Medicină populară din județul Harghita (VI). Între zona Toplița, Harghita, și Valea Zălanului, Covasna, cu Raluca Olaru

Dacă v-aș spune că printre noi mai există vraci, cum v-ați închipui că arată un vraci contemporan? Aici avem o dovadă că poveștile trecutului încă se pot reflecta frumos în zilele noastre. Nu toate se pierd în timp.
Restaurator, fitoterapeut, antreprenor (creatoare a brandului „Hodaia”), Raluca Olaru (foto) cultivă diferite specii de plante medicinale, în grădina ei din Valea Zălanului, Covasna. Le prelucrează și produce diferite tincturi, ceaiuri, creme, săpunuri, cum se făceau altădată. Ierbarul ei cuprinde momentan circa 60 de plante, dintre care aproximativ 50 sunt din cultură proprie. Le plantează, le îngrijește, le înmulțește, le culege și le transformă în leacuri, în laboratorul de acasă.
Raluca locuiește într-o casă ce datează de la 1920, ridicată pe fundația unei gospodării mult mai vechi, din secolul al XVIII-lea, spune ea. Aici, pe lângă casa de locuit, grădină și laborator, se pun bazele unui Muzeu de Farmacie și Medicină Tradițională, un spațiu în care vizitatorii pot învăța despre plante și despre cum să pregătească singuri diferite produse naturiste.
A mai avut grădini în județele Harghita, Mureș, Cluj, iar în ultimii ani s-a stabilit în Covasna, unde gospodăria ei se învecinează cu proprietățile Regelui Charles al III-lea. De fapt, laboratorul ei a fost deja vizitat de rege, care și-a arătat toată aprecierea și susținerea pentru demersul ei, devenind și client fidel al unor produse.
Familia ei este, de patru generații, preocupată de studiul plantelor și al diverselor proprietăți terapeutice și curante ale acestora. Raluca spune că fetele din familia sa au crescut alături de bunici, de la care au asimilat cunoștințe de medicină populară. Ea a fost crescută de bunica, ultimul vraci al familiei, și astfel a avut mereu contact cu natura, cu plantele și secretele lor, având acces și la cunoștințele bunicii. Aceste cunoștințe s-au transmis prin viu grai și învățătură practică și nu au fost puse în pagini de jurnale, deși, recent, a început să publice câteva volume cu informații de bază, propuneri de combinații de plante. Ea a realizat numeroase cercetări de teren, în legătură cu medicina tradiţională şi folclor, cunoscând astfel şi alţi vraci care au învăţat-o tehnici de vindecare şi diverse reţete.
Pe lângă cunoștințele și rețetele moștenite, Raluca a conceput și câteva formule noi, iar în ultimul timp a început să și scrie o parte din ceea ce a acumulat, într-un limbaj care se adresează unui public larg, pentru că, așa cum spune, pentru ea este mai important să împărtășească cu ceilalți cunoștințe pe care aceștia să le poată pune imediat în practică, în beneficiul stării lor de bine și al celor apropiați lor, decât să lase studii științifice scrise, pe care să le citească doar, din timp în timp, alți cercetători.
„Natura ne-a înzestrat cu suficiente resurse valoroase și în România. Plantele medicinale pe care le folosim sunt culese din zone unde ele se găsesc din abundență, departe de așezări umane sau drumuri. O altă parte din plante sunt cultivate în grădina noastră, unde se regăsesc în prezent peste 50 de specii. Acestea sunt, de multe ori, plante pe cale de dispariție, pe care noi le plantăm, multiplicăm și replantăm în jurul satului, de unde acestea au dispărut demult…”, spune Raluca.
Recent, am purtat, împreună cu ea, mai multe discuții interesante, despre plante, cules, mod de păstrare, primind multe informații folositoare, dintre care voi reda, în continuare, câteva pasaje.
Cosmina Marcela Oltean: – Ce plante erau mai demult nelipsite din casă? Care ar fi cinci dintre cele mai folosite plante în casa tradiţională?
Raluca Olaru: – Asta ține mult de fiecare zonă, de flora de acolo. Dar pot spune: tătăneasa, menta, păpădia, albăstrelele, care răsăreau mereu în prezența grâului, urzica, cimbrişorul, teiul, coada şoricelului, sunătoarea…, folosite des pentru diferite probleme, în special legate de aparatul digestiv.
– Cum se foloseau? Ce modalităţi de prelucrare a plantelor erau?
– Cel mai des se foloseau ceaiuri și infuzii. Dar se făceau și amestecuri de plante din care rezultau tincturi, care se foloseau în țuică sau pentru frecții. Tincturile rezultă din macerarea plantelor în alcool, timp de una, două săptămâni. De asemenea se făceau diferite vinuri, la fel, unele de băut, altele pentru frecții.
Culesul și uscatul plantelor
Plantele se culeg de la începutul verii și până toamna târziu, în funcție de apariția și dezvoltarea fiecărei specii, întrucât fiecare plantă are perioada ei. Raluca ne asigură că sunt câteva metode specifice de cules și uscat plantele, care fac diferența atunci când vine vorba despre proprietăți. Așadar, nu folosiți pungi din plastic atunci când culegeți plante, „pentru că acestea se presează, se supraîncălzesc, nu mai respiră și astfel își pierd din proprietăți. Folosiți la cules un coș din nuiele ori sacoșe textile”. De asemenea, plantele se taie întotdeauna, nu se smulg. Despre uscatul plantelor, adesea am văzut mănunchiuri agățate la uscat. Raluca spune că uscatul în mănunchi încetinește procesul de uscare, ori plantele trebuie uscate cât mai rapid după cules, în decurs de cel mult câteva zile. Astfel, metoda recomandată este mărunțirea plantelor și uscarea lor pe o ramă cu sită sau pânză.
Mai am încă foarte multe informații valoroase de aflat de la Raluca și voi reveni cu noi povești despre plante.

 

Cosmina Marcela Oltean (Valea Zălanului, judeţul Covasna)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *