– Aveaţi voie să vă implicaţi în politică? Oricum, preşedintele interimar Ion Iliescu a dezavuat din faţă activitatea unei mişcări naţionale româneşti la nivel de stat şi a contestat-o…
– Domnul președinte Ion Iliescu nu numai că nu a intervenit pentru rezolvarea favorabilă și restabilirea ordinii și disciplinei în județul Mureș, în special în învățământul mureșean, dar a făcut tot ce a putut pentru a bloca toate acțiunile inițiate de „Vatra Românească”, care urmărea să dea publicității (pentru a se afla în Țară) faptul că nu ai voie să vorbești Limba Română, nu ai voie să te declari român, nu ai voie să trăiești ca român în municipiul Târgu-Mureș și în această frumoasă zonă a Țării numită Ardeal!
– Deci, „naşterea” Uniunii „Vatra Românească” s-a „copt” în contextul problemelor din învăţământ?
– Da, în februarie… Dar, oficial, actul de naștere este în data de 8 februarie 1990, când s-a organizat, cu publicul, prima mare adunare, la Sala Sporturilor (Polivalentă) din Târgu-Mureș!
– Deci, atitudinea dumneavoastră nu a fost incompatibilă cu funcţia deţinută!
– Nu, pentru că nu eram cadru
didactic!
– De fapt, „Vatra” era o asociaţie…
– Eu, ca cetățean, militam pentru drepturile părinților, profesorilor, elevilor și cetățenilor, indiferent de vârstă, sex, orientare religioasă – dreptul de a coexista pașnic și legal în propria Țară. Nu încălcam, deci, niciun fel de lege, niciun fel de uzanță, niciun fel de protocol sau de dispoziții (nici politice și nici, mai cu seamă, juridice – pentru că eram jurist)… Și, în primul rând, mă interesa puterea legii. Bun, deci am făcut parte din delegația cu care ne-am deplasat și la Guvernul României, apoi la Cotroceni, dar domnul Ion Iliescu a considerat că vine dânsul la Palatul Victoria!
– Cine era prim-ministru?
– Petre Roman era prim-ministru, el l-a „dublat” pe președintele Ion Iliescu la acea vreme!
– Cine mai era cu dumneavoastră?
– Era rectorul IMF, profesorul Pascu, mare neurolog, doctorul Olaru, directorul Spitalului Județean Mureș, eu și alții… Profesorul Pascu reprezenta învățământul universitar, iar eu reprezentam învățământul preuniversitar. Pentru că ne-am împărțit pe probleme specifice, în așa fel încât să acoperim o paletă cât mai largă și din județ. Mai era și Dumitru Pop, fost deputat și unul dintre fondatorii „Vetrei”, fie iertat!, etc. Nu mulți, nu era o delegație prea numeroasă! Noi ne-am dus cu valize de documente, casete (înregistrate) pentru a încerca să prevenim agravarea situației, lucru care, din păcate – prin inerția acelor falși reprezentanți ai Statului Român de la momentul respectiv – nu s-a întâmplat. Pentru că nu s-au luat măsurile adecvate, care să prevină ceea ce a condus apoi la evenimentele din 19-20 martie 1990! Așa se face că, în 19 martie, a avut loc un mare miting în fața Prefecturii, organizat de partea română, care își cerea – culmea! – dreptul de a fi român în România, de a trăi, de a munci și de a învăța conform legilor Statului Român, iar în ziua următoare ni s-a dat răspuns cu… măcelul din 20 martie, care, de asemenea, a fost falsificat, denaturat și transformat într-un instrument de șantaj și de acuzare frauduloasă (exact a victimelor, adică a românilor)!
– Aţi participat la acele evenimente, în stradă?
– Nu, n-am participat în stradă la momentul atacului! Am participat înainte de declanșarea măcelului și după măcel! Adică la acea așa-zisă conciliere pe care încerca să o facă post-mortem domnul președinte Ion Iliescu, trimițându-l pe Gelu Voican Voiculescu (viceprim-ministru – n.a.) ca moderator, mediator, o tentativă de conciliere care a avut loc în clădirea Prefecturii, în sala de protocol, la care alături de domnul profesor Ioan Sabău-Pop am participat și eu, și mulți alții (Ceontea, Opriș), dar – repet – a fost doar o tentativă! La masa ovală, jumătate erau locurile ocupate de partea română, iar cealaltă parte, opusă, erau ocupate de partea UDMR! De ce a fost doar o tentativă și nu a fost o discuție asumată și consumată? Pentru că noi, partea română, am cerut revocarea lui Gelu Voican Voiculescu, am considerat că este incompatibil cu atribuțiile pe care trebuie să le îndeplinească, câtă vreme el s-a dovedit a fi părtinitor și câtă vreme nu a contestat faptul că în noaptea anterioară zilei în care urma să se desfășoare „concilierea”, dânsul a participat la o petrecere organizată cu capii UDMR și a consumat servicii reproşabile, care i-au fost oferite pentru „relaxarea” personală! Partea română i-a contestat, deci, neutralitatea și buna credință, cu care ar fi putut să se implice în discuții, pentru că, totuși, nu aștepta nimeni o rezolvare din partea domniei sale. A trebuit să se retragă de la acea încercare de reconciliere, fiind chemat la București și, ulterior, înlocuit de o altă persoană! Dar toate acestea au fost doar modalități de tergiversare, pentru a se câștiga timp, pentru că – nu-i așa? – până la urmă, timpul, într-un fel sau altul, le vindecă pe toate! Iar „rezolvarea” a fost cea care era de presupus, dacă analizai în mod limpede și realist modul de evoluție a lucrurilor, în sensul că noi (românii) am ieșit perdanți, adică acuzați de fascism – tot noi! -, falsificându-se adevărul și difuzându-se această calomnie pe canale europene, în toate marile capitale și cancelarii ale Europei! În ce sens? În sensul că „românii legionari”, „românii au masacrat unguri nevinovați”, că am umplut orașul Târgu-Mureș și Piața Trandafirilor cu sângele nevinovat al maghiarilor… Și adevărul era tocmai invers: românii veniseră de pe Valea Gurghiului, din zona Reghinului, fiind bătuți cu bestialitate… Cum este cazul lui Mihai Frandeș.
– Nu, nu! Simion Frandeş!
– Da… Cel care a fost filmat când a fost bătut cu picioarele, Mihăilă Cofariu, a fost bătut și el cu bestialitate, cum se vede atât de clar în caseta care a îndoctrinat în mod fraudulos și mincinos marile cancelarii europene (în sensul că, iată dovada felului în care sunt tratați etnicii maghiari în România și pentru care noi cerem intervenția protectoare a statului ungar, pentru a fi salvați din fața genocidului pe care îl aplică românii ca „tratament” contra maghiarilor)! Așa, dar am „sărit” un moment foarte important, deoarece m-am axat și am particularizat doar evoluția conflictului în domeniul învățământului! M-aș întoarce, însă, în timp, în ianuarie 1990, când noi, fondatorii Uniunii „Vatra Românească”, am încercat să facem deplasări în toate județele Ardealului și apoi, extinzându-ne cam în toate județele Țării, am reușit să creăm grupuri de inițiativă și organizații județene ale UVR!
– Unde a fost o primă „redută” de românism?
– Prima organizație pe care am înființat-o, după cea din Târgu-Mureș, a fost cea din Cluj-Napoca. Acolo am beneficiat de tot sprijinul cadrelor didactice (preuniversitare și universitare)! Țin minte că am mers cu șiruri întregi de mașini, majoritatea zdrobitoare a cadrelor didactice de la UMF fiind cu noi în acea delegație. Adunarea s-a ținut (și a fost sala arhiplină) la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, acolo fiind prezent și generalul Keller.
– Comandantul Armatei a IV-a Transilvania?
– Da, cel care (în vidul de putere care s-a creat în decembrie 1989, la conducerea Armatei, atunci când trupele militare ale statului ungar erau cantonate pe granița de vest a României și forțau intrarea în România sub pretextul că vin pentru a „ocroti” și a „salva” etnia maghiară de la genocidul pornit de români contra propriei lor etnii), în calitatea sa de șef al Armatei IV-a Transilvania, a conceput un Comunicat (încălcând toate ordinele și uzanțele militare) și l-a transmis statului ungar, prin care l-a atenționat că, dacă nu va retrage urgent trupele masate pe granița de vest a României și va încerca să pătrundă chiar și 1 metru peste graniță, va porni cu Armata și va rade de pe harta țării capitala Budapesta. Eu nu pot să reproduc textual, pentru că, probabil, declarațiile s-au formulat în termeni mai diplomatici, dar esența mesajului acesta era…
– Vă mai amintiţi când generalul Keller a remis părţii ungare acel
Comunicat?
– Păi, imediat după ce s-a anunțat, oficial, că generalul Milea (ministrul Apărării) s-a sinucis! Nu se crease CFSN!
– Curajul patriotului general Keller este în dezacord cu poziţia noului ministru al Apărării („antiromânul general Militaru”, cum îl numeşte doamna Lucia Ceontea, soţia patriotului ardelean).
– Faptele pe care le prezint s-au materializat pe fondul unei inacțiuni concrete, atestate documentar, nu sunt fabulații, nu sunt povești. Cert este că, în urma acestei situații, respectiv ultimatumul dat de generalul Keller, au fost retrase trupele de pe granița de vest, din zona Oradea, unde fuseseră cantonate!
– Un român, adevărat, cu „sânge rece”!
– Da, generalul Keller s-a implicat, cu prețul vieții sale!
– Cum l-aţi perceput?
– Păi, îl am și acum, ca imagine, în fața ochilor! Era un bărbat ca un brad, deși avea 70-75 de ani!
– A fost foarte denigrat de infiltraţii din presa globalistă!
– El a fost menținut în funcția de comandant al Armatei IV-a Transilvania, în ciuda vârstei, datorită „Vetrei Românești”! Detalii despre faptele concrete făcute de dânsul, în calitatea menționată, vi le poate da foarte bine domnul Gheorghe Funar (fostul primar al orașului Cluj-Napoca). Dânsul a fost (în „Vatră”) un om eminent. Eu eram vicepreședinte, pentru învățământul preuniversitar la nivelul întregii Țări (deci național), iar domnul Funar era tot vicepreședintele, la nivel universitar. Deci, noi eram colegi, colaboram pe problemele învățământului preuniversitar, respectiv universitar. Domnul Funar era asistent la Facultatea de Agronomie, a devenit membru al „Vetrei”, a fondat organizația din Cluj-Napoca.
– Să revenim la bravul general Keller!
– Mi-a făcut impresia unui bărbat extraordinar, foarte energic, în ciuda vârstei, înalt, a venit îmbrăcat în uniformă de general și ne-a ținut o cuvântare de la pupitrul Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. Era o contradicție între părul său alb și și aspectul unui bărbat drept (v-am spus, era un brad), cu o voce puternică și extraordinar de hotărât!
– Nu l-au acuzat că „face politică”?
– Nu era o problemă politică, era o problemă de securitate națională. Pentru a-ți vedea Țara invadată de o forță militară vecină, care are statutul de armată inamică, nu mai este o problemă politică! Este de siguranță națională!
– În cine, din „Vatră”, v-aţi regăsit ca româncă?
– Să știți că, în acel moment, când se punea în balanță dreptul nostru de a exista pe pământul străbun, în enorm de multă lume simțeam o disponibilitate și o trăire autentic românească! De aceea, nu pot spune că o listă de câteva persoane, cu funcții sau fără funcții, cu diplome mai mult sau mai puțin importante, cu acțiuni mai evidente sau mai estompate, ar fi fost izvorul curajului și patriotismului autentic românesc. Era o trăire în masă, un fenomen, o stare atât de profundă, de sinceră, de plină de determinare, cum eu n-am trăit nici până atunci și nici după aceea! Când am ținut prima adunare publică la Sala Sporturilor, în 8 februarie 1990, cred că au fost prezenți între 20.000 și 30.000 de români! Pentru că Sala a devenit neîncăpătoare, a fost înconjurată de șiruri interminabile, circulare de români. A fost o mare dragoste și fără niciun fel de regie, de pârghii oculte! Oamenii așteptau să fie chemați, să se întâlnească, pentru că starea de românism a fost atât de profundă, vie și naturală, cum nu îmi găsesc cuvinte să o pot descrie pentru a retrăi acel moment!
– Când am venit aici, în Târgu-Mureş, am constatat că toate personalităţile, interviate, v-au descris în termeni elogioşi! Toţi mi-au recomandat să vorbesc cu Daniela Soare!
– Da, lumea nu mă știe după numele actual, Mocanu, luat prin căsătorie!
– V-a fost greu, o „mână” de oameni, să ţineţi „piept” torentului antiromânesc?
– Da, cei care am fost… Fiecare, de pe o anumită poziție, ne-am completat în așa fel încât am făcut un tot unitar, dar am și reușit să acoperim problematica esențială cu care ne confruntăm. Atunci, nimeni nu se gândea că peste o oră sau două, o zi, o săptămână, s-ar putea să nu mai fim! Sau puteam să plătim cu libertatea, cu viața… Nici nu se punea problema că am putea fi arestați, omorâți, torturați… Probabil știți situația primului prefect al județului Mureș, Vasile Urdea! Dânsul a fost director general al Combinatului Azomureș. Era un om de o capacitate intelectuală și organizatorică uimitoare! A fost numit, la propunerea „Vetrei”, ca prefect al județului nostru! Și ce credeți că s-a întâmplat? Reprezentații UDMR-ului au năvălit peste dânsul, în cancelaria sa din Prefectură, l-au sechestrat, l-au răpit, l-au dus undeva în zona din apropierea stațiunii Sovata, în munți… Și au încercat să îl forțeze, sub amenințarea cu moartea, să semneze „Acordul pentru constituirea Regiunii Autonome Maghiare”! Așa cum a fost în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej! Nimeni nu a știut unde este prefectul în acel moment! Probabil, serviciile secrete ar fi trebuit să știe! Nu mă îndoiesc că, probabil, au și știut! A fost ținut mai multe zile captiv, sub amenințarea că trebuie să semneze ca reprezentant al Guvernului în teritoriu. Dar dânsul a spus: „Stau cu voi, discut (de fapt era ținut cu forța, nu stătea prin propria sa voință!), fac acestea cât doriţi şi orice problemă, dar de semnat… nu semnez!”. Şi nu a semnat! A fost sechestrat până când a fost recuperat de forţele speciale!
– Şi a revenit, apoi, în funcţie?
– Da, sigur! Dar din funcția sa nu l-a demis nimeni! Scopul lor era ca, prin constrângere, sechestrare, răpire, inclusiv prin acte de violență, el să semneze un astfel de act ca, apoi, românii să fie puși în fața faptului împlinit!
– Cum se face că nu s-a ştiut?
– Aceste informații nu au fost date publicității niciodată, nu, dar sunt un fapt real! Nu știu dacă știți, dar este un fapt absolut real care poate fi confirmat de cei care sunt deținătorii adevărului! Mă refer la serviciile secrete!
– Serviciile secrete?
– Române, da!
– „Române” cu numele!
– SRI!
– Da, în perioada respectivă în mod oficial…
– N-are importanță titulatura!
-Păi, CFSN nu a „trâmbiţat”, atât, desfiinţarea Securităţii? Complotiştii au repudiat-o public! Nu s-a vehiculat că Securitatea (SRI) a fost „reînfiinţată”, atunci, după evenimentele de la Târgu-Mureş?
– Dacă vrem acum să facem o privire cronologică, pur formală, aveți perfectă dreptate! Dar vă spun că Serviciile de Siguranţă ale Statului nu au încetat să funcţioneze niciodată! Nu a existat o întrerupere! Deci, chiar și în momentul loviturii de stat, când a fost arestat generalul Iulian Vlad (șeful Serviciului Secret Român – n.a.) și Filip Teodorescu (colonel, locțiitor al Șefului Direcției Contraspionaj din Departamentul Securității Statului – n.a.)…
– Departamentul Securităţii
Statului!
– Mă rog, titulatura contează mai puțin! Deci, în acel moment de maximă timorare (pentru că atunci s-a produs degringolada în serviciile secrete române), dar chiar și atunci a existat un nucleu care a funcţionat fără întrerupere şi care, de fapt, a salvat România, dejucând interesele marilor puteri care planificaseră sângeroasa destrămare a României, după modelul a ceea ce avea să se întâmple în Iugoslavia!
– Chiar credeţi că forţele de securitate naţionale române puteau să schimbe ceva din mentalitatea autorităţilor politice de la Bucureşti?
– Nu au putut să schimbe mentalitatea, dau au putut să schimbe, să blocheze din acțiunile iresponsabile ale acestora! Nu zic, neapărat, că întotdeauna au fost de rea-credință, sau manifestată, fie în relația cu Moscova, fie cu alte cancelarii puternice ale lumii. Au acționat în așa fel încât să primeze interesul de grup sau personal, nu interesul național! Deci, nu sunt eu cea competentă și cea chemată să facă o analiză ultra-rafinată și importantă, dar vă spun, ca simplu cetățean. Așa cum am perceput și cum am avut acces la anumite informații… A existat un nucleu puternic al Serviciilor Secrete, autentic, patriotic, care niciodată nu a trădat…
– Aveţi dovezi despre astfel de informaţii, sau este doar o…
– Nu este o percepție, o speculație… Am avut acces, în lupta în care m-am implicat pentru autosalvare și participare la salvarea românilor din Târgu-Mureș și din Ardeal! Normal că, alături de alți luptători, am avut acces și la unele informații autentice și verificate!
– Cum vă explicaţi că, în contextul evenimentelor din martie 1990 de la Târgu-Mureş, preşedintele interimar Ion Iliescu s-a poziţionat într-o atitudine televizată şocantă, vizibil instinctuală, antiromânească şi pro-maghiară? Cum aţi perceput dumneavoastră mesajul lui oficial?
– Adică? Mai concret!
– Păi, spunea că elementele româneşti au provocat situaţia şi se făceau vinovate de ceea ce se întâmpla la Târgu-Mureş! Îi învinovăţea pe români şi îi victimiza pe maghiari!
– Nu pot să știu care a fost cauza unei acțiuni absolut iresponsabile care să explice, că de justificat nu se poate justifica, decât să explice concluzia la care a ajuns: ori a fost dezinformat, ori a fost de rea-credință (și a mizat pe faptul că românii sunt un popor blajin, acceptă până la urmă fie din neputință, fie dintr-un exces de toleranță, pompos spus, pentru că și toleranța poate fi dusă până la un anumit punct – dacă, însă, devine excesivă, atunci devine o armă prin care te autodistrugi)! Deci, a mizat probabil și pe acest exces de toleranță, sau de neputință, sau poate fi și o doză de joc politic murdar. Pentru că sunt în joc și voturi, nu uitați că urma să se confrunte cu un vot popular pentru a fi legitimat ca președinte al României, da?! Sau din fiecare câte puțin… Ca o explicație cauzală…
– De fapt, eraţi circumspectă la adresa lui încă din ianuarie…
– Păi, din moment ce am avut ocazia să particip la delegațiile cu care m-am deplasat la Guvernul României, am avut posibilitatea să ne cunoaștem și să constatat lipsa sa de poziție, incapacitatea de a spune lucrurilor pe nume, de a încerca să găsească, măcar de a încerca să găsească soluții realiste la problemele atât de grave cu care se confrunta propriul lui popor, bineînțeles! Atunci, fără niciun fel de rezervă, am constatat că suntem abandonaţi şi că nu mai putem miza pe acest sprijin! Vă închipuiți dumneavoastră, când propriul conducător, autoinstalat (că până la confruntarea cu așa-zisa democrație și așa-zisul vot, a fost autoinstalat), refuză „admiterea” reprezentanților Uniunii „Vatra Românească” în Parlament, dar acceptă pe reprezentanții altei uniuni (UDMR, care nu este un partid politic, atunci discriminarea care s-a făcut, blocând „Vatra” – căci, la urma-urmei, ce ar fi putut aceasta să facă, prin 2, 4, 5 reprezentați ai săi)? Dar… ar fi fost niște voci care să spună niște adevăruri de la microfonul organului reprezentativ al Poporului Român, Parlamentul României. Nu-i așa? Și cam atâta tot! În rest, totul se rezuma la așa-zisul vot! Iar dacă celeilalte uniuni (în mod particular) îi permiţi, atunci, chiar în momentul acela, m-ai exclus de la principiul egalităţii în faţa legii şi m-ai făcut cetăţean de la rangul 2 în propria ţară!
– Ce părere aveţi dumneavoastră despre Radu Ceontea?
– Cu care și semănați puțin…
– Serios?
– Da! V-a mai spus cineva, nu?
– Nu!
– Semănați destul de bine la
fizionomie…
– Am observat la unii dintre intervievații mei tendința să îl critice, dar și aceștia se opresc, la un moment dat, după care „trag o linie” și afirmă că a fost un om extraordinar!
– Radu Ceontea a excelat prin forța oratorică excepțională, manifestată spontan și cu un curaj extraordinar! Mă refer la curajul lui de a ieși în fața românilor, de a spune adevărul (pe care mulți nu îndrăzneau nici să îl gândească în intimitatea familiilor lor)… Se uitau la ușă prin vizor să vadă dacă nu ascultă vreun vecin! Starea de panică, de groază, era dusă până la disperare în foarte multe medii românești! Deci pentru acest curaj, pentru charisma lui excepțională, spontaneitatea cu care aborda problemele din cele mai delicate, toate acestea l-au făcut să fie unic! Era un om de o sensibilitate aparte, fiind și artist, profesor de desen, ca și soția lui, de-altfel. Și era de o sinceritate uluitoare, sigur că nimeni nu-i perfect… Sigur că, în materie de materializare, de organizare, îi lipsea poate puțin pragmatism, mai aplicat, deci… El era un artist. Iar artiștii sunt mai visători, mai puțin progmatici. Aici el trebuia să fie completat mai bine (și a și fost, de altfel, excepțional, de doctorul Zeno Opriș, cel care a devenit președinte executiv al „Vetrei Românești”), da, pentru că Radu Ceontea a trecut în aripa politică (s-a înființat Partidul de Unitate Națională al Românilor din Transilvania, devenit apoi PUNR – eliminându-se „T-ul” din „coadă”, pentru a nu duce la gândul de segregaționism -, deci, trebuia să reprezinte Țara noastră). Da, bun. Și a intrat oficial în lupta politică. Respingându-i-se, deci, „Vetrei” dreptul de a avea reprezentanți în Parlament, „Vatra” a trebuit să-și creeze un partid, un „braț politic”. Așa s-a ajuns la PUNR și, atunci, Radu Ceontea a devenit, prin alegeri, senator, Dumitru Pop, Coriolan Bucur și Dragoș Burcă, deputați.
– Cum interpretaţi „exilul” domnului Radu Ceontea?
– S-a autoexilat! Da, este impresionant! Era o fire boemă, de artist…
– Apropo! Inspectorul general în învăţământ trebuie neapărat să aibă avizul SRI?
– Da, dar este un aviz consultativ!
– Inspectorii, simpli, au nevoie şi ei? Sau nu?
– Nu cred! Nu știu să vă răspund
concret!
– Dumneavoastră aţi fost, aţi întreţinut „flacăra” mişcării patriotice a românilor ardeleni, aveţi, aşa, în general, vreo mâhnire? Domnul Radu Ceontea a plecat din Târgu-Mureş zdrobit de mâhnire, până acolo încât nu a dorit nici la înmormântare să vină cineva…
– V-am spus, el ca artist, nu avea robustețea, rezistența pe termen lung la conflicte atât de grave și de puternice! Artiștii sunt oameni sensibili, sunt visători, și ei trebuie să trăiască în medii protejate. Să fie lăsați să-și organizeze viața așa cum sunt ei. Ei nu sunt „alergători de cursă lungă”. Pe structura sa mentală, sentimentală și, în momentul când nu a mai beneficiat prin forța împrejurărilor de puterea pe care ți-o dă o funcție de senator (un salariu mai bun, o viață mai bună), în momentul acela a pierdut și locuința (revendicată) și a trebuit să o elibereze, prin sentință judecătorească, atunci cred că a simțit, dintr-o dată, că este dat uitării, că nu mai este sprijinit: adeseori spunea, citez din memorie, „mie, revoluția nu mi-a adus decât un telefon fix”. Un telefon care, pe atunci, era un lucru mare în propria locuință, și el a reușit să obțină un telefon fix, imediat după lovitura de stat. S-a simțit abandonat într-un fel, v-am spus că artiștii, pe structura lor neuropsihică și afectivă, sunt vulnerabili și nu rezistă la conflicte îndelungate. Ei trebuie lăsați într-o lume liniștită, în care să își manifeste imaginația, să creeze, să picteze… De aceea s-a autoizolat!
– Aveţi o tristeţe, mâhnire sufletească, conştiinţa că puteaţi să faceţi ceva mai mult şi nu aţi făcut?
– Am sentimentul, fără a mă îngenunchea… Dar, atunci când rememorez momentele dramatice din existența mea (prin implicarea în lupta pentru apărarea drepturilor românilor din Ardeal), am sentimentul zădărniciei! Am luptat, riscându-ne libertatea, viața, căci orice se putea întâmpla în acel context… Nimeni nu ne garanta nimic, nimeni nu ne proteja cu nimic! Poate știți că domnul Ioan Sabău-Pop a fost urmărit până și în sălile Tribunalului! La vremea respectivă, dânsul era judecător! Nu avea voie să facă politică, fiind judecător, totuși a făcut-o! Era căutat în sălile de judecată și prin birouri de agenți ai UDMR! Pentru a fi linșat! Dânsul, alături de alți luptători precum Ceontea, Pop și Opriș, au dormit peste o săptămână într-o cazarmă militară! Deci, aceasta a fost singura protecție care ni s-a conferit, atunci când îi căutau ca să fie lichidați! Cu un cuțit în spate te puteai trezi foarte ușor în stradă, sau chiar la tine în casă! Au existat cazuri când unora dintre activiștii „Vetrei Românești” li s-a forțat ușa sau li s-a dat foc la locuință!
– Dar, indiferent ce se poate întâmpla, atitudinea contează! Nu? Este foarte posibil ca nimeni să nu te înţeleagă, să nu fie de acord, să repudieze totul, dar cea care contează este atitudinea ta…
– Este o calitate extraordinară, pe care Dumnezeu ți-o dă și pe care o poți păstra dacă rămâi ancorat în credință. Poți să fii curajos la un moment dat, dar, dacă te crezi puternic prin tine însuți, este cea mai mare eroare pe care o poți face! Dacă această calitate (care de regulă eu cred este nativă) se bazează pe o suplimentare de curaj și de mobilitate, atunci, pur și simplu, te implici fără rezerve în momente critice poate irepetabile. Adică nu mă duc la luptă doar dacă știu că în caz de ceva este cineva care mă ajută, mă salvează, ce răsplată aș putea primi… Nu, mă duc necondiționat, fără așteptări, fără răsplată, fără laude și niciun fel de evidențiere, ci mă duc în NUMELE CAUZEI! Mă duc ca pe o jertfă pe care o fac, în numele tuturor! Sau în numele celor mulți! În sfârșit, ne păstrăm atitudinea, legătura cu Divinitatea, deoarece Creatorul este Cel care ne-a scris în ADN programul cu care venim pe pământ! El ne dă putere, El ne-o ia dacă nu merităm! El ne arată direcția, cu condiția să păstrăm legătura prin rugăciune și prin invocarea Lui în orice clipă în care vrem și putem! Altfel, ne prăbușim! Da? Și nu trebuie să așteptăm recunoștință sau răsplată… Nici a societății, nici a familiei, nici a prietenilor, nici a colegilor, a nimănui, pentru că atunci punem condiții! Iar Dumnezeu, când ne trimite pe pământ, nu ne trimite decât cu o singură condiție: să prețuim viața și să rămânem fideli Lui însuși! Să nu Îl ignorăm, fie prin uitare, fie prin infatuare, fie prin alte modalități de a rupe legătura cu Cel care ne-a creat și ne susține! Asta este convingerea mea intimă!
– Amin! Noi suntem o generaţie cu un alt orizont duhovnicesc, iată că a venit peste noi „noua normalitate”!
– Este o decădere morală cum nu a cunoscut Poporul Român!
– Nu numai Poporul Român!
– Da, vorbesc, însă, de eventuala mea amărăciune sau de regretul meu!
– Ce mesaj le-aţi adresa tinerilor din noua generaţie, oricărui om? Ce le-aţi transmite dumneavoastră, care aţi pus interesele naţionale peste cele individuale, pe acest fond de decădere şi prăbuşire în masă?
– Pentru că am fost și dascăl, nu doar jurist (am fost și învățătoare în Târgu-Mureș, formând generații de copii cu care mă mândresc), le-aș spune un singur lucru: iubiţi-L pe Dumnezeu, iubiţi-vă Ţara şi, atunci, totul va renaşte!
– Amin!
– Așa să fie!
– Şi, acum, să vă fac şi eu portretul în „două cuvinte”!
– Da (râde – n.a.), dacă doriți…
– Veţi rămâne în arhiva memoriei mele afective…
– Eu sunt un om foarte deschis, foarte… Nu știu cum m-ați perceput dumneavoastră!
– Captivantă (şi) în nuanţe! M-am „confruntat” cu un adevărat „recital” oratoric!
– Mă simt datoare să vă spun acum, când ne apropiem de finalul discuției noastre, o remarcă de suflet, la care țin foarte mult! Un coechipier și un factor de stimul pentru mine (și prin faptul că instituțiile la care lucram erau în aceiași clădire) a fost și rămâne, în ciuda vârstei de octogenar, gazetarul Ioan Cismaș. Este singurul ziarist care a îndrăznit să spună românilor adevărul, atunci când era în toi conflictul interetnic româno-maghiar și nu se știa peste o oră, peste o zi, o săptămână, ce se poate întâmpla în cele mai rele posibilități! Este cel care a înregistrat cronologic evenimentele dramatice, spunând adevărurile cele mai profunde și mai dureroase… Este cel care, la fel ca toți marii luptători patrioți mureșeni, a fost dat uitării și niciodată nu a primit niciun fel de evidențiere sau de recompensă.
– Vă aduc mulţumiri în numele celor care, să zic aşa, „au venit după dumneavoastră”! A fost o onoare pentru mine să vă am interlocutor, dumneavoastră figurând printre cele mai reprezentative personalităţi care au contribuit la stabilizarea, cât de cât, a situaţiei sociale în Ardealul nostru, românesc! Şi, ca o paranteză, chiar domnul ziarist Ioan Cismaş mi-a recomandat să scriu o carte cu aceste interviuri istorice!
– Probabil, știe că puteți!
– În curând, mi se va tipări ediţia a II-a din cartea Istoria reală a Ardealului…
– Da? Felicitări! Sper să am și eu ocazia să o citesc!
– Cu siguranţă! Vă mulţumesc frumos!
– Și eu vă mulțumesc!
(final)