„Nu încetam să plâng. Unde era acum Biblia mea, pe care o citeam din copilărie și pe care o avusesem întotdeauna la mine? Unde era Filocalia mea, din care scoteam îndrumări și mângâieri? M-am lipsit, nenorocitul de mine, și de ultima comoară a vieții mele, fără să mă fi întărit destul. Era mai bine să mă fi omorât, decât să trăiesc fără această hrană duhovnicească! Nu le voi mai putea dobândi.” (Sunt cuvintele Pelerinului rus, după ce i-au fost furate Biblia și Filocalia de către doi tâlhari.)
Averea Pelerinului rus era alcătuită, prin urmare, dintr-o traistă, în care păstra cu grijă și infinită evlavie, Biblia și Filocalia. De fapt, dacă pelerinul nu ar fi mers la Sfânta Biserică să asculte Sfânta Liturghie, cartea aceasta extraordinară nu ar fi existat. Din timpul slujbei i-au rămas în minte cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Rugați-vă neîncetat”. De la aceste cuvinte a răsărit cartea Pelerinul rus. Cum e posibil să se roage cineva neîncetat?! – s-a întrebat pelerinul. A deschis Biblia și a citit negru pe alb la Tesalonicieni: „Rugați-vă neîncetat”. Nu degeaba a spus un mare sfânt că în zadar mergem la Sfânta Biserică, dacă nu citim și Sfânta Scriptură.
Nu mai vorbim de Filocalie, fără de care nu reușim să înțelegem Biblia și nu ajungem să iubim și să ne însușim rugăciunea. „Fără rugăciunea lui Iisus nu va exista mântuire, pentru că patimile din inimă nu pot fi ucise de nimic altceva decât de ea”, ne învață starețul Tadei de la Vitovinița.
Umblăm prin Biserici și aproape nu întâlnim pe nimeni care să fi citit din Psaltire și din Filocalie. Dar noi avem mănăstiri multe, iar la Sihăstria, unde s-a nevoit Sfântul Cuvios Părinte Ilie Cleopa, avem un exemplu viu. Acest sfânt părinte citea forte mult și avea evlavie mare pentru Sfântul Preot Dumitru Stăniloae, care a tradus magistral Filocalia în Limba Română. Fac această pledoarie pentru a mișca inimile fraților noștri, de a li se aprinde dorul pentru aceste două cărți, Biblia și Filocalia, cărți prin care s-au sfințit și Părintele Dumitru Stăniloae și Părintele Ilie Cleopa și s-a născut această carte mare, care se numește Pelerinul rus. Amintim, cu bucurie, că a apărut și Pelerinul român, o care scrisă cu sufletul de către diaconul Gheorghe Băbuț, de la o mănăstire de pe lângă Oradea.
Mă trezesc deseori că umblu, caut o stare de bucurie deplină și plină de lumină, dar, din nefericire, n-o aflu în efemerele bucurii cotidiene.
De la o vreme, mi-a mărturisit un prieten credincios că a început să citească sfințita Filocalie. Acolo a găsit o mărturisire a Sfântului Isaac Sirul, pe care a început să o pună în practică. Sfântul Isaac afirma cu smerenie că a ajuns la concluzia că e sănătos duhovnicește să citim numai Sfânta Scriptură. Și biografii săi spun că a citit-o până a orbit. M-a impresionat tare acest tip de martiriu. Fiindcă „nu ajunge cineva martir (martor) fără chinuri”, ne învață Avva Varsanufie. Pentru că e un chin plin de bucurie și fericire de a dori, prin citire, să ascultăm pentru veșnicie glasul Domnului.
„Fericiți cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el”, ne învață Mântuitorul pe noi toți. Deci, toate răspunsurile le aflăm în Evanghelie, dăruite de Fiul lui Dumnezeu. Un arhimandrit cu viață îmbunătățită a afirmat o apoftegmă tare dragă sufletului meu, și anume că Sfânta Scriptură o tâlcuim tot cu Sfânta Scriptură. Noi nu o tâlcuim fiindcă nu suntem teologi, dar o înțelegem mai bine.
Desigur că, la un moment dat, sufletul creștinului trăiește o bucurie interioară în timpul citirii Sfintei Scripturi. Multă vreme, acest prieten al meu a cercetat Scripturile Sfinte. Uneori simțea o oboseală și vedea cum o mână străină ce semăna cu întunericul, pur și simplu, îl oprea din cititul Evangheliei.
După un timp, i-a răsărit dintr-un „loc aspațial”, o bucurie, o lumină. Și de atunci citirea Sfintei Scripturi i-a devenit o hrană duhovnicească și, în plus, simțea o luminare a minții. Apoi era cuprins în timpul citirii de o liniște, o bucurie și o stare de beatitudine, pe care o simțea ca o adevărată fericire. Poate că, până la urmă, prinde rădăcină în mintea noastră un auz și o vedere senină, pentru că, prin citire, noi intrăm în dialog cu Domnul Iisus Hristos. Astfel, încet, încet, auzim real cuvântul Domnului și poate, după un timp, în chip imperceptibil, Domnul ne va arăta lumina feței Sale, după efortul căutării fiecăruia, fiindcă El Însuși spune clar că cine caută găsește. Și dacă Domnul este lumina lumii și Domnul este iubire, tot auzindu-L, vom primi și noi din lumina și iubirea dumnezeiască. Adică ne îndumnezeim! Da, ne îndumnezeim!!! Aceasta e o minune pe care numai Dumnezeu o face cu persoanele credincioase și evlavioase. Dar trebuie ca și noi să luăm hotărârea de a ne întoarce cu toată inima spre Dânsul, așa cum a făcut Fiul risipitor.
Citind cărțile Sfântului Preot Dumitru Stăniloae vom rămâne foarte impresionați găsind răspunsul la întrebarea: de ce simțim bucurie când citim Sfânta Scriptură? Iată cuvântul Sfântului: „Hristos este bucuria negrăită, pentru că are în Sine dragostea negrăită față de noi. Dar această bucurie sau dragoste cuprinde în ea și sensul suprem sau toate sensurile existenței. Cei răi sunt întunecați și se află în întuneric, pentru că n-au nici bucurie deplină și durabilă, nici o înțelegere adevărată a sensului existenței” (Filocalia, vol. 11, p. 258, scolia 445).
Încheiem tot cu cuvintele Pelerinului rus, care exprimă bucuria regăsirii Bibliei și a Filocaliei care-i fuseseră furate de acei doi oameni care păreau soldați: „Toți dormeau și îndată ce începu să se lumineze m-am repezit la iubita mea Filocalie. Cu mare bucurie am deschis-o! Parcă m-aș fi întâlnit cu tatăl meu întors dintr-o țară îndepărtată sau un prieten înviat din morți. O sărutam și-i mulțumeam lui Dumnezeu, Care mi-o înapoiase”.
Sfârșit și lui Dumnezeu laudă!
