Ioan Buteanu de Barbu Iscovescu

Ioan Buteanu (foto), născut la Sighetu-Marmației în anul 1821, mort, prin spânzurare, pe malul Crișului Alb la 23 mai 1849, în satul Iosășel (Gurahonț – Arad), cel despre care mama lui vitregă spunea că „suferă de boala românismului”.
Ioan Buteanu a fost unul dintre fruntaşii adunărilor populare de la Abrud, Câmpeni şi Bistra din aprilie 1848 şi unul dintre principalii conducători al primei Adunări Naţionale de la Blaj din 30 aprilie 1848. La Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848 a avut un rol deosebit în însufleţirea maselor, alături de Avram Iancu.
În ziua de 23 mai 1849, în satul Iosăşel, județul Arad, Ioan Buteanu este spânzurat de Hatvani.
Înaintea morţii, Ioan Buteanu a aruncat o pungă cu bani la picioarele călăilor, spunându-le: „Luaţi-o, tâlharilor! Pentru asta luptaţi voi, nu pentru libertate! Eu mor dar nu mă tem de moarte, căci am stat zi de zi în faţa ei.
De altfel, fraţii mei vor răzbuna moartea mea violentă”.
A fost îngropat după puţine zile de la moarte, la doar câţiva paşi de locul execuţiei sale și înmormântat creştineşte în cimitirul din Gurahonţ, doar la 20 septembrie 1869, la comemorarea a douăzeci de ani de la moartea sa.
În anul 1924, la centenarul naşterii lui Avram Iancu, osemintele sale au fost duse la Ţebea, unde îşi doarme somnul de veci alături de bunul său prieten Avram Iancu, în cimitirul din curtea Bisericii Ortodoxe.
Ioan Buteanu, prefectul Ţării Zarandului, o jertfă pentru libertatea Neamului Românesc!

(Sursa: Enciclopedia României)

 


 

 

TROIȚA DIN GURAHONȚ-IOSĂȘEL A LUI IOAN BUTEANU

Pe plăcile din fața monumentului: „AICI A FOST SPÂNZURAT DE UNGURI, IOAN BUTEANU, TÂNĂRUL PREFECT AL LEGIUNII ZARANDULUI, DELA 1848, ÎN DIMINEAȚA ZILEI DE 23 MAI 1849. PRINS MIȘELEȘTE ÎN ABRUD DE MAIORUL HATVANYI, EL A FOST LEGAT DE UN TUN ȘI DUS DE-A LUNGUL VĂII CRIȘULUI PÂNĂ AICI. MARTIR AL IDEALULUI ROMÂNESC, S’A STINS LINIȘTIT, RĂZBUNAT DE ÎNVINGERILE STRĂLUCITE ALE LUI IANCU LA ABRUD” „ACEASTĂ SFÂNTĂ CRUCE S’A RIDICAT LA 1 NOEMBRIE 1934, LA SĂRBĂRILE DE 150 DE ANI DELA REVOLUTIA LUI HORIA”
Pe plăcile din spatele monumentului: „OSEMINTELE LUI AU FOST DUSE ȘI AȘEZATE ÎN CIMITIRUL DELA GURAHONȚ, LA ANUL 1869, IAR LA 1924, CU OCAZIA CENTENARULUI NAȘTERII LUI AVRAM IANCU AU FOST DUSE ÎN CIMITIRUL EROILOR DELA ȚEBEA. TOT AICI AU MAI FOST SPÂNZURAȚI GROZA SIMION, PREOT ÎN GURAHONȚ, PAVEL FĂRCAȘ, PREOT ÎN PLEȘCUȚA, SICNESIE GROZAV, PREOT ÎN ACIUTA. APOI PRIMARUL BUDA IOAN DIN IOSĂȘEL, IANCU DIN FENIȘ, VRENȚI DIN DULCELE ȘI CEL DIN ZELDIȘ. DEODATĂ CU BUTEANU AU FOST ADUȘI ȘI SPÂNZURAȚI TREI ȚĂRANI CU ȚUNDRE NEGRE”

 

 


 

 

Să nu-l uitați pe Ioan Buteanu…

Mi-e sufletul un adăpost,
În el stă bunul Dumnezeu,
E vineri și e zi de post
La Iosășel și-n gândul meu…

Mă doare Clipa-n care sunt,
Tăcerea vremii stă la pândă,
Acolo, în pridvorul sfânt,
Uitarea-n veci n-o să pătrundă…

Voi, Moții mei, luați aminte,
Până-n uitare nu-i târziu,
Ca flacăra dintre cuvinte,
IOAN BUTEANU este viu!
***
Să știe toată nația română,
De la bătrân, la cel cu țâța-n gură,
Buteanu n-a murit de moarte bună,
Ci spânzurat de salcie, cu ură!
Acesta-i adevărul ce vi-l spun
Și Munții mei sunt plini de-o sfântă jale,
De la Abrud, la Brad, legat de tun,
Până la Gurahonț, pe Criș la vale…

Să știe, de asemeni, tot dușmanul
Și-acolo, pălmuit la Iosășel
S-a stins plin de durere Ioan Buteanu,
Dar niciodată sufletul din el!

Tot mai aproape e dușmanul,
Rod carii-n inima din lemn,
Să nu-l uitați pe Ioan Buteanu,
Vai, ce Dumnezeiesc îndemn!

Mă arde verdele cel crud,
Îmi bubuie-n timpane tunul,
Legat de el dinspre Abrud,
Venea înlăcrimat tribunul

Cu Adevărul viu din grai,
Iubindu-și Patria, ce vină!
La Gurahonț, în luna Mai
Tresare Crișul și suspină…

Pe malul strâmb, ce mal durut!
Să nu îl uite-n veci românii,
Sub cerul de durere mut
L-au spânzurat atunci păgânii…

Dar Ioan Buteanu, nu e mort,
Vai, cine sufletul să-i spurce?
În versul meu și-n gând îl port-
E viu, ca Viul de pe cruce!

 

Nicolae Nicoară-Horia
(comuna Șagu, județul Arad)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *