♦ „Jocul și Sportul Tradițional reprezintă locuri de întâlnire, schimburi și experiențe între diferite generații. Reprezintă o sursă indispensabilă de îmbogățire individuală și colectivă, deoarece pentru a ști încotro se îndreaptă cineva, mai întâi trebuie să știm cine suntem și de unde venim.” (Guy Jaouen 2018, p. 30)
După reconstituirea nunții, tradiția de Sântilie, de la Voinești – Covasna, a continuat și anul acesta cu trântele ciobăneşti, la care au participat copii cu vârste cuprinse între 5-13 ani, adolescenți de 14-17 ani și adulți de peste 18 ani. Trânta ciobanească reprezintă o modalitate de a prezenta, în fața publicului, forța și agilitatea de execuție a mișcărilor specifice luptei corp la corp, folosind numai brațele și picioarele. Luptătorul care reușește să-și pună adversarul cu umerii la pământ este declarat câștigător. La trântele ciobănești participă numai luptători amatori. Câștigătorii trântelor ciobănești sunt premiați de organizatori la finalul concursului cu un „burduf de brânză” și echipament sportiv, în cazul copiilor, și cu „un berbecuț”, pentru câștigătorul categoriei adulți.
După concursul de trânte are loc, de fiecare dată, competiția adresată celui mai puternic cioban: ridicarea pietroiului de peste 120 kg. Aceste demonstrații de forță și agilitate erau prezentate în timpurile străvechi cu scopul de a impresiona fetele.
Ce este Trânta ciobanească de la Voinești – Covasna? Care sunt originile acestui tip de întrecere sportivă? Unde a apărut prima dată?
La aceste întrebări este greu să găsim un răspuns exact. Însă, un lucru este clar: luptele corp la corp există din cele mai vechi timpuri, acestea au fost transformate pentru prima dată într-o întrecere competițională în perioada Greciei antice, odată cu organizarea Jocurilor Olimpice, mai exact în anul 776 î. Hr., în localitatea Olympia.
Evoluția acestor întreceri sportive este dinamică și diferă de la o regiune la alta, dar esența luptelor corp la corp sau trânta cum este cunoscută în întreaga lume, nu a încetat niciodată să fie practicată.
Când apare menționată pentru prima dată Trânta ciobănească de la Voinești – Covasna este foarte greu de stabilit, însă e sigur că este asociată cu evenimentul cultural tradițional de Sântilie, sau Nedeia Mocănească, din orașul Covasna, aceasta fiind menționată ca sărbătoare seculară a voineșenilor mocani din zonă.
Trânta ciobănească de la Voinești – Covasna, sub formă de manifestare a jocului și sportului tradițional, poate fi un element comun prin care mocanii voineșteni au intrat în contact cu crescătorii de animale din Dobrogea, au văzut o parte din obiceiurile și jocurile tradiționale și au adaptat lupta corp la corp de tip kureș, la lupta sau trânta ciobănească.
Kureșul, practică tătărească similară, se aseamănă foarte mult cu trânta, prin modul în care se realiza lupta corp la corp, folosind brațele și diferite procedee specifice luptelor, astfel încât adversarul să fie pus cu spatele pe pământ.
Echipamanetul este diferit la kureș – aici se folosește un brâu textil, care poate fi folosit ca element de prindere și fixare a adversarului, mai nou se folosește un echipament modern, în timp ce la lupta ciobănească se folosesc numai ițarii, iar bustul de cele mai multe ori este gol.
Din păcate, trânta ciobănească de la Voinești – Covasna nu este practicată în mod organizat, nu există un club sportiv de trântă ciobănească, iar în ultimii ani cei care practică acest sport fac parte din Clubul de Lupte Libere din zonă, care sunt legitimați la Federația Română de Lupte Libere.
Dacă kureșul se practică pe categorii de vârstă și greutate, la luptele ciobănești se ține cont numai de vârstă, iar la categoria adulți poate participa oricine dorește și are curajul să se implice în joc.
Premiile, la ambele stiluri de luptă, sunt asemănătoare, câte un berbecuț pentru câștigători și alte premii mai mici, în funcție de posibilitățile organizatorilor.
Cu siguranță lupta ciobănească și kureșul au trăsături și influențe comune, prin faptul că aceste comunități de crescători de animale au intrat în contact în diferite perioade istorice, cu ocazia schimburilor de mărfuri și obiceiuri (patrimoniu imaterial), pe care le-au preluat și le-au adaptat fiecare după specificul zonei în care au trăit.
Faptul că kureșul și trânta ciobănească sunt întâlnite și în prezent este rezultatul conservării patrimoniului cultural al comunităților minoritare în zona sau microzona în care trăiesc azi, fie că vorbim despre tătarii din Dobrogea, ori de comunitatea românească voineșteană din sud-estul Transilvaniei.
Trânta e practicată și în rândul copiilor, ca formă de joacă sau de întrecere, dintotdeauna, și, de asemenea, o întâlnim și în basme populare povestite din generație în generație, cum e cazul poveștii lui Harap-Alb și a legendarei sale trânte cu Zmeul, dar și în legendele și poveștile altor țări europene.
Ca sport organizat competițional, trânta a fost înlocuită de-a lungul timpului cu luptele greco-romane (după anul 1975), deoarece acest stil de luptă era dinamic și atractiv, la care se mai adaugă și faptul că luptele greco-romane au devenit ulterior sport Olimpic.
(Foto: planșe realizate de Dan Lucian Buzea)
