♦ „După ce am avut întrevederi oficiale la București, ca delegați ai Uniunii „Vatra Românească”, poetul Adrian Păunescu ne-a dedicat poezia Clopot ardelean la București (S-a urcat Ardealul azi noapte-n tren / Și-a venit mâhnit în Capitală, / Să ne-nvețe tragicul refren / Despre cei ce Țara nu și-o-nșeală)” – declară șef lucr. univ. ing. Adrian Moisoiu
– V-ați prezentat, în trei volume, bogata activitate parlamentară! Ce realizare vă conferă satisfacția cea mai profundă?
– Este ca și într-o familie; îi iubim pe copii în mod egal! Vă spun, cu mâna pe inimă, că toate proiectele mele au fost deosebite! Chiar și cele care nu s-au votat… Cândva, cineva mi-a spus că monahii, preoții, nu beneficiază (neavând contributivitate) de gratuitate la spitalizare! Normal că, imediat, am tatonat terenul și am făcut o inițiativă parlamentară. Apoi, cu toate că am așteptat până mi s-a terminat mandatul să fie pusă în discuție, am avut satisfacția să constat că, ulterior, Guvernul a modificat legea în cauză în așa fel încât să se poată acorda asistență socială gratuită și categoriei amintite. V-am dat și un exemplu de ceva ce nu cred că știați. Și sunt încă multe astfel de exemple. Citez: „În viață nu contează pașii pe care îi faci, nici încălțămintea pe care o folosești… Contează urmele pe care le lași”.
– Ocupă Biserica
un loc central în viața dumneavoastră?
– Bineînțeles! Și știți de ce? Pentru că, vedeți dumneavoastră, sunt inginer mecanic. Și, în același timp, am o mașină. Mașina aceasta are o serie întreagă de componente. A trebuit ca cineva să o proiecteze, să execute toate subansamblele. Că a fost, la început, un inginer (sau un grup de ingineri) care a proiectat mașina respectivă. Dar pe noi, ca oameni, cine ne-a proiectat? Cum am apărut? Crede cineva că am apărut din senin? A trebuit să existe un proiectant: Inginerul Suprem! Și care a trebuit să prevadă absolut tot! Și atunci: Ce este acesta, omul? Căci Dumnezeu ne-a făcut, pe pământ, cu un rost! La fel ca și o mașină, omul este compus și el din diferite subansamble (gastrice, neurologice, ortopedice etc). Cine putea să fie un asemenea proiectant? Cine putea să creeze toate acestea? Căci a trebuit să fie Cineva… Și acesta este Dumnezeu! Deci, Biserica nu este altceva decât promovarea în societate a lui Dumnezeu, a dragostei, a înțelegerii dintre oameni!
– Aveți vreo amintire deosebită din afara județului Mureș?
– Să lămurim situația: partidul din care am făcut parte, Partidul România Mare, nu a fost un partid de guvernământ! Dar, cu toate acestea, m-am străduit din răsputeri să îi ajut pe oameni (în limita bugetului parlamentar). Donațiile făcute erau destul de mari, la cursul de atunci al leului… Și am ajuns cu donațiile financiare unde nici nu vă gândiți! Vă numesc o localitate din județul Harghita: satul Doboi, comuna Plăieșii de Jos. Care nu avea biserică! Și unde nu mai erau români! Poate vă întrebați cum anume vine aceasta! Simplu: pentru că acești români au fost maghiarizați! Nu au avut ce să facă! Doar când veneau la Biserica Ortodoxă auzeau vorbindu-se românește! Se făcea slujbă, aveau preot! Despre situația acelor români s-a tot scris în presă, dar niciun parlamentar nu a fost vreodată să discute cu ei! Să vadă Cimitirul care este în jurul Bisericii și care are pe cruci nume de români schimbate, maghiarizate! În cartea mea, am publicat o fotografie a mormântului unui notar de acolo și care a fost omorât în 1944 de către horthyștii locali. A fost scris acest lucru și pe piatra sa de mormânt, dar ulterior a fost eliminat de „prietenii” noștri istorici locali! Pe de altă parte, am sprijinit mulți elevi români cu burse de studiu. Sunt convins că unii nu știu, dar există și elevi români care sunt ademeniți să fie școlarizați în limba maghiară beneficiind de subvenții acordate de Guvernul Ungariei!
– Puteți să numiți un politician pe care l-ați admirat?
– Doi oameni sunt, zic eu, cei mai mari: Vadim (a excelat în cultură și în previziuni pe care astăzi le vedem împlinite) și, de partea cealaltă (chiar dacă am avut uneori discuții contradictorii), este Adrian Păunescu, care, după întrevederea noastră oficială, a „Vetrei Românești”, la București, ne-a dedicat poezia Clopot ardelean la București: S-a urcat Ardealul azi-noapte-n tren / Și-a venit mâhnit în Capitală, / Să ne-nvețe tragicul refren / Despre cei ce Țara nu și-o-nșeală! Superb, nu-i așa?
– Oamenii aceștia imenși, Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu, au deranjat prea mult?
– Tot timpul au deranjat!
– Știți că Vadim a murit la exact un an și o zi distanță de când a scris un poem din care rețin versul: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, / Scapă cât mai iute de masonerie”?!
– Accept ideea că, într-adevăr, Vadim nu a murit chiar natural! Dar… dar! Atât timp cât nimeni nu a contestat, nu a intervenit, să o lăsăm așa!
– Cum v-ați poziționat în disputa politică dintre Vadim și Funar?
– Să știți că s-au împăcat! De Gheorghe Funar mă leagă multe inițiative parlamentare… Era un tip foarte productiv, dar uneori prea reticent în colaborarea cu alte partide.
– Au fost corecte alegerile prezidențiale din anul 2000?
– Da, au fost corecte alegerile! Rezultatele însă, nu au fost corecte!
– Am aflat că au fost niște fraude în defavoarea lui
Vadim…
– Da, așa este! Nici Iliescu nu a fost dorit, dar atitudinea naționalistă a lui Vadim a fost în contradicție cu arhitecții globalizării!
– Se putea discuta cu președintele Iliescu? Dar cu PDSR?
– Așa a trecut Legea Învățământului, să știți! Ziua aceasta, care este acum la 5 iunie, a fost propusă de mine, aici, la Târgu-Mureș! După discuția mea cu domnul Nicolae Neagu, inspector general la IȘJ Mureș, mi-am zis: hai să găsim o soluție să schimbăm data de 30 iunie (când elevii și profesorii erau în vacanță)! M-am inspirat din biografia lui Gheorghe Lazăr, referitor la prima școală românească. Văzând că s-a născut la 5 iunie, mi-am dat seama că aceasta este ideea! Și am făcut o inițiativă parlamentară, motiv pentru care m-am dus la „senatorul” Ion Iliescu și, discutând cu el, mi-a zis: „Vai de mine, dați-mi să semnez!”. După ce a semnat președintele, au semnat și alții… Dar, senatorul Frunda, etnic maghiar, a semnat cu condiția ca, din expresia Ziua Învățământului Românesc, să fie eliminat cuvântul „românesc”! Din păcate, această zi nu prea se respectă! Știți de ce? Deoarece nu coincide cu Ziua Internațională a Educației pe care globaliștii au oficializat-o în 5 octombrie.
– Cum l-ați descrie pe președintele Iliescu în câteva cuvinte?
– Cam toate câte se întâmplă în clipa de față, în România, au fost, din păcate, generate de regimul lui! Faptul că a fost omul lui Gorbaciov, școlit în Uniunea Sovietică, spune totul! Dar a fost votat de popor…
– Păi, poporul nu a fost manipulat?
– Bineînțeles!
– Știți vorba lui Stalin: „Nu contează cine votează, ci aceia care numără voturile”! Doar spuneați, mai devreme, că voturile din 2000 au fost deturnate!
– Da, dar votul masiv al poporului l-a adus pe Ion Iliescu la această fraudă, că el putea să nu ajungă până acolo! Ar fi ajuns președinte, din primul tur, Vadim!
– N-a fost și o presiune
externă?
– Da, prin șantaj! Aduceți-vă aminte că Ambasada SUA a intervenit în toată treaba aceasta!
– Uniunea Europeană, nu?
– Ba da, deși atunci era cam slabă!
– Să înțeleg că aveți
rețineri să îl descrieți pe Ion Iliescu în câteva cuvinte?
– V-am răspuns: pașii spre situația de astăzi au fost făcuți de reformele necorespunzătoare din vremea sa. Și nu a fost doar el, dar ce ar mai fi de spus? A pus Țara pe butuci cu „reformele” lui!
– Ce credeți că l-a făcut pe președintele Iliescu în discursul său din sângerosul Martie 1990, să fie de partea maghiarilor?
– Depinde cine l-a informat! Cine i-a „șoptit” la ureche! Cu el a vorbit la telefon și generalul Scrieciu, sechestrat ulterior la Band… Nu vreau să merg până acolo, dar cred că dorința lui a fost una de bună conviețuire într-o proastă înțelegere a situației! Deci n-a simțit românește și nu a venit la Târgu-Mureș, deși în discuțiile pe care le-am purtat cu dânsul (când am fost la București cu delegații Uniunii „Vatra Românească”: Cismaș, Sabău-Pop, Frandeș, Țâra), a părut că rezonează…
– A ascuns mizeria sub preș, cum se zice, crezând că va fi o conviețuire favorabilă între români și maghiari?
– Da! Cred că da!
– Cu atât mai mult cu cât Dorin Suciu (corespondentul teritorial al TVR) a prezentat la București casete cu filmarea evenimentelor tragice, dar conducerea Televiziunii a obstrucționat difuzarea și până la urmă s-a perceput o imagine internațională nefavorabilă!
– Da, dar aș dori să adaug două cuvinte… Când am fost cu delegația „Vetrei Românești” la președintele Iliescu, i-am spus cu respect: „Domnule președinte, cândva românii și-au căutat dreptatea ducându-se la împăratul din Viena! Astăzi, am ajuns să venim la dumneavoastră, ca să faceți dreptate la ce s-a întâmplat la Târgu-Mureș…”. Asta i-am spus-o eu, cu martori! Și el a înțeles, fiindcă imediat i-a dat telefon directorului TVR, Răzvan Teodorescu, spunându-i să transmită mesajul nostru, al „Vetrei”. L-am citit, chiar eu, pe postul național! Deci, vedeți?, există și o interpretare mai largă… Căci imediat a pus mâna pe telefon și a intervenit în grila de program a TVR!
– A existat, în UDMR, cineva care să rezoneze cu poziția românilor?
– Cred că domnul deputat Kerekes Karoly. Uneori călătoream amândoi cu avionul, alteori cu trenul… Aveam o considerație unul față de celălalt! Fără să abordăm acest subiect. Am fost cu el ca și cu un vecin de apartament, băteam la ușa lui când aveam nevoie de vreo informație. Și el, la fel.
– Vă amintiți când UDMR a revenit (prin presiune!) în Parlament, după ce deputatul minorității turce, Metin Cerchez, a reușit performanța să determine scoaterea în afara legii a uniunii maghiarilor (timp de o săptămână), invocând anomalia că este singurul partid din Uniunea Europeană constituit pe criterii etnice?
– Da! Știu de treaba aceasta! Au existat și alte situații similare în Parlament. Am o inițiativă parlamentară care contesta „dreptul” magistraților să judece procesele în limba maghiară. S-au făcut și atunci niște presiuni…
– Presa din Mureș a susținut mișcarea națională românească, postceaușistă?
– Presa din Mureș ne-a fost favorabilă. Mă refer cu precădere la ziariștii Lazăr Lădariu (redactor-șef la „Cuvântul liber”), Ioan Cismaș, Ileana Sandu etc.
– Ce mesaj le-ați transmite românilor și maghiarilor din Ardeal, deopotrivă?
– Le-aș zice: Oameni buni, iertați-vă unii pe alții! Sunt la mijloc greșeli istorice cărora nu le mai putem face nimic, căci s-au produs cu 1000 de ani în urmă, de când au venit maghiarii încoace! În măsura în care recunosc și își asumă că înaintașii lor au greșit! De-ar fi să cântărim faptele într-o balanță, cu siguranță că talerul s-ar înclina în partea maghiară până la rupere! Ce să vă mai spun altceva… Am avut și eu prieteni maghiari, am și acum. Unii au înțeles și înțeleg, alții nu! De ce să nu vă spun că am făcut curte și la fete românce, și la fete maghiare! Da, am fost tânăr și eu… Te-apuci să faci curte, vezi o fată și vrei s-o cunoști, păi ce?, o întrebi dacă este unguroaică, tătăroaică sau mai știu eu ce? Franțuzoaică?
– Credeți că este posibilă o reconciliere româno-maghiară?
– Momentan, nu! Relația interetnică în Ardeal este dată cu „vopsea”. Este acoperită cu un strat superficial. Dacă mâine s-ar întâmpla însă ceva, lucrurile s-ar repeta! Acesta este adevărul! Și problema pornește de la ceea ce fac ei și nu facem noi: educația la Biserică! Inutil este să vă mai spun că liderii bisericilor „istorice maghiare”, cum le spun ei, fac încontinuu educație maghiară (care este, de fapt, educație iredentistă)! Pe când noi, ortodocșii, evităm acest subiect și propagăm numai ceea ce a spus Domnul nostru Iisus Hristos: dragostea față de aproapele tău, dragostea de oameni… Chiar Patriarhul a spus: „Noi nu facem politică!”. Cred că facem, totuși, o politică, dar este o politică anti-noi!
– Ne-ați omis ceva „mai special”?
– Poate faptul că am avut o declarație parlamentară despre savantul George Emil Palade…
– Laureat al Premiului Nobel în 1974!
– Da! Am propus ca Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, să poarte numele acestuia. Apoi am discutat cu domnul prof. dr. Marius Sabău, care atunci era rectorul acesteia, dânsul fiind reticent la cum anume vor reacționa colegii maghiari! Am făcut o declarație parlamentară, consemnată în Monitorul Oficial! Și iată că, după vreo 15 ani, s-a făcut unirea UMF cu Universitatea „Petru Maior” și au format UMFST! Sub ce nume? „George Emil Palade”! Păi, să nu am o mare satisfacție? Îmi amintesc și de susținerea mea privitoare la repararea acoperișului Teatrului Național din Târgu-Mureș… Modul cum a fost privatizată Sovata…
– Aveți în memoria afectivă vreo nedreptate care vă „macină”?
– Uitarea care se așterne peste masacrul a mai mult de 5.000 de români la 1 aprilie 1941, la Fântâna Albă, pentru vina că au vrut să se repatrieze în România și să nu fie deportați undeva în Siberia. Unde? Acolo, sus, în Bucovina. Când a fost ocupată Bucovina de ruși și ucraineni. Nimeni nu pomenește despre aceștia! De ce? Au fost români îngropați de vii, la grămadă. Este cineva care să se îngrijească de memoria lor? Discutăm despre umanism, despre ajutorul dat Ucrainei, dar câți dintre noi știm despre acest eveniment petrecut acolo? Am dreptate? Eu cred că am! Dar am spus-o deja înainte: cu dragoste trebuie să trecem peste tot! Trebuie și acest Zelensky (cel ce-i reprezintă) să dea și niște drepturi românilor, să se întoarcă spre românii din Bucovina care este la ei! Nu așa: hai că ei vin la noi și noi să le dăm totul! Să ne distrugem și Agricultura și Țara pentru ca să-i salvăm pe ei! Pentru ce?
Iar cât privește războiul care bate la granițe, aș dori să îl întreb pe profesorul care ne mai este câteva zile președinte al Țării, care a semnat ce a semnat și unde a semnat, dacă el cunoaște semnificația zilei de 4 aprilie 1944. Îl ajut cu o preluare de pe internet:
„Cea mai mare tragedie din istoria Bucureștilor. Marți, 4 aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nicio justificare militară. Foarte mulți dintre cei care-au murit au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi. Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice, avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!”.
– Este o expresie, mediatică: „România, încotro?”. Vă întreb: încotro?
– Spre globalizare! Globalizarea, din păcate, este o politică de ștergere a identității noastre, a Istoriei… Păi, nu vedeți că se face istoria holocaustului și nu se discută despre marii noștri domnitori? De ce nimeni, la nivel internațional, nu a reacționat la faptul că am devenit singurul popor din lume obligat ca, în detrimentul propriei Istorii, să învețe istoria altui popor?!
– Mai adineauri mi-ați spus că tot Guvernul României, din 1989, era constituit… din cine?
– Dintr-o anumită etnie! Este clar ceea ce se dorește! Ce-aș dori, în încheiere. Să vă mai spun două vorbe despre un eveniment care a avut loc de curând și care m-a durut: la Casa „Avram Iancu” din municipiul Târgu-Mureș, domnul Marius Moldovan ne-a atras atenția că un film despre Avram Iancu rulează la Cinematograful de lângă Azomureș. Ne-a invitat, să mergem! Acolo am aflat cu stupoare că programul de la ora 14 a fost suspendat, nefiind niciun spectator! Înainte de a începe filmul, m-am uitat în sală: eram doar eu și soția! La sfârșit, la fel! Filmul nu cred că a fost vizionat mai mult de 100 de persoane! Păcat! Dacă nici pe Avram Iancu nu îl cinstim; atât cât să vedem un film… De fapt, era un film în care se dovedea Omenia lui Avram Iancu, dorința lui până în ultima clipă să se împace cu liderul maghiar Kossuth și să fie o revoluție comună! Nu să fie o revoluție de „punere sub talpă” a etnicilor români din Ardeal! Da…
– Patriotismul a fost prezentat ca indezirabil societății, nu i se mai face loc…
– Ar trebui…
– Dumneavoastră, însă, v-ați dedicat României, românilor!
– Merită! Numai că (din păcate!) Țara a luat-o în clipa de față pe o cale de pe care trebuie scoasă neapărat! Bineînțeles că, până în ultima clipă, voi rămâne cu Roșu, Galben și Albastru în suflet… Lupta continuă!
(final)
