Credința – lumina care ne scoate din prăpastia indiferenței

♦ „Fără credința în ceva, nu putem face nimic” (Cuviosul Varsanufie de la Optina)

Nu zăboveam asupra acestui delicat subiect dacă nu citeam o frază dintr-o carte care m-a impresionat prin adevărul și concretețea ei, anume: „Integrarea europeană nu este compatibilă cu Ortodoxia”. Spune aceasta Dumitru Horia Ionescu, nepotul părintelui Dumitru Stăniloae. Desigur că această respingere a Bruxelles-ului față de Ortodoxie am simțit-o și noi de la început, dar nu ne-am priceput s-o spunem așa de clar. Statul acesta, care se dorește a fi Uniunea Europeană, nu suferă nici măcar catolicismul și nicio altă credință. Pur și simplu îl urăște pe Domnul nostru Iisus Hristos. Spun acestea bazându-mă pe legile care sunt votate de Parlamentul European și de faptul că șefii din capitala Belgiei iau foc dacă li se amintește că toată cultura Europei are rădăcini creștine. Și dacă îl resping pe Hristos cu această virulentă vehemență, atunci s-au aciuat în brațele reci ale antihristului. Iar acești domni vor să ne tragă pe toți europenii în această malefică stare de lucruri.
Lipsită de lumina Evangheliei, Uniunea Europeană se va prăbuși cu zgomot mare, așa cum, praf și cenușă s-a ales din tot ce a construit comunismul în răsăritul Europei. Cum ne vom lecui de dependența societății de consum pe care o promovează pe viață și pe moarte democrația occidentală?! Noi vedem că Grecia, România și Bulgaria abdică, încetul cu încetul, de la lumina Ortodoxiei, pentru că dreapta credință nu e compatibilă cu integrarea în Uniunea Europeană. Ce e de făcut? Care să fie soluția? E foarte simplă și ne scoate din impas Sfântul Siluan Athonitul, luminându-ne: „Dumnezeu (este) – o iubire de care nu te poți sătura”. Minunată rezolvare! Dar pentru a primi iubirea lui Dumnezeu e obligatoriu să trăim după lumina Evangheliei, pentru a primi harul Duhului Sfânt. Europa e prinsă în întunericul mândriei fiindcă s-a disociat în proporție absolută de Creștinism. Pentru că… „Dacă ai căzut în slava deșartă sau te înalți deasupra fratelui ai pierdut harul”, ne învață același Sfânt Siluan Athonitul.
Deci, calea e să ne depărtăm de ucigașa societate de consum și să căutăm a ne hrăni cu iubirea lui Dumnezeu. Ori cu Uniunea Europeană ori cu Ortodoxia!!! Ori cu Hristos, ori cu duhul antihristic din care se inspiră în prezent cei care ne conduc din Parlamentul Europei.
Călăuza noastră de fiecare clipă să fie Dumnezeu. Pentru că noi îl mâhnim pe Dumnezeu, fiindcă nu ne ostenim să citim și să trăim Evanghelia Sa.
Și cea mai mare nenorocire este să întristăm pe Dumnezeu prin fărădelegile noastre!

 

Valeriu Tănasă
(Agapia, judeţul Neamţ)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *