♦ (Schizofrenia societății românești înțeleasă în sensul că s-a lăsat de bunăvoie inspirată și condusă de forțele demonice.) „Căci dracii ți-arată lucrurile așa cum voiesc ei… Dacă inima ta nu-ți dă știrea că este așa, nu ești om, ci diavol.” (Ava Varsanufie)
Știm din Demonii că Dostoievski a creat câteva personaje posedate în chip absolut de forța demonică și care s-au dedat la cele mai abominabile crime. Mai mult, marele romancier a profețit comunismul care va apărea în Rusia și dezastrele ce la va face.
Pe distinșii intelectuali și pe ateii fără de minte, care spun că întrec în știință și cultură chiar pe Dumnezeu, îi rugăm cu profund respect să citească Demonii lui Dostoievski, Faust al lui Goethe, sau Divina Comedie a marelui Dante. Sunt convins că aceste cărți le vor clinti și topi gândirea rece ca gheața a necredinței lor. Firește că, imediat după aceea, să alerge la Biblie, care trebuie citită cu umilință și smerenie.
Viața m-a dus la o unitate de primire urgență dintr-un oraș reședință de județ. Acolo mulți care ajung țipă de durere. Și chiar dacă nu strigă unii cu glasul, ei împrăștie în salon o tensiune pe care o naște suferința adevărată. Și atunci infirmiera a strigat mai tare decât bolnavii: „Răbdare! Știm că sunteți bolnavi. România e bolnavă, suntem o țară plină de bolnavi!!!”. Și cu adevărat toți au tăcut pentru scurt timp.
Dar vă mărturisesc că și dânsa arăta o față bolnăvicioasă și un trup chinuit și obosit. Însă o forță pozitivă o susținea vioaie și sprintenă.
Și, firește că înainte de a ni se îmbolnăvi trupul, ni s-a îmbolnăvit sufletul, fiindcă nu a reușit să se opună gândurilor rele negative, nesănătoase, cum auzim acum rostindu-se peste tot. Din această pricină s-a ajuns în această stare înfricoșătoare. Oare noi mai avem un pic de lumină sau discernământ să observăm că Dumnezeu S-a retras din viața noastră și ne-a lăsat de izbeliște, la cheremul minții noastre bolnave, care e prinsă de schizofrenie (posedată de demoni)? Schizofrenia e o boală a eului nostru…, a ADN-ului uman, care e de sorginte divină. Așa o înțeleg eu.
Cităm o scolie a Sfântului preot Dumitru Stăniloae, fiindcă dânsul ne-a inspirat să luăm această atitudine: „Cineva poate fi văzut defăimând fără niciun motiv cele ce i se spun despre Dumnezeu. E demonul care face aceasta prin el, pentru că nu i se împotrivește. Eul aceluia i s-a predat demonului. Defaimă demonul, dar e vinovat cel prin care o face, pentru că și-a predat eul său aceluia. Sau eul aceluia s-a umplut de eul demonului, lăsându-i impresia că lucrează eul său, deși nici eul său nu a rămas nepărtaș la această lucrare săvârșită prin el” (Filocalia, vol. 11, p. 230, scolia 372).
Spun și îndrăznesc să afirm acest diagnostic clinic, dar și puțin empiric că noi nu-l avem pe Dumnezeu în fața noastră, cu toate că ar trebui să fie în inima noastră. Toate relele de aici răsar… ca ciupercile otrăvite după ploaie. Că refuzăm să recunoaștem că ne-am lăsat posedați de entitatea demonică și căreia îi negăm existența.
Și dacă inima e goală de Duhul Sfânt, atunci e ocupată instantaneu și cu viteza luminii de forța răului. Știm că demonul nu doarme nicio secundă și interferează cu eul nostru până când, printr-o ofensivă circulară, îl face prizonier și trece eul satanic la cârma persoanei noastre umane. Îl atrofiază cu încetul, îl stresează, îl tulbură și îl scoate din luptă până când forța demonică va prelua lucrarea eului nostru lăsându-ne falsa impresie că libertatea proprie n-a fost furată cu o nesimulată viclenie și că ar continua mintea noastră să ne conducă.
Am aflat acest adevăr de la Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, care iată ce spune: „Precum s-a făcut stăpân pe voia ta (eul demonic – n.n.), așa s-a făcut stăpân și pe simțurile tale. Nu le folosește eul tău, ci eul lui așezat în eul tău, deși e părtaș și eul tău la lucrarea eului lui prin simțurile tale. E o parțială înlocuire de euri, care e în același timp o însoțire între ele, deși câteodată îți dai seama că alt eu lucrează în tine. E o anumită schizofrenie” (Filocalia, vol. 11, p. 230, scolia 375).
Și dacă extrapolăm, observăm că de la persoane se alterează starea bio-psiho-socială a oamenilor care formează societatea; se poate spune că asistăm la o îmbolnăvire a Eului Național.
Spun acest lucru, observând ce se întâmplă cu societatea românească de 35 de ani; efectiv, în aceste vremuri consumeriste, materialiste, ni s-a îmbolnăvit Eul Național. Pe ce mă bazez, mă veți întreba?!! Iată câteva exemple. Se vrea – și parțial s-a reușit – distrugerea familiei creștine. Se legiferează LGBT-ul. S-a votat două zile pentru consolidarea familiei creștine în 2017 și atunci nu au venit la urne decât 20% dintre români. Ceilalți pe cine aveau în inimi, pe Dumnezeu, sau pe diavol? Deci majoritatea românilor e posedată de eul demonic, fără să simtă acest adevăr real. Sintetizând, dorim să spunem că se legiferează această urâciune suprademonică (homosexualitatea), aceea care L-a mâniat pe Dumnezeu încât a distrus cetățile Sodomei și Gomorei. A înecat lumea prin potop, păstrând numai opt suflete pentru salvarea omenirii. Și, iubiții mei cititori, știți că nu ne ajunge o zi întreagă să scriem toate pedepsele care au fost îngăduite de Dumnezeu pentru aceste păcate ale desfrânării, prin care omul îi întrece și pe demoni. Este cale de întoarcere, mă veți întreba?! Fără îndoială că da. Adică „depărtează-te de gândurile tale cele rele și ia-le pe cele bune: nevinovăția, iubirea, îndelunga-răbdare, smerenia, care golește toată traista de săgeți a diavolului și înalță capul celor ce o dobândesc pe ea și atrage la harul lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. 11, p. 239).
„Smerenia îl face pe diavol să-și întrebuințeze una după altele săgețile lui ispititoare asupra ei, dar fără efect” (Sfântul Preot Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. 11, p. 239, scolia 398).
Știm cu toții că smerenia îl scoate din luptă pe diavol. Îl neutralizează, pentru că el nu se poate lepăda de mândria sa demonică, cauza căderii sale de la vederea lui Dumnezeu.
