
Dimineaţă mohorâtă de toamnă. Sâmbătă, 14 septembrie 2024.
Plouă cu găleata! Ştergătoarele de parbriz abia fac faţă! Drumul este anevoios. Mai zicem un „Doamne-ajută, Cruce Sfântă nu ne potopi de tot” şi încercăm să înaintăm. La o bucată de drum ploaia s-a mai potolit. Ajungem, într-un sfârşit, în faţa Bisericiii Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Voineşti, Covasna. Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne!
Am ajuns cu bine şi la timp. De acum aşteptăm să vedem dacă va fi, ori nu, posibil să pornim în paradă spre Valea Zânelor, după cum era programul.
Nu pot şti ce era în sufletul organizatorilor, dar îmi pot imagina…
Formaţiile participante erau în aşteptare, fiecare în mijloacele de transport ori pe sub umbrele, aşteptând… soarele.
Pentru două, trei minute, norii s-au spart şi lumea a început să coboare din mijloacele de transport, să se aşeze în ordine pentru paradă, însă, cerul a început din nou să „plângă”, cu bogate „lacrimi”, astfel că am fost nevoiţi să urcăm din nou în maşini şi am pornit, într-o altfel de paradă, auto de data aceasta, spre locul de desfăşurare a festivalului.
Cred că mare credinţă trebuie să fi avut careva, deoarece, pe măsură ce ne apropiam de poiană, norii s-au subţiat, iar pe când am ajuns, deasupra poienii norii s-au risipit, ploaia a plecat spre alte zări şi n-a mai revenit nici a doua zi; motiv pentru care parada portului s-a făcut duminică, împreună cu formaţiile care erau programate să participe în cea de-a doua zi, cărora li s-au alăturat toţi cei care veniseră de sâmbătă şi aveau să evolueze şi a doua zi pe scena festivalului. În festival au participat 16 ansambluri de dansuri, 3 coruri şi 21 interpreţi, de pe tot cuprinsul Țării şi chiar din Republica Moldova. Impresionant! Majoritatea formaţiilor de dansuri au avut instrumentiştii în spate; evoluţia tuturor a fost live! Tot respectul! Invitaţii, Cornelia şi Lupu Rednic, au făcut un spectacol de zile mari! Am cântat, cu toţii, împreună cu ei, la urmă, şi tot împreună am jucat horele în jurul focului de tabără care a încheiat prima zi, din cele două ale festivalului.
Despre prezentatorul festivalului, Gheorghe Filip, nu mai vorbim! A fost şi de data aceasta, ca întotdeauna, o „cutie fermecată” din care, la nevoie, izvorât-au versuri subtile sau umoristice, câte un crâmpei de cântec vesel ori de inimă albastră, glume sau vorbe de duh, întreţinând publicul, foarte numeros de altfel, într-o perpetuă bună-dispoziţe, prin momente care au „umplut” timpul în care sunetiştii se străduiau să aşeze tehnica, de la un moment artistic la altul. Tehnica de sunet şi meseriaşii de la acest segment merită nota 100.
Despre organizare, în întregime, n-am cuvinte! Totul a fost la superlativ: zâmbete şi vorbe bune! Să tot petreci cu-aşa lume!
Organizatorii au montat corturi largi, bine ancorate în pământ, cu pereţi pe trei părţi laterale, cu bănci din destul pentru public; la scenă, de asemenea, un cort lung (încăpeau lejer trei formaţii numeroase), din care urcai direct sub coviltirul scenei; nenumărate amenajări pentru servire publică şi multe, multe standuri cu produse tradiţionale. Lumea era protejată de intemperii, iar când a venit seara, în toate corturile exista iluminat electric.
Se vedea, cât-de-colo, că oamenii au lucrat în echipă şi în număr mare, la tot ceea ce înseamnă pregătire unui asemenea eveniment: cort de prim ajutor la vedere, pompieri, jandarmi, oameni de ordine îmbrăcaţi cu tricouri inscripţionate şi cu ecusoane, încât oricând, dacă aveai o întrebare, ştiai unde să te adresezi etc.
Perimetrul zonei era mărginit de stâlpi groşi din lemn, de un metru şi douăzeci cm, înălţime, groşi de aproximativ 20 cm, scobiţi în partea de sus dintr-o parte în alta, în care ardeau flăcări, de parcă zânele puseseră acolo mii de licurici.
Focul de tabără trona în mijloc, împrăştiind limbi luminoase, de parcă erau cine ştie câţi balauri prinşi în jocul zânelor, desenând pe negrul nopţii tot felul de forme roşiatice. Milioane de steluţe de foc împrăştiindu-se de pe pământ, păreau că vor să se înlănţuie într-o horă cu stelele din cer…
Seară de poveste!
Ziua de duminică a fost la fel de frumoasă, poate mai frumoasă, pentru că ne-am bucurat şi de parada portului popular.
Nu a mai fost focul de tabără, dar ne-am bucurat de focul cu care ne-au cântat cei din Corul „Voineştenii”, care au încheiat festivalul, împreună cu care ne-am încălzit sufletele cântând „Ieşi române la lumină”.
Noi, participanţii la festival, am fost trataţi aşa cum o faci cu fraţii tăi, iar, la despărţire, nu am plecat cu mâna goală. Am primit fiecare câte o „păpuşă de caş”, o „bătruţă” de pălincă şi un colac răsucit, să avem merinde de drum, iar, în afară de diploma de participare pe format de hârtie, am mai primit, fiecare dintre noi, câte o diplomă inedită, personalizată prin pirogravură, pe o bucată de scândură (de fag ori de stejar?, că nu mi-am dat seama, dar, de esenţă tare, pentru că e destul de grea). Foarte ingenioasă ideea!
Dincolo de toate, am avut surpriza să-mi întâlnesc foşti consăteni, pe care nu i-am mai văzut de peste 40 de ani, care, fiind veniţi la „băi”, în Covasna, au venit să se bucure de acest extraordinar eveniment; iată bucurii provocate colateral. Mulţumim!
Duminica amurgea. Publicul era istovit de o astfel de îndelungată şi „dulce” oboseală. „Bateriile” sufletești erau, de acum, încărcate la maximum, cu energie pozitivă, aşa încât oamenii s-au pornit, cătinel, dar foarte bine dispuşi, spre casele lor.
Mulţi spectatori din public ne salutau pe cale, spunând: „Vă aşteptăm şi la anul, dacă ne-o ţine Dumnezeu cu pace!” – acesta, pentru noi, a fost premiul cel mare! Am plăcut oamenilor din faţa scenei! Mulţumim, Doamne, că ne-ai ajutat să ne îndeplinim şi de data asta rostul şi „nu ne-am făcut neamul de râs”!
S-a coborât cortina peste cea de-a III-a ediţie a festivalului din Valea Zânelor. Zânele s-or fi ascuns pe sub cetină să se odihnească. Or fi ostenite de atâta horit.
Oricum, organizatorii mai au mult de lucru. Un astfel de eveniment înseamnă muncă, de săptămâni întregi, atât înainte, cât şi după desfăşurare.
Vă mulţumim, dragilor, pentru toată osteneala şi dragostea voastră frăţească!
Am agonisit amintiri frumoase, pentru anii de la urmă, când paşii ni se vor îngreuna şi nu vom mai putea lua „drumu-n picioare şi doba-n spate…”. Ce-o vrea Dumnezeu! Dar, dacă El, ne-a îngădui şi-om fi sănătoşi şi ne-oţi mai chema, cu mare drag vom mai veni. Doamne-ajută!
Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu protejat UNESCO, din anul 2021
Tulgheş, Harghita, 17 septembrie 2024