Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae, în toate cărțile și notele sale, stăruie, cu timp și fără timp, pe adâncirea și trăirea iubirii și pocăinței în lupta creștinului pentru mântuirea sufletului. Să nu uităm că însuși titlului Filocaliei i-a adăugat, alăturat, cuvântul nevoință, numind întreaga colecție Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii. Știm cu toții că Mântuitorul și Sfântul Ioan Botezătorul și-au început propovăduirea cu îndemnul exhaustiv: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor”. Dar și strămoșii și țăranii noștri aveau pe buze cuvintele: grijește-te, pocăiește-te, mântuiește-te.
Vă prezentăm un cuvânt uimitor despre pocăință: „Nicio pocăință nu este adevărată fără lacrimi”. Un autor anonim sau un țăran nevoitor a rostit aceste cuvinte izvorâte din propria trăire. Pentru că suntem mulți fățarnici și vicleni, dar mai cu seamă nesinceri și superficiali. Însă eu nu pot uita bătrânele din satul unde am văzut lumina zilei: zâmbeau discret și tainic cu ochii în lacrimi când le întâlneam pe cale. Chiar dacă nu aveau tot timpul lacrimi, ființa lor reflecta starea de plâns în care ar trebui să se afle omul în această „vale a plângerii” pe care o parcurgem în viața pământească.
Tot răul și întunericul din România vine de acolo că nu ne nevoim. Îi auzim pe toți: să ne distrăm, să ne relaxăm, să căutăm cu toată ființa tihna. În timp ce Evanghelia nu este deloc crezută, auzită, și, mai cu seamă, trăită. În centrul inimii și atenției noastre este internetul, telefonul, divertismentul, televizorul și alți o mie de idoli. Dar ce ne învață Mântuitorul? Să cităm din Evanghelie: „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1, 15). Fugim de Dumnezeu și în inimă se năpăstuiesc să intre milioane de idoli. Aici este înșelarea și pieirea noastră. În Plângerile sale, Sfântul Prooroc Ieremia ne spune: „Uscăciune peste apele lui: să se sece! Fiindcă aceasta este o țară de idoli și au înnebunit cu idolii lor” (Ieremia 50, 38). Amestecați-vă, dacă aveți curaj, cu oamenii care au fost suporteri pe stadion. Sunt manifestările lor ale unor oameni care au mintea acasă, adică în inimă?! Vânzările de jucători nu arată sclavia exacerbată care e mai vicleană decât cea din Evul Mediu?! Peste trei milioane de români au stat cu ochii holbați la idolul numit televizor, la ultimul campionat mondial de fotbal. Salarii de sute de mii de euro pentru fotbaliști, în timp ce o treime din copiii României nu au la cină nimic de-ale gurii. Asta e țară de idoli! Idolii sunt demoni sau dușmanii de moarte ai oamenilor. Cum au reușit ei să ne orbească și să luăm în râs cuvântul pocăință? Și dacă și clasa politică este iubitoare de idoli, atunci e vai și amar de noi! Mergeți și la poarta unei Sfinte Biserici și vedeți-i pe creștinii care au ieșit de la Sfânta Liturghie. Au blândețe pe chip. Fără de nicio îndoială că oamenii aceștia au înțeles rostul pocăinței.
Să mergem acum la ușile pe unde ies oamenii de la o Filarmonică, unde au ascultat „Simfoniile iubirii”, de Enescu, Bach, Beethoven sau Mozart. Vedeți-le chipurile. Câtă lumină și seninătate, blândețe și iubire exprimă fețele lor! Noblețe pur și simplu. Și aceștia sunt aproape de ușile pocăinței.
Și sunt mii de exemple pro și contra. Dar noi, creștinii care pretindem că avem spiritul discernământului, știm că în afara pocăinței se află întunericul și haosul propagate de îngerii cei răi. Deci, repetăm esența Evangheliei: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor!”. Așa să ne ajute și pe noi bunul Dumnezeu!
