Născut la începutul secolului al XIII-lea într-o familie de ţărani din satul Basarab, în partea de sud a Dunării, în regatul Bulgariei, Sfântul Dimitrie a dat încă din copilăria sa lupte vitejeşti pentru dobândirea virtuţilor prin post şi rugăciune. Într-o zi, pe când ducea vacile la păscut, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi şi a zdrobit nişte păsărele care se găseau în el. Mult întristat, s-a hotărât, ca pocăinţă, să nu-şi acopere timp de trei ani, nici iarna, nici vara, piciorul cu care făcuse această faptă pe care o socotea ucidere. Apoi s-a alăturat unei obşti călugăreşti şi, după ce a fost pregătit prin ascultare, s-a retras în pădure, găsindu-şi sălaş într-o peşteră de pe malurile râului Lom, care se varsă în Dunăre nu departe de acolo.
Aici trăia uitat de oameni, punând zi şi noapte rugăciunile şi lacrimile sale dinaintea lui Dumnezeu. Cunoscând din vreme ziua adormirii sale, s-a culcat între două lespezi de piatră şi şi-a dat cu pace sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Au trecut ani îndelungaţi şi toată lumea uitase de nevoitor, până în ziua în care, după trei veacuri de la moartea sa, o inundaţie aduse apele râului până la peşteră. Viitura ridică lespezile de piatră şi duse cu ea trupul neputrezit al sfântului, care se găsi afundat în mâl. După o sută de ani, Sfântul Dimitrie îi apăru în vis unei fetiţe paralizate şi îi spuse să le
ceară părinţilor săi să o aducă pe malul râului, unde avea să găsească vindecarea. Această veste răspândindu-se, clerul diocezei şi o mulţime mare însoţiră familia până la locul în care mai înainte nişte locuitori ai ţinutului văzuseră o lumină tainică. Se puseră să sape şi puţin mai târziu descoperiră, neatins şi strălucind de harul Duhului Sfânt, trupul Sfântului Dimitrie, iar fetiţa se află vindecată îndată. Sfintele moaşte au fost purtate cu multă cinste în satul Basarab, unde săvârşiră alte vindecări, iar poporul venea din toate părţile pentru a le cinsti. Unul din voievozii UngroVlahiei (numele nu este precizat), după ce trimise dregători pentru a vedea această minunată descoperire, puse să se zidească o biserică în sat, unde Sfântul Dimitrie săvârşi vreme de mulţi ani nenumărate minuni.
Către sfârşitul războiului ruso-turc (1774), armata rusă ajunse în apropiere de sat, iar generalul Petru Saltikov dădu ordin ca moaştele Sfântului Dimitrie să fie mutate în Rusia, pentru a nu fi necinstite de către turci. Când alaiul ajunse la Bucureşti, un neguţător creştin bogat, Hagi Dimitrie – prieten al generalului -, ceru ca trupul sfântului lor compatriot să fie lăsat Poporului Român. Generalul Saltikov încuviinţă şi luă doar o mână din sfintele moaşte, pe care o trimise la Lavra Peşterilor de la Kiev. Trupul Sfântului Dimitrie a fost atunci aşezat în Catedrala de la Bucureşti, unde este cinstit până astăzi, pentru nenumăratele sale minuni, ca apărător al oraşului şi al întregii Valahii. (Ca urmare a unei hotărâri a Bisericii Ortodoxe Române, cinstirea sa a fost extinsă în întreaga Românie, în anul 1955.) În fiecare an, la 27 octombrie, o mulţime impresionantă se adună la Bucureşti pentru a sărbători, timp de trei zile, praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou şi a se închina la sfintele sale moaşte care fără încetare izvorăsc bună mireasmă.
(După ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul, Vieţile Sfinţilor, vol. II, luna Octombrie, Editura „Sfântul Ioan Casian”, Bucureşti, 2013, pp. 317-321; 330-331)
