♦ „Precum este scris: «Dumnezeu le-a dat duh de amorțire, ochi ca să nu vadă și urechi ca să nu audă până în ziua de azi»” (Romani 11, 8; Deuteronom 29, 4).
În Evanghelie, dar și în opera lui Dostoievski, am citit că un om minte dacă spune că nu este orb. De ce ni se spune acest adevăr? De aceea, fiindcă dacă aș avea ochiul minții deschis, aș putea să văd lumina sufletului semenului. Și noi afirmăm cu superficialitate că îi cunoaștem pe oameni, dar e un fals. De aceea Mântuitorul și Dostoievski îndeamnă tot timpul la compasiune și la milostenie. Omul milostiv are aripi și zboară la cer. Și are milă fiindcă are iubire. Dacă noi cultivăm compasiunea și avem credință, nu putem răni un om, chiar dacă, în scăderea noastră, nu avem ochiul minții deschis.
Această temă o tratează Dostoievski în Idiotul. Imensa atenție și compasiune pe care o acordă prințul Mîșkin tuturor semenilor e uimitoare și foarte impresionantă. În Jurnalul său, marele scriitor spune că tot timpul s-a gândit la Domnul Iisus Hristos, când a scris Idiotul. Și pentru că era prea bun Prințul, aproape toți din jur îl credeau idiot. Dar numai idiot nu era. De fapt, în personajul cărții se identifică însuși scriitorul, dar și orice creștin sau orice om bătut de soartă sau umilit și obidit de comunitate. Să citim Idiotul și Jurnalul fericirii al părintelui Nicolae Steinhardt. Am primi puțină lumină, bunătate, blândețe și pace de la acești doi mari scriitori de inspirației ortodoxă.
De ce sunt eu orb?! De aceea fiindcă nu am credință în Dumnezeu. Fiindcă, dacă o aveam mi se deschidea ochiul minții. Și, dacă am credință dobândesc și frică de Dumnezeu, pentru că frica din credință se naște. Și dacă credința e ochiul sufletului, noi facem primul pas pentru a ne vedea pe noi înșine și pe semeni. Dacă tinerii români ar avea credință, credeți că ar mai sta prin cluburi, sau s-ar mai uita tot timpul la telefon? Vă spun sigur că nu. Cu toții ar intra în stare de rugăciune, fiindcă ar sesiza pericolul pierderii sufletului. Sfântul Grigorie Palama a plecat la 18 ani în Sfântul Munte Athos și s-a rugat acolo primii doi ani Maicii Domnului, să-i lumineze întunericul. Sfântul Ioan Scărarul a plecat în mănăstire la 16 ani. Pe aceștia și pe foarte mulți alții trebuie să-i avem la mare evlavie și să le urmăm viața. Celor care cred, „Dumnezeu trimite tuturor razele cunoștinței iar după cunoștință a dat și credința ca un ochi” (Sfântul Petru Damaschin, Filocalia românească, vol. 5, p. 34).
Dar, pentru a vedea lumina, noi trebuie să avem stăpânire asupra ochiului minții, fiindcă altfel nu primim razele cunoștinței (lumina), dacă nu renunțăm la voia noastră în detrimentul Voii lui Dumnezeu. Deci, trebuie cumva să ieșim în întâmpinarea lui Dumnezeu, fiindcă nu primim nimic fără voia conștiinței proprii și a Celei dumnezeiești. Soarele luminează tuturor, dar cel care nu vrea să primească lumina se poate ascunde într-o casă, sau într-o peșteră. Și observăm că mulți dintre noi se ascund, ca să nu primească lumina lui Dumnezeu. Iar, prin extensie și prin nelucrarea poruncilor Domnului, uneori un neam întreg de oameni ajunge să fie orb. Sunt multe exemple în istorie: vechii evrei, în timpul când nu mai lucrau poruncile, și cei din prezent, care refuză să creadă în Hristos.
Dar Neamul Românesc este sau nu este orb? Mă refer la nivel de majoritate. Fiindcă se impun în acest timp fiii satanei și îi dă la o parte pe fiii lui Dumnezeu.
Sunt câteva dovezi clare că suntem orbi, dacă noi acceptăm distrugerea creștinismului, dacă noi primim distrugerea familiei. Să nu uităm că numai 20% au votat pentru familia creștină, compusă din bărbat, femeie și copii. De asemenea, noi am primit distrugerea micului producător și ne bulucim în supermarket-uri, fără niciun discernământ. Micul producător este țăranul român. Adică exact românii care au fondat și creat toată cultura și civilizația tradițională românească. Mai mult, ei au ținut și încă au în inimă Lumina lui Hristos. Dacă România, ca Țară, dăinuie prin vrednicia țăranului român, ea nu va pieri, dacă noi nu îl distrugem pe Măria Sa, Țăranul Român. Să nu uităm că lenea și trândăvia sunt păcate de moarte. Refuzăm să mai lucrăm pământul și să câștigăm mâncarea prin sudoarea frunții, iar femeia, știm că numai prin nașterea de prunci va ajunge la mântuirea sufletului. Acestea sunt adevăruri de toată ziua. Românii le cunosc, dar nu le mai lucrează, nu le mai trăiesc. Nu le mai au drept idealuri. Au devenit confortul și relaxarea idealuri naționale de toată vremea.
Să ajungem cât de cât la frumusețea cărții numită Filocalia, care înseamnă iubire de frumusețe. Din ea răsare un duh care îi pot face pe fiii lui Dumnezeu să îi biruiască pe fiii satanei. Aceste lucruri le spun, cu mare claritate, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu și ceilalți Sfinți ai închisorilor comuniste, care ne-au lăsat nouă, tuturor românilor, un testament. Dar noi l-am uitat. Am ajuns să ne închinăm societății de consum și tuturor icoanelor false ce vin din occident. Nu blamăm occidentul. Primim tot ce aduce bun, dar să avem discernământul și puterea de a respinge tot ce este rău. Vine și se vrea implementarea LGBT-ului. Păi, dacă primim această monstruozitate, vom asista la sodomizarea României. Va lua foc România, așa cum a ars zilele trecute Los Angeles-ul. „Orașul îngerilor” a luat foc. Care e cauza? Să ne răspundem fiecare. Câți îngeri luminoși și buni mai sunt în orașul american? Dar la București, Iași și Cluj-Napoca și în alte orașe românești, unde la Referendumul pentru familie au votat numai 2 din 10 români? Și a ținut două zile votul. S-a dus pe „apa sâmbetei” discernământul, cel după Dumnezeu, al majorității românilor. Aș propune să intrăm în stare de plâns. Dar suntem așa de murdari sufletește încât suntem departe de această fericire. Am putea plânge dacă am avea frică de Dumnezeu. Dar câți dintre frații și surorile noastre au ajuns la această primă fericire dăruită nouă, creștinilor, de Mântuitorul? Un post național, atât cât poate ține fiecare, ar fi foarte bun. Să mai punem și sacul pe cap, precum ninivitenii, ar fi prea mult și ar sminti pe mulți. Mai bine, cităm un scurt cuvânt din Filocalia Sfântului Petru Damaschin, p. 42: „Celui ce se cunoaște pe sine i se dă cunoștința tuturor. Și cel ce se supune lui Dumnezeu, supune sieși tot cugetul trupesc, iar după aceasta i se vor supune lui toate, când va împărți smerenia în mădularele sale”, iar Sfântul preot mărturisitor Dumitru Stăniloae dezvoltă așa, referitor la cele spuse mai sus: „Cel smerit e liber de toate și stăpânește peste toate. Dar stăpânește pentru că ele i se supun întrucât nu sunt periclitate în libertatea lor, nu pentru că vrea el să le stăpânească”.
Așa să ne ajute și pe noi Dumnezeu să înțelegem noțiunea cerească a libertății. Nu tiranie, nici haos, ci cugetare rațională și duhovnicească, pe care ni le recomandă cu dragoste Sfinții Părinți.
