Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi:
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Şi-a încălecat
Pe-un cal învăţat,
Cu numele de Graur,
Cu şeaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât viţa de groasă.
Şi în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă-un loc curat
De arat şi semănat.
Şi-n curând s-a apucat,
Câmpul neted de arat,
În lung şi-n curmeziş
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coadă cu dalbei,
În frunte ţintăţei.
Mânaţi flăcăi: hai, hai!
Ziua toată a lucrat,
Brazda neagră a răsturnat
Şi prin brazde-a semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.
Şi când lucrul a sfârşit
Iată, mare, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Şi ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Şi sămânţa a-ncolţit
La lună, la săptămână
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Şi de-i grâul răsărit
Şi de-i spicul aurit.
Mânaţi flăcăi: hăi, hăi!
Traian iute s-a întors…
Şi din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a-ncălecat,
La Tighina a plecat
Şi oţel a cumpărat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Şi să facă seceri mici
Pentru copilaşi voinici.
Şi-a strâns fine şi vecine
Şi vreo trei babe bătrâne,
Care ştiu rândul la pane;
Şi pe câmp i-a dus
Şi pe toţi i-a pus,
La lucrul pământului
În răcoarea vântului.
Ei cu stânga apucau
Şi cu dreapta secerau
Şi prin lan înaintau
De părea că înotau.
Mânaţi măi: hăi, hăi!
Alţii în urma lor legau
Şi clai mândre ridicau,
Apoi carele-ncărcau
Şi pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.
Arie pe loc făceau
Şi grâul îl treierau;
Harabale încărcau
Şi la moară le porneau.
Şi turnau deasupra-n coş
Grâu mărunţel de cel roş,
De sub piatră în covată
Curgea făina curată.
Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Şi voios se înturna.
Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârţăitul carelor.
Mânaţi măi: hăi, hăi!
În cămară ea mergea
Şi din cui îşi alegea
Sita mare şi cam deasă
Tot ca pânza de mătasă
Şi cernea, mare, cernea,
Ninsoare se aşternea;
Apoi pane plămădea
Şi-o lăsa până dospea;
Colăcei ca învârtea
Pe lopată mi-i culca
Şi-n cuptor mi-i arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea şi… gata!
Atunci ea-mpărţea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Şi-mpărţea trei colăcei
La copiii mititei.
Mânaţi măi: hăi, hăi!
Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Astfel să dea şi la voi
Ca s-avem parte şi noi.
Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Şi făcliile aprinse.
Şi la anul să trăiţi,
Să vă găsim înfloriţi,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate-ndestulată.
Aho, aho!
