae Ciurcă. Se făcuse, de fapt, să zicem, nedeclarat și nerecunoscut, o înțelegere între partea română, prin Nicolae Ciurcă, în sensul de a ajunge inspector școlar general, și partea maghiară, prin acceptarea lui Tokes Andras ca inspector general adjunct (care să se ocupe de învățământul minorităților din județ). Și acum, să vă răspund… Constatând noi că suntem abandonați, că nu avem autoritatea necesară de a reechilibra atmosfera în întregul sistem de învățământ județean, am fost puși în situația de a vedea cum li se interzice, elevilor și cadrelor didactice românești, accesul în instituțiile de învățământ (respectiv în Liceul „Bolyai Farkaș” din Târgu-Mureș și în Școala Generală din Ibănești)! Au fost primele două instituții în care li s-au interzis, în diminețile zilelor de 4-6 februarie 1990, românilor să intre în școli! Dimineața, la ora 8, au fost închise porțile școlilor nominalizate, iar elevii și profesorii de etnie română nu au mai putut să intre la ore! În această situație, am înțeles că nu putem sta cu mâinile încrucișate: v-am spus că instabilitatea în inspectorat, în condițiile în care toată lumea era cu ochii spre plecare, atinsese limite insuportabile… Și, atunci, am discutat cu gazetarul Ioan Cismaș, de la „Cuvântul liber”. Eram cu locurile de muncă în aceeași clădire, ne cunoșteam. Soția dânsului era profesoară de Chimie, la Liceul „Papiu”, eminentă. Și i-am spus: nu se poate să lăsăm lucrurile așa, să nu intervină absolut nimeni și să nu li se permită (elevilor și profesorilor români) să intre la ore – așa ceva este un comportament fascist, care nu poate fi tolerat! Iar dânsul mi-a răspuns: Bun, ce-i de făcut? Păi, zic, dacă cei de la Ministerul Învățământului nu ne răspund la telefon, mă voi duce eu la București! Nu eram cea care ar fi trebuit să meargă, pentru că reprezentantul ISJ care răspundea de întreaga activitate din învățământ era „nou-ajunsul” (încă nu era nici numit, nici votat, dar era… „nou”!, căci s-a autoinstalat, inspectorul general Nicolae Ciurcă (care evita abordarea acestor subiecte și nu găsea de cuviință să intervină, să restabilească ordinea, disciplina și normalitatea în învățământul județului)! Și, atunci, am plecat eu la București! Și am acționat la nivelul Ministerului Învățământului, în sensul că am intrat în audiență în cabinetul ministrului Mihai Șora. Atunci l-am cunoscut, pe viu, cum se spune…
– Ce impresie v-a lăsat?
– Era un bătrânel, un bunic, drăguț, simpatic, politicos, dar care m-a ascultat ca și cum spuneam povești de pe o altă planetă… Foarte blând, foarte atent, dar visător… M-a lăsat să-i spun tot ce am vrut… Bineînțeles, m-am dus pregătită cu o esență – i-am semnalat problemele și starea inadmisibilă în care se află o parte dintre dascălii și elevii români în județul Mureș! Adică: faptul că s-au închis porțile, s-au pus lacăte și nu au fost lăsați să intre la ore nici elevii, nici profesorii români! Și, atunci, mi-a spus că mă roagă să repovestesc, tot ce i-am spus lui, secretarilor de stat! Și-am luat-o de la început, apoi am fost „plimbată” în alte birouri și am repetat tot ceea ce îi spusesem domului ministru. Am vorbit cu trei secretari de stat, adjuncții ministrului: Octav Stănășilă, Domeny (pentru maghiari) și Otto Stamp (pentru celelalte minorități, altele decât cea maghiară). Am spus că nu mă pot întoarce la Târgu-Mureș fără să nu aduc o rezolvare a blocajului din învățământ, a conflictului care tot degenera și se putea ajunge la comiteri pe bandă rulantă de infracțiuni cu violență contra elevilor și profesorilor români!
– Când s-a întâmplat, în luna februarie?
– Da, în februarie 1990!
– Şi?
– Și am cerut insistent să se constate că tot ce am semnalat este conform cu realitatea și că situația nu mai poate continua în această stare, conflictuală, care încalcă drepturile fundamentale ale elevilor, profesorilor și părinților în propria Țară! Au deliberat și au hotărât că vor veni la Târgu-Mureș. Apoi, am ținut legătura telefonic! M-am întors la Târgu-Mureș și m-au anunțat că în data de 6 februarie (la o zi sau două după venirea mea de la București) vor veni în Târgu-Mureș, ceea ce m-a determinat să îi informez pe directorii școlilor din Târgu-Mureș, în special la școlile care se aflau în situație conflictuală (respectiv Liceul „Bolyai” și școala din Ibănești). Aceștia au format niște comisii, reprezentative, prin dascălii și părinții copiilor afectați de abuzurile inadmisibile care s-au făcut, prin interzicerea lor de a pătrunde în sălile de clasă și a desfășurării procesului de învățământ. Astfel, în data de 6 februarie, s-au prezentat cei trei secretari de stat deja amintiți. Ei au venit mai întâi la ISJ și, de acolo, am mers împreună la Primăria Municipiului Târgu-Mureș și acolo, în sala festivă, s-a desfășurat o discuție care avea drept scop analizarea cauzelor care au degenerat în situația conflictuală și abuzurile la care s-a ajuns în învățământul mureșean. Primăria era înconjurată de tot felul de cadre didactice din partea românilor, căci au participat numai români la acel miting care s-a făcut cu ocazia sosirii celor trei secretari de stat. Erau și copii cu ghiozdane, părinții ținându-i de mânuțe, care strigau: „Vrem să învățăm!”, „Vrem să fim lăsați în școlile noastre!”, „Noi nu suntem români împuțiți!”, „Noi suntem cetățeni ai României, cu drepturi egale!”, „Noi nu plecăm din școlile noastre și din școlile târgu-mureșene!” etc. Cu alte cuvinte: noi nu plecăm ACUM ȘI AICI, în sensul de a părăsi școlile, orașul și de a ne părăsi pământul străbun; vrem să trăim și să conviețuim cu etnicii maghiari exact cum am trăit și conviețuit până la producerea conflictului… S-au solidarizat cu noi și cadrele didactice de la Institutul de Medicină și Farmacie, noi fiind în legătură cu reprezentanții studenților de aici (respectiv Ovidiu Budișcă, Moraru, etc)… Foarte multe cadre didactice universitare au participat și s-au solidarizat cu cauza elevilor din învățământul preuniversitar, ei înșiși având o problemă fundamentală (la nivelul învățământului superior de medicină) cu cadrele didactice universitare maghiare de la IMF (acestea și studenții maghiari doreau înființarea unei universități de medicină, maghiară, în care să nu aibă acces candidați sau potențiali studenți români!). Deci segregaționismul pe criterii etnice a fost laitmotivul mișcării antiromânești desfășurate la Târgu-Mureș, atât în învățământul preuniversitar (grădinițe, școli primare, gimnaziale, licee), cât și în învățământul superior (ținta fiind în special IMF)! Am admirat la vremea aceea gradul de implicare, fără niciun fel de rezervă, a celor mai valoroși profesori IMF: Copatoiu, Olaru, Zeno Opriș. Lista este foarte lungă, nu are rost să dau alte nume, ca, de exemplu, profesorul Dogaru, renumit medic urolog (de fapt, aproape toți doctorii cu prestigiu au devenit membrii fondatori ai Uniunii Naționale „Vatra Românească” alături de noi, eu însămi fiind, cu Radu Ceontea, Ioan Sabău-Pop și alții, membru fondator al „Vetrei”).
– Al „Vetrei Româneşti”?
– Da! Uniunea „Vatra Românească” era o organizație socio-culturală și de atitudine civică. Ea s-a născut spontan în momentul când ne-am confruntat cu riscul de a fi obligați să părăsim Târgu-Mureșul și Ardealul…