Sfântul Dimitrie a trăit la Tesalonic în timpul domniei
lui Maximian Galeriu (în jurul anului 306). Se trăgea dintr-una din cele mai nobile familii din provincia Macedoniei şi era cinstit de toţi, nu numai pentru nobleţea neamului său şi frumuseţea trupească, ci şi pentru virtutea, înţelepciunea şi bunătatea sa, care îl puneau mai presus decât cei bătrâni.
Priceput în meşteşugul armelor, în ciuda vârstei sale fragede, fusese numit de Galeriu – pe atunci Cezar al Imperiului de Răsărit – general peste armatele Tesaliei şi proconsul al Eladei. Dar aceste onoruri nu au reuşit să-l facă să piardă simţul realităţilor celor mai de seamă. Cu inima atinsă de credinţă şi nesocotind toată cinstea acestei lumi, Dimitrie îşi petrecea cea mai mare parte a timpului învăţând poporul şi descoperindu-i înţelesul cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul său era atât de ziditor, iar viaţa sa – cu totul dreaptă, plină de
pace şi iubire pentru fraţii săi – punea într-atât în fapte acest
cuvânt, încât un mare număr de păgâni s-au convertit, în ciuda prigoanei pornite de împărat împotriva creştinilor. După ce a obţinut victorii strălucite împotriva sciţilor, pe drumul de întoarcere, Galeriu s-a oprit la Tesalonic pentru a primi laudele poporului şi a aduce jertfe de mulţumire idolilor. Nişte păgâni din cetate, pizmuind izbânzile lui Dimitrie, folosiră prilejul venirii împăratului pentru a-l da pe faţă că era creştin. Mirarea tiranului s-a preschimbat în ură nestăvilită când a aflat că Dimitrie nu se mulţumea a împărtăşi credinţa ucenicilor lui Hristos, ci o propovăduia şi o răspândea, folosindu-se de rangul său în adunările demnitarilor. După ce l-a chemat pe sfânt înaintea sa, iar acesta şi-a mărturisit credinţa fără şovăire, Galeriu l-a închis într-o temniţă mucedă care se găsea în beciurile unei băi din apropierea palatului. Când Dimitrie a pătruns în celulă, un scorpion s-a apropiat de piciorul său, gata să-l înţepe cu veninul lui ucigaş. Dar, cu un simplu semn al crucii, sfântul l-a făcut să dispară. Lăsat singur în întuneric, umezeală şi miasme, Dimitrie nu se sinchisea de aceasta, căci era plin de bucurie la gândul că în curând avea să fie părtaş Patimii mântuitoare a Domnului.
Era doar întristat că pentru a primi mucenicia era nevoit să aştepte sfârşitul serbărilor date în cinstea împăratului. După obicei, Galeriu organizase în amfiteatrul din Tesalonic jocuri şi lupte de gladiatori. El adusese cu sine un uriaş din tribul vandalilor, cu o putere nemăsurată, numit Lie. Acesta era atât de puternic şi de dibaci în lupta dreaptă, încât nimeni nu-i putea sta împotrivă. Nestor, un tânăr creştin din oraş, văzând slava deşartă pe care şi-o făcea împăratul din victoriile luptătorului său, se hotărî să-i arate că doar la Hristos se află adevărata putere. Alergă, deci, către baia în care era închis Dimitrie şi îi ceru ajutor cu rugăciunile sale pentru a merge să-l înfrunte pe uriaş. Mucenicul făcu semnul Crucii pe fruntea şi inima tânărului şi-l trimise către Lie, ca odinioară pe David dinaintea lui Goliat (conform 1Cronici, 17). Nestor ajunse în amfiteatru în clipa în care heralzii chemau poporul, în numele împăratului, să-l înfrunte pe uriaş. Atunci înaintă până în faţa tribunei unde era aşezat Galeriu şi îşi aruncă tunica la pământ, strigând: „Dumnezeule al lui Dimitrie, vino în ajutorul meu!”. La prima înfruntare, pe când uriaşul se arunca asupra măruntului tânăr, acesta se feri şi-l străpunse de moarte în inimă cu pumnalul. Cu toţii au rămas uluiţi la vederea acestei minuni şi se întrebau cum neînvinsul barbar căzuse atât de uşor sub loviturile unui adolescent. De fapt, tânărul creştin, neîncrezându-se nici în puterea sa, nici în a armelor, îşi pusese toată nădejdea în Domnul Cel „Biruitor în lupte”, Cel Care dă pe duşmani în mâinile credincioşilor Săi. În loc să se plece dinaintea acestui semn strălucit al măreţiei puterii lui Dumnezeu, împăratul a fost cuprins de o mânie cumplită şi a dat pe loc poruncă să fie prins Nestor şi să i se taie capul în afara zidurilor cetăţii. Cum îl auzise pe tânăr chemând numele Dumnezeului lui Dimitrie, Galeriu a bănuit că acela folosise vrăjitorii; deci dădu poruncă soldaţilor să meargă să-l străpungă pe sfânt cu lăncile lor în temniţa unde era închis, fără nicio judecată. Câţiva creştini, care se aflau de faţă când a fost ucis Sfântul Dimitrie, au aşteptat plecarea soldaţilor pentru a-i îngropa trupul cu evlavie.
Lupus, slujitorul Sfântului Dimitrie, era şi el acolo. Înainte să fie îngropat trupul mucenicului, i-a scos tunica scăldată în sânge şi şi-a pus pe deget inelul împărătesc pe care îl purta sfântul. Cu aceste două moaşte, Lupus a săvârşit apoi mulţime de minuni şi vindecări. Când Galeriu a aflat aceasta, şi-a trimis de îndată soldaţii pentru a tăia capul credinciosului slujitor (Sfântul Mucenic Lup este pomenit la 23 august). Primind cununa biruinţei preafericiţilor luptători întru credinţă, Sfântul Dimitrie stă acum cu îndrăzneală dinaintea Curţilor cereşti şi, de o mie şapte sute de ani, nu a încetat a-şi arăta bunăvoinţa şi a apăra cetatea Tesalonicului, care îl cinsteşte ca pe sfântul ei ocrotitor.
Prima culegere de minuni săvârşite de Sfântul Dimitrie, care a fost alcătuită de Arhiepiscopul Tesalonicului, Ioan, în vremea năvălirilor slavilor şi avarilor (începutul secolului al VII-lea), este de altfel o sursă importantă pentru istoria Tesalonicului şi a Balcanilor în perioada bizantină, ne spune bizantinistul francez Paul Lemerle (Vechile culegeri ale Minunilor Sfântului Dimitrie – Les plus anciens recueils des miracles de Saint Démétrius et la pénétration des Slaves dans les Balkans, 1979).
Sfântul Dimitrie a apărat cetatea Tesalonicului de asalturile barbarilor, şi mai ales atunci când cetatea a fost asediată de uriaşa armată strânsă de hanul avarilor, care atrăsese de partea sa numeroase triburi slave, în toamna anului 586 (sau 597). Pe când apărătorii se împuţinaseră din cauza unei molime care avusese loc de curând, sfântul apăru pe metereze şi îi îmbărbătă, astfel că putură să stea împotrivă atacurilor repetate şi maşinilor de asalt. În cea de-a şaptea zi, când barbarii se pregăteau de un atac hotărâtor, Sfântul Dimitrie apăru în mijlocul taberei lor pe un cal alb, în fruntea unei puternice armate care i-a risipit pe duşmani fără ca locuitorii cetăţii să aibă nevoie să lupte.
Apărat de sfântul său protector, Tesalonicul a scăpat de cinci asedii ale slavilor şi ale avarilor; şi tot mijlocirii Marelui Mucenic Dimitrie i se atribuie eliberarea oraşului de jugul turcesc, în 1912. De multe ori, Sfântul Dimitrie a apărat cetatea de cutremure, de molime şi de foamete; iar bolnavii care erau aduşi într-o anexă a bisericii transformată în spital, erau vindecaţi prin mijlocirea sfântului, care li se arăta în vis. Minunile săvârşite nemijlocit de Sfântul Dimitrie, sau prin ungerea cu mirul său, un untdelemn bine mirositor care izvora din belşug din mormântul mucenicului, sunt atât de numeroase, încât cel care ar vrea să le pomenească ar fi ca nesăbuitul care doreşte să numere firele de nisip de pe malul mării.
Faimoasa Biserică „Sfântul Dimitrie” din Tesalonic a fost zidită în secolul al V-lea pe locul mormântului sfântului de către prefectul Iliriei, Leontie, care fusese vindecat în chip minunat de o boală (412-413). Incendiată în secolul al VII-lea, a suferit diverse modificări şi a fost transformată în moschee de către sultanul Baiazid al II-lea (1493). Redată cultului creştin în 1912, a fost nimicită de un mare incendiu în 1917, care a distrus somptuoasele ornamente din marmură multicoloră şi cea mai mare parte din mozaicuri. Astăzi restaurată, a redevenit centrul cinstirii Sfântului Dimitrie, mai cu seamă de la recuperarea unei părţi din moaştele sale (1978-1980), care fuseseră duse în Italia cândva în secolul al XII-lea.
(www.condeiulardelean.ro)
