• Interviu cu col. (r) Ioan Frandeș, martor ocular al evenimentelor postceaușiste de la Târgu-Mureș

– Circulă atâtea informații, despre cel ce a fost Radu Ceontea… Cum l-ați perceput dumneavoastră? Chiar dacă unii zic una, iar alții alta, totuși am observat că se opresc la un moment dat și mărturisesc că (dincolo de orice stângăcie) a fost un om cu totul deosebit…
– Ne știam, încă înainte de 1989, dar formal: el Radu, eu Ioan…
– Înainte de 1989?
– Da, ne salutam! Nu pot să zic că eram prieteni! Era o fire mai explozivă!
– Ce să vă spun… Eu nu l-am cunoscut, deloc, dar i-am văzut „arderea” în câteva emisiuni TV și pot să spun o concepție personală: când un om este ancorat în probleme mari, cu consecințe majore asupra poporului, nu prea mai poate așa ușor, confruntându-se cu un interior înflăcărat, să zâmbească și să fie degajat… Cei care nu își iubesc Țara, nu sunt patrioți, nu pot să înțeleagă asemenea trăiri! Nu-i așa?
– Absolut! Dacă ei nu acționează și nu sunt în fenomen, normal că nu înțeleg.
– Când ai o iubire mai amplă, te doare când afli ce se întâmplă în fiecare colțișor al Țării. Mai poți să fii, atunci, liniștit?
– Nu. Iar Radu Ceontea avea și probleme cu inima. Perioada aceea, tensionată, i-a agravat situația! El punea la inimă totul, s-a luptat pentru români mai mult decât pentru familia lui! Nu că nu și-ar fi iubit familia, dar a pus pe primul plan drepturile și libertățile românilor… Este printre puținii care a făcut așa ceva. A fost idealistul „Vetrei Românești”, nu s-a dus acolo ca să obțină vreo funcție sau nu știu ce beneficii. S-a dus cu inima sa…
– Mai spuneți-ne câte ceva despre dânsul, dacă se poate…
– După 1989, ne-am apropiat! În discuțiile pe care le aveam la „Vatra Românească”, de regulă eram de partea lui. Nu pentru că ne-a legat o prietenie deosebită, dar pur și simplu aveam aceleași puncte de vedere! Inclusiv domnul Sabău-Pop mi-a reproșat, acum câțiva ani, la o întâlnire, că am fost întotdeauna de partea lui Radu Ceontea. Nu eram „de partea lui Radu Ceontea”, dar eram de părere că ideile lui sunt bune. Ideile lui erau și ideile mele! Că erau cele mai bune, aceasta nu mai știu…
– La înmormântarea lui Radu Ceontea, de la Dobârca, cum a fost? Slujba de înmormântare a fost oficiată de un singur preot?
– Da, preotul din
localitate!
– A fost o reacție (măcar formală) a oficialităților din Târgu-Mureș…? Sau, chiar postumă?
– Nu!
– Cum? Nu și-a mai amintit nimeni, nimic?
– Nu! Nici măcar cei de la ziarul „Cuvântul liber”… Vedeți? Măcar că le-a făcut vânzarea ziarului… Nu cu tot ce a scris, că a scris și el, dar cu tot ce s-a scris despre „Vatra Românească” și despre el!
– Da, fenomenul ca atare a fost un subiect de mare interes public…
– Atunci, da! Era de interes național! Acum, „se pare” că nu mai este!
– Ultima parte a interviului meu cu soția domnului Radu Ceontea a fost publicată, în ziarul „Cuvântul liber”, într-un colțișor de pagină abia sesizabil! În partea superioară a paginii, trona maiestuos articolul In Memoriam Florentina Satmari – o realizatoare de emisiuni folclorice la Televiziunea Română…
– Da, o știu…
– Și i-au acordat o jumătate de pagină, iar interviul meu l-au cenzurat!
– Da, pentru că doamna aceea era mai importantă! Nu zic, desigur, că nu era importantă – Doamne ferește! – mie chiar îmi place folclorul. Nu mă mai uit la TV, dar la emisiunile folclorice care erau, mă uitam! Acum nu mă mai uit, pentru că sunt programate prea târziu și eu, dacă nu dorm în prima parte a nopții, după aceea oricum nu mai pot să adorm…
– Mai spuneți-ne ceva, câteva amănunte, despre înmormântarea lui Radu Ceontea!
– A fost simplă! Din Târgu-Mureș am fost eu și cu soția! Din Târnăveni, a fost un alt prieten de-al meu, Stupariu, cu soția… Și cam atât! Și Ioan Vulcan, din „afară”! Cam atâția am fost! Poate greșesc – este probabil! – dar pe aceștia mi-i amintesc. Din sat au fost mulți, chiar foarte mulți!
– A reușit să intre în memoria lui afectivă!
– Da, reușise! Chiar vorbeau foarte frumos despre el! Aproape inimaginabil! Că a stat puțin acolo, patru ani, parcă, sau mai puțin. Le-a intrat la inimă și, așa, îl priveau cu atâta respect! Era apropiat de ei, de oameni… Cred că majoritatea sătenilor de-acolo a fost la înmormântare! Și Ioan Vulcan, v-am spus!
– O fi reușit, domnul Ioan Vulcan, să transmită vreun material la Radio România?
– Nu știu dacă a transmis!
– Ne cunoșteam, am vorbit cu dânsul de câteva ori la telefon și mi-a trimis niște articole interesante! Voi încerca să îl contactez!
– Ar fi bine…
– V-ați pensionat când, în ce an?
– În Decembrie 2002!
– Cum a fost viața dumneavoastră „de după”, ați simțit de exemplu că fiorul mișcării naționale a românilor ardeleni a scăzut în intensitate?
– Da, da… Mult, mult… Foarte mult! La noi se-aprinde repede focul, arde, dar se și stinge repede! A scăzut mult… Nu mai erau interesați! Bine, au venit și vremuri mai grele! Oamenii au început să fie disperați, să nu mai aibă locuri de muncă… Neulander (prim-ministrul Petre Roman – n.a.) a ieșit la televizor (asta știu sigur, că l-am văzut!) și a zis așa: „Industria noastră este un morman de fiare vechi”! Și erau, atunci, niște combinate siderurgice cu ultimele tehnologii… Și altele… Și altele, pe care le-au desființat! Și a mai zis ceva foarte important, cred eu: Distrugeți C.A.P.-urile! Nu a spus, deci, desființați-le! Ci distrugeți-le! Și „românii noștri” (sigur, pe bună dreptate și supărați) au distrus Cooperativele Agricole de Producție, iar industria au distrus-o tot ei! Care „ei”? Este vorba de Neulander și gașca lui din Guvern… Că el era șeful găștii! Au distrus totul! Au oprit exporturile… Au închis tot ceea ce se putea închide, pentru că așa era prevăzut: România să devină o piață de desfacere a produselor, iar noi să fim niște sclavi moderni! Nu? Nu mai era nevoie de economie în România! Vă amintiți strofa spusă de Ceaușescu, înainte de a fi asasinat?
– „Murim mai bine-n luptă, / Cu glorie deplină! / Decât să fim sclavi iarăși, / Pe vechiu-ne pământ!”
– Da… Hm… Iar trebuie să vorbesc frumos despre Nicolae Ceaușescu!
– Păi, acum, vorbiți chiar cu fostul viceprimar al Scorniceștiului, de după căderea Ceaușestilor!
– Vă spun și de ce trebuie să vorbesc frumos despre Nicolae Ceaușescu! Eu am o soră în Canada, am avut deci probleme până în 1989 și, probabil, dacă regimul mai dura mult… Plecam din Armată (adică nu plecam, ci m-ar fi dat ei afară!). Și, deci, poate nu ar trebui să vorbesc frumos… Pentru că eu nu afirm că el nu a făcut greșeli (toată lumea face!), dar Nicolae Ceaușescu a scos România din Evul Mediu! A dat de mâncare la români. Și de lucru. Un tânăr când termina facultatea sau școala profesională, sau postliceală, sau ce termina!, avea unde să se angajeze, era repartizat… Iar studenții de după 1989 ce au făcut? Au cerut (și după aceea le-a părut rău!) să nu mai fie repartiție… Tinerii aveau case (așa cum erau!) nu extraordinar de luxoase, dar aveau ceva deasupra capului! Nu plăteau, ca acum, mii de lei chirie!
– Interesant este că oamenii din jurul lui, apropiați, l-au înlocuit, cu zâmbetul pe buze, deși i-a ajutat în ascensiunea lor!
– Da, pentru că așa suntem noi! Nu știu dacă o fi la noi o „genă” a trădării… S-ar părea, totuși, că este! Mă refer la o parte din cei ce ajung la
conducere!
– Nu cred că trădarea este o caracteristică a noastră, a românilor!
– Nu, dar există pornirea aceasta fiindcă aici am trăit și trăiesc… Așa a fost, deci: familia Ceaușescu a fost dată la o parte ca și cum ar fi fost o „măsea stricată”…
– Ce părere aveți despre dosarele, întocmite de procurori, privind evenimentele din martie 1990, de la Târgu-Mureș? Au fost tergiversate, manipulate?
– Au fost și tergiversate și manipulate! Exact ca și dosarele așa-zisei revoluții!
– Exact, ca și acuzațiile aiuritoare aduse lui Nicolae Ceaușescu!
– Da! Acuzațiile aduse lui Nicolae Ceaușescu au fost minciuni! Toate! În totalitate! Sigur că, atunci, probabil, unii le-au crezut. Nu cred, însă, că, sincer, le-au crezut prea mulți. Acum, dacă am dori să fim drepți, dacă am avea justiție (dar n-avem, îmi pare rău…, de fapt, îmi pare foarte rău, nu rău!), ar trebui ca Nicolae Ceaușescu să fie reabilitat și cei care l-au condamnat să fie ei condamnați! Pentru că nu a fost un proces! Eu nu zic că nu trebuia să fie judecat, să fie judecat: judecă, domnule, dar judecă drept! După lege! Nu după cum vor Ion Iliescu, Petre Roman… Deci, la Târgoviște, completul acela de judecată, al „poporului”, l-a împușcat și pe Ceaușescu! Similitudinea între ce s-a întâmplat în anii 1945-1946 și 1989 este foarte mare!
– Corect! Sau, de exemplu, dacă vă amintiți de „românii” care au conceput atât de mediatizata, în Occident, „Scrisoare a celor 6”!
– Da, îmi amintesc!
– Cum mai „țipau”, atunci, radiourile-trompete (externe) cu „antene” la Servciile Secrete!
– Da! Și toți erau „români”! Și Silviu Brucan era „român” și care mai era pe-acolo… Pe acesta îl mai țin minte… La noi, toți au fost „disidenți”… După 1990 (râde – n.a.), toți au fost „revoluționari cu merite deosebite” sau cam așa ceva… Unul dintre ei, Marcu, s-a învelit într-un cearceaf alb și s-a dus în fața Armatei, Securității și ce mai era pe-acolo… Și-a zis: împușcați-mă!
– Un astfel de gest l-a făcut, la Cluj-Napoca, actorul Călin Nemeș! L-am cunoscut, am și scris, la vremea respectivă, despre el!
– Da, ei sunt revoluționari! Dar pe aceștia, putem să-i numărăm repede! Nu pe mâini, poate pe degete! Și sunt în România, acum, mii de revoluționari cu merite deosebite…
– Da, sunteți întemeiat
să aveți un sentiment de
dezamăgire…
– Daaa… Mare, mare! Și nu este atât personală, ci ca român! Pentru Țară, mult mai mare! Nu îmi imaginam, sincer, că vom putea să ajungem aici… Încă se „trăiește” bine în România. Nu pot să zic că se trăiește rău. Atâta vreme cât poți să dai bani la toți leneșii, la toți puturoșii…
– La ucrainieni…
– Da…
– Să dai „pensii speciale”…
– La toată lumea! Nu înseamnă că se trăiește bine? Dar… Se va ajunge în fundul sacului… S-a și ajuns, la „gaura” aceea cu împrumutul (pentru care Ceaușescu a pus „biciul” pe noi să îl plătim), care acum este imens… Nu știu ce vor face generațiile viitoare, că va trebui să achite și dobânzile, nu numai împrumuturile. Nu știu ce va fi în următorii 10, 20, 50 de ani, cum vor reuși generațiile viitoare să plătească aceste împrumuturi foarte mari.
– Credeți că totul s-a terminat, că nu se mai poate face nimic?
– Nu s-a terminat! Dar este greu să se facă ceva (și se va face!), dar când românii vor ajunge iarăși să înțeleagă ce s-a făcut cu ei…
– Vor ajunge, oare, să
înțeleagă?
– Da, vor ajunge… Pentru că nevoia îi va face să înțeleagă! Atât timp cât se trăiește bine și încă mai au ce să mănânce, se mai pot împrumuta… Nu știu însă cine va mai împrumuta România peste 10 ani! Și-atunci, cei ce vor trăi în România au două variante: ori să plece, ori să realizeze ce s-a întâmplat cu Țara aceasta și să ia măsuri. Nu mă interesează dacă următorul conducător se va numi Fritz, sau Iohannis… Mă interesează să fie român cu sufletul, să simtă ceva pentru Țara aceasta, pentru oamenii care trăiesc aici! Am amintit fără să vreau de domnul de la Cotroceni; nici nu mai vreau să-i spun numele! De ce credeți că a fost decorat de austrieci? Eu știu că un om, o persoană străină, este decorat de o țară străină doar dacă face niște servicii…
– Pentru „servicii speciale” aduse Austriei și Germaniei, nu? A fost „recompensat” cu cele mai înalte distincții și nimeni, din Presă sau Parlament, nu i-a cerut explicații: ce fel de „servicii” a adus?
– Păi, oricum, nu ar fi dat nicio explicație! Pentru că ne tratează „cu sictir”! Pentru orice! Și nici nu ne-ar putea explica… Știți de ce? Pentru că nu ar mai avea unde să stea în România! Așa gândesc eu! N-ar mai avea posibilitatea să locuiască în România și, atunci, nu ne poate explica…
– Daca îl „cunoașteți” pe colonelul Frandeș, că suntem datori să ne cunoșteam pe noi înșine, cam ce părere ați avea despre el?
– Amestecată (râde – n.a.)… Amestecată este părerea mea despre el! S-a entuziasmat și el, a încercat să facă ceva, a fost dezamăgit de Radu Ceontea cu mutatul din Târgu-Mureș… Nu a vrut nici să-mi spună, că a venit la mine înainte de a pleca… Mi-a spus doar că pleacă, dar nu mi-a spus când… Și cred că, după vreo doi ani, am aflat că este la Dobârca… Și, atunci, ne-am dus la el!
– Cineva mi-a mărturisirit, supărat, că Radu Ceontea a avut o reacție intempestivă, pripită, „specifică” lui… Dumneavoastră veniți, acum, cu o altă perspectivă: plănuise plecarea de ceva vreme…
– El era, la o adică, dat afară din casă! Primăria Târgu-Mureș cu Dorin Florea (eu, sincer, chiar din primii doi ani l-am apreciat că a „măturat” orașul – față de ceilalți doi, de la UDMR, care nici măcar nu s-au sinchisit)… Ce nu a făcut (și nu a făcut nicio administrație) este că nu a atras deloc fonduri financiare pentru dezvoltarea economică a orașului! Or, încet-încet, orașul moare! Deci, domnul Dorin Florea (cu administrația) nu a făcut nimic, știa că Radu Ceontea va fi evacuat și nu s-a dus cineva să îi zică: „Haide, mă, să-ți dăm o garsonieră pe undeva”, sau… Nu știu dacă nu era normal să…
– Da, căci Radu Ceontea a fost un simbol al luptei românilor ardeleni împotriva nedreptăților maghiare…
– Absolut!
– Și nu atât dânsul, cât noi de fapt, am fost jigniți de atitudinea lui Dorin Florea! El a fost simbolul nostru?
– Da, da… Nu, nu l-a interesat (pe Dorin Florea – n.a.)…
– Regretați ceva, din viața dumneavoastră, după 1989?
– Nu, nu am ce să regret! Poate că trebuia să mă implic uneori mai mult! Eram însă și puțin „legat” de ordine militare… Că am fost, de exemplu, la Band, cu Adrian Moisoiu… Și am fost inclusiv cu „Vatra Românească”… Acum, deh!, domnul Moisoiu și-a făcut și dânsul „puțină” campanie electorală (râde – n.a.)… Nu puteam să-i zic: „Bă, nu face campanie, că-s eu militar aici!” Și este treaba lui ce a făcut… De asta, puteam să mă implic ceva mai mult! Dar și în „Vatra Românească” și în PUNR au fost unii idealiști, iar alții au fost materialiști… Și materialiștii se pare că au avut câștig de cauză!
– Cum v-ați poziționat în „fenomenul” C.A.D.A. (Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei)?
– Era, așa, un „fenomen” care (râde – n.a.) să se arate că…
– Nu a fost ceva serios?
– Nu știu cât să fi fost de serios! Dacă era serios, rămânea! A fost o idee…
– Da?
– Pentru „democratizare” a fost o idee, căci Armata nu poate să fie democratică! Poate să fie, până la un anumit punct… Și ar fi normal să fie așa: comandatul le cere părerea la toți, dar el hotărăște… Nu poate să lase: stai așa că sunt mai mulți, pentru că el răspunde până la urmă! Nu răspunde C.A.D.A.!
– Exact!
– Deci, a fost ceva, așa, să fie… Să își dea unii cu părerea, să mai apară în public niște oameni. Sigur, față de cum era Armata… Probabil că era prea strictă, dar nu poți să faci un C.A.D.A.! Armata nu poate să fie democratică și nu este democratică în nici o țară! Cine vrea o armată democratică, nu are ce să caute în Armată!
– Și eu, ca și dumneavoastră, mâine-poimâine vom pleca din această lume… Cine știe cine și cum își va mai aminti de noi… Poate că unii ne vor cunoaște citind pe internet, dar și netul va fi „curățat” de globaliști… Toate cărțile considerate „periculoase” vor fi scoase din uzul public, filmele, teatrele, muzica, tot ce li se pare contrar arhitecților Noii Ordini Mondiale, va fi eliminat din spațiul public! Se va introduce o Nouă Mentalitate, cea digitală! Probabil, însă, că vom dăinui, și noi, în memoria colectivă, pentru unii, a căror inimă bate mai mult decât pentru simpla lor viață! Ce anume le-ați transmite acestora?
– Este greu! Pentru că se încearcă „spălarea creierelor”! Este greu… Pentru că elevii nu mai învață…
– Nici studenții…
– Da, nici ei! Nu mai învață Istoria Românilor! Învață istoria evreilor, tot așa cum – mai deunăzi – generațiile mai vechi învățau istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice… Acum învață Istoria evreilor, mâine-poimâine vor învăța istoria americanilor, după aceea a chinezilor și, uite așa, noi învățăm, deci, istoria tuturor din lume! A noastră nu, că nu ne interesează! Așa se urmărește, zic eu, „spălarea creierelor”! Da! Să fie un „cetățean universal”… Deci: ce să le transmit eu? Să stea așa, 5 minute pe zi… Poate că este mult… Pe săptămână! Și să se gândească ce anume va fi cu ei și cu urmașii lor!
– Da, căci viteza lor este maximă și direcția greșită: să se oprească, deci, o clipă și să vadă care este direcția cea bună…
– Să se gândească: de ce mă duc în partea aceea? E bine? Nu este bine? Atunci, hai să vedem ce trebuie să facem… Că azi poate vom fi 10, poate mâine 20, peste 10 ani vom fi, poate, 1000 și se poate ca România să-și revină!
– Plec din Târgu-Mureș cu o „informație grea”! Mi-e greu să o și gândesc, darămite să o exprim! Domnul Adrian Moisoiu susține că, în urmă cu puțin timp, împreună cu soția, a mers la un Cinematograf de aici, din Târgu-Mureș, unde rula un film despre marele nostru erou Avram Iancu. L-a surprins când organizatorii i-au spus că, la rularea programată cu 2-3 ore înainte, nu a fost în sală niciun spectator! Mi-a spus că la ora aceea de seară, când au ajuns acolo, au fost numai ei doi! Da, este cum spuneți dumneavoastră: greu!
– Foarte, foarte, foarte greu! Și o parte din vină o are învățământul! Învățământ care, care, care… Din 1989 și până azi a avut vreo 30 de miniștri! Nu cred că nu a fost vreun ministru de viziune…, dar acești miniștri, stau câte un an, păi…, când vine, pe urmă, „pupila” lui Klaus Iohannis… sau vine „pupila” nu știu cui… s-a dus toată viziunea mea! Și parte din vina mare o are învățământul (dar nu numai), familia, televiziunile… Nu știu cât se mai face educație patriotică… Pentru că ne este frică să vorbim de patriotism până și în propria familie!
– Globaliștii vor face din patriotism chiar un delict! Va figura ca o etichetă periculoasă!
– S-ar putea!
– Pentru faptul că ați fost, cum se zice, „pe fază”… Pentru profunzimea și viziunea globală pe care le aveți…, afirm că răspunsurile dumneavoastră sunt cea mai deosebită mărturie făcută de un martor ocular al unor evenimente istorice cruciale! Mă simt onorat, vă mulțumesc și cred că fiecare dintre noi, pentru tot ce am simțit, gândit și făcut, cândva, vom avea de dat un răspuns: am răspuns în fața oamenilor, vom răspunde și în fața lui Dumnezeu!
– Mulțumesc și eu… Dacă ar fi mai mulți ca dumneavoastră, ar fi bine! Ce bine ar fi!

(final)